Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiţi şi altădată

Ştiam că există câteva feluri de organizare de stat: republica prezidenţială, republica parlamentară, monarhia constituţională sau absolută, jamahiria (adică un fel de ţicneală unde toată lumea e egală cu toată lumea). Mai putem enumera aici şi câteva extravaganţe precum statele conduse de oameni în sutană, mari duci, prinţi, căpitani regenţi, împăraţi, hunte militare sau şefi de trib, însă acestea, toate, sunt (în principiu) tot republici sau monarhii. Ce nu ştiam este că, în neobosita sa străduinţă de a scorni trăsnăi, omul, în înţelepciunea sa de zoon politikon, a mai inventat un mod de aşezare a statului: conducerea prin bule. Nu papale, ci legislative, în funcţie de conjunctură sau de inspiraţia mai mult sau mai puţin fericită a emitentului. Cum arată o societate condusă prin bule cred că nu vă sună străin. Decizii luate peste noapte, anunţuri care se contrazic unele pe altele de la o zi la alta, haos economic, blocaje, promisiuni uitate în mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Politicienii noştri şi – se pare, şi cei de aiurea – emit bule. Nu legi, nu hotărâri, nu rezoluţii, ci bule care, cum le stă în fire, plesnesc la cel mai mic bobârnac civic sau economic. Cu cât bula e mai gogonată, cu atât plesneşte mai repede şi mai tare, punând paie pe focul mocnit al unei lumi în fierbere. Dacă într-o lege sau hotărâre de guvern, fie acestea gândite cu mintea vraişte şi scrise cu picioarele, mai poţi avea cât de cât încredere, într-o bulă nu ai cum: nici n-apuci să o vezi, că a pocnit şi s-a topit în aer, darămite să construieşti ceva pe baza ei. Şi atunci, cum să faci să funcţioneze o societate a bulelor efemere, aflate în continuă mişcare browniană? Oamenii vor răspunsuri la întrebări legitime, însă primesc doar bule care li se sparg de vârful nasului. Legea e scrisă negru pe alb, poţi invoca scripta manent, cu baloanele de săpun nu ai ce face fiindcă nu poţi invoca neantul. Vrem răspunsuri legate de legislaţia pe care nu o pricep nici măcar cei care au conceput-o, despre preţuri, pensii, procesul electoral de anul trecut, starea economiei, salarii, despre eventuala agresiune a unui stat străin (că nu ne e totuna „de e pace, de-i război”, pentru că noi vom duce greul), despre reorganizarea teritorială, despre ce se întâmplă în lume şi în ce măsură ne implică, despre impozite, resurse energetice, sănătatea mediului, şcoală şi sănătate. Ce primim? Un roi de bule. Delăsare, incompetenţă, corupţie, prostie. Până şi amenzile sau taxele inventate se plătesc tot conform unor reguli plutitoare, ca orice bulă, în aerul incertitudinii.

Bufonii fac jonglerii cu mere, ouă, mingi de tenis. Cu bule nu le iese, iar noi nu ne dăm seama dacă jongleria chiar e o iluzie sau iluzia iluziei. Nu trebuie să-i lăsăm să tragă cortina ca să facă ce vor în spatele ei, fiindcă biletul ne-a costat foarte, foarte scump. Ca să mai poftim şi altădată, ar trebui să primim bilete gratuite pentru că am plătit destul doar ca să-i auzim mormăind confuz lucruri de neînţeles, amăgiri, jumătăţi de adevăr. Este obligatoriu să-i anunţăm că spectacolul n-a fost jucat până la capăt. Aşteptăm nerăbdători epilogul şi, pe deasupra, să privim în ochi chipurile demachiate ale bufonilor. Circul e bun, cu sau fără pâine, numai dacă are şi un dram de adevăr în el. Minciuna nu e circ, ci o abjectă babilonie, o sfidare la adresa inteligenţei tuturor celor care mai păstrează în ţeastă un dram de minte, un strop de raţiune. Sigur, în ciuda votului liber exprimat, politica nu este neapărat un spectacol interactiv, dar nici o demonstraţie de autism n-ar trebui să fie. Iar noi, cei de a căror părere nu mai ţine nimeni cont, nu mai putem sta liniştiţi în fotoliu, aşteptând ipotetica rezolvare a unor probleme care ne implică emoţional şi financiar. Asta şi pentru că fotoliul a devenit o strapontină ori chiar un loc în picioare lângă ieşirea de urgenţă în caz de incendiu. Piesa nu-i gata, deci nu vă grăbiţi să trageţi oblonul înainte de a da răspunsurile cuvenite, altfel, s-ar putea să nu poftim şi altădată. (Dragoş CIOCĂZAN)