Epitaful de la Cozia – cel mai vechi din Ţara Românească

Mănăstirea Cozia, conform legendei, a fost ridicată în apropierea unei alte mănăstiri construite de Negru Vodă. Biserica principală a mănăstirii, dedicată Sfintei Treimi, a fost edificată între anii 1387 şi 1391, fiind înălţată de către voievodul Mircea cel Bătrân. Astăzi, Mănăstirea Cozia este un monument istoric important şi un loc de închinare pentru mulţi credincioşi. Aici, printre alte obiecte liturgice valoroase se află şi „Epitaful de la Cozia” – cel mai vechi din Ţara Românească. Ce este un epitaf? De obicei este o inscripţie funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentinţă morală. Dar mai poate fi şi un obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos. „Epitaful de la Cozia” (1395-1396) este cea mai veche broderie datată, din categoria vălurilor de procesiune din colecţiile aflate în ţara noastră. Calităţile estetice ale broderiei, date de concizia şi echilibrul compoziţional, de gama cromatică rafinată, dublate de o execuţie tehnică desăvârşită, situează „Epitaful de la Cozia” în ultima epocă de înflorire a artei bizantine şi îi dau valoare de unicat în arta medievală românească. Pentru a ne putea bucura de strălucirea lui de odinioară, în atelierul Mănăstirii Copou din Iaşi, maicile au lucrat cu migală şi cu rugăciune la copia acestui element de tezaur deosebit, realizat în tradiţia broderiei liturgice bizantine şi care înfăţişează scena „Coborârii în Mormânt a Domnului Iisus Hristos”. Sursa de inspiraţie a acestei lucrări are 1,77 x 1,44 m şi este bine conservat. El se înscrie într-un specific al broderiei din Balcani din acea perioadă. „Epitaful de la Cozia” este o operă cumva de pionierat. Abia în timpul lui Ştefan cel Mare este epoca de maximă înflorire a broderiei româneşti.

Copia este rodul unei colaborări dintre Mănăstirea Cornu şi Mănăstirea Copou. „A fost nevoie de foarte multe probe şi încercări pentru a descoperi efectele artistice ale acestui epitaf, care aparent sunt foarte mici, dar rezultatele sunt foarte mari, ca de exemplu, observăm un contur foarte subţire pe sprâncene. În alte locuri lipsa conturului, care creează o trecere mai dulce de la o culoare la alta”, a precizat una dintre maicile implicate în proiect.În partea centrală este reprezentat Mântuitorul întins pe Piatra Ungerii. Maica Domnului stă aplecată şi-L îmbrăţişează, cu o expresie de durere profundă. La picioare este prosternat Sf. Ev. Ioan, iar deasupra străjuiesc patru îngeri cu veşminte somptuoase, care contrastează cu simplitatea şi umilinţa personajelor principale din registrul de jos. „Epitaful de la Cozia” se prezintă într-o cromatică caldă şi discretă. (…) „Roşu şi verde sunt culori specifice arte bizantine. Verdele reprezintă Duhul Sfânt, iar roşul Sângele Mântuitorului”, a continuat ea. „Izvorul broderiei româneşti medievale este Imperiul Bizantin. Stilul broderiilor bizantine din perioada Paleologilor a influenţat covârşitor broderia din Serbia, România şi Bulgaria.” (…) Cel mai vechi epitaf din Ţara Românească este lucrat cu fir de aur şi argint pe un material de atlaz. Reconstituirea sau să îi spunem recreerea lui ne va aduce în faţa ochilor epitaful „de început”, lucrat cu migală şi răbdare, în întreaga lui valoare şi strălucire. Fir de aur şi de argint se împletesc spre crearea acestui obiect unic, aşa precum credincioşii se adună la slujbele sfinte spre amintirea sacrificiului făcut de Fiul lui Dumnezeu. Doamne ajută! (George V. GRIGORE)

Surse: mmb.ro; doxologia.ro; noutati-ortodoxe.ro; biblioteca-digitala.ro;