CĂRŢI LANSATE DE EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE LA TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS 2024

Editura FRM este prezentă şi în acest an la Târgul de Carte Gaudeamus 2024 cu noi şi valoroase lucrări, care se circumscriu unor diverse domenii de cercetare. În ordinea lansării lor, acestea sunt următoarele: 5.12.2024: Constantin Stroe, Orizonturi filosofico-culturale cu finalitate etică umanistă. Valorizare şi valorificare în perspectivă hermeneutică actuală; 6.12: Jeffrey D. Sachs, Era dezvoltării durabile; 7.12: Alexandra Radu şi Dragoş Ciocăzan, Europa – sens unic. Interviuri identitare; Mircea Coşea, Criza economică şi criza gândirii economice; 8.12: Alessandro Denti, Strălucirea iluziilor. Ecrane care devorează vieţi. mai sunt lansate două cărţi reeditate, precum şi o carte adecvată sărbătoririlor: Constantin Sledz, Daruri pentru sărbători.

CONSTANTIN STROE.
ORIZONTURI FILOSOFICO-CULTURALE CU FINALITATE ETICĂ UMANISTĂ
– valorizare şi valorificare în perspectivă hermeneutică actuală

În cartea sa cu titlul principal Orizonturi filosofico-culturale cu finalitate etică umanistă (Editura FRM, 2024), domnul profesor Constantin Stroe expune, valorizează şi valorifică şase orizonturi filosofico-morale din cultura română, respectiv, şase gânditori români aplecaţi asupra filosofiei morale. Aceştia sunt, în ordinea tratării: Ion Zamfirescu –filosof, Ernest Bernea – sociolog, Constantin Narly – pedagog, Constantin Pavel – teolog, Gala Galaction – scriitor şi Eugen Relgis – scriitor.

Remarc aportul autorului de a selecta din lucrările celor analizaţi problemele comune şi ideile distincte, dar complementare, despre om şi cultură şi de a reliefa rezonanţa lor actuală. În acest sens, mă voi referi succint la contribuţiile gânditorilor relevate de autor.

Filosoful Ion Zamfirescu, un nume important în epocă, profesor de filosofie la clasa palatină şi un omolog pe plan universitar al lui Blaga, pentru că preda la Bucureşti, ca şi Blaga la Cluj, Filosofia culturii, s-a ocupat de destinul uman şi criza culturii. Despre destin a spus că nu este o forţă nici exterioară omului, nici interioară şi înnăscută, ci este o putere imanentă morală, care aparţine doar personalităţilor, adică oamenilor preocupaţi de crearea de valori într-o sferă sau alta a vieţii spirituale. Ion Zamfirescu s-a referit şi la criza culturii moderne, începută după 1850 şi caracterizată de el prin contradicţiile din plan politic (naţionalism-universalism), social (elitism-colectivism), ştiinţific (optimism-scepticism relativist) şi tehnic (bunăstare materială-sărăcire spirituală, inclusiv filosofică).

Sociologul Ernest Bernea, alt gânditor important din perioada interbelică, dar, după ani de recluziune, şi prin scrieri elaborate după 1964, a definit omul, ca şi Ion Zamfirescu, capersonalitate, deci prin raportare la valori, dar a adăugat că realizarea valorilor presupune atingerea de către om a absolutului divin, pentru că numai prin raportare la Divinitate omul se poate sustrage oricărui relativism şi poate să-şi creeze valorile ca ţinte absolute. El n-a neglijat nici valorile materiale, care satisfac omul ca fiinţă întrupată, dar s-a pronunţat pentru superioritatea cerinţelor şi valorilor spirituale. De aceea, şi în ce priveşte criza valorilor şi a culturii contemporane, Bernea a susţinut că prima ei cauză constă în progresul ştiinţei şi tehnicii, pentru că acesta a sporit confortul material şi a multiplicat cerinţele materiale, dar, prin aceasta, a sărăcit spiritul şi, în primul rând, spiritul metafizic şi religios. De aceea, a militat pentru reabilitarea metafizicii în conjuncţie cu religia şi deschiderea omului către celălalt prin dragoste, ca dăruire în plan spiritual. El a abordat şi problema absurdului, generat de instabilitatea existentă în plan spiritual şi existenţial, de confuzie în sfera valorilor şi de marxismul care absolutizează o etapă din istoria omenirii.

Pedagogul Constantin Narly, şi el un nume prestigios, s-a referit, de asemenea, la om ca personalitate şi, în calitate de pedagog, a susţinut că idealul educaţiei este tocmai acela de a-l forma pe om ca personalitate, cu ajutorul eticii, care-i oferă norme morale, şi al psihologiei, care-i dezvăluie aptitudinile. Totodată, a subliniat importanţa filosofiei în realizarea idealului de personalitate.

Teologul Constantin Pavel a analizat sub multiple aspecte criza valorilor, clasificate de el în economice, politice, teoretice, morale, estetice şi religioase. Totodată, ca şi ceilalţi analişti, a înţeles criza valorilor ca răsturnare a valorilor prin plasarea pe primplan a valorilor tehnico-economice în detrimentul celor morale şi religioase. Or, potrivit lui, valoarea tehnico-economică este, prin natura ei, o valoare amorală şi numai valoarea morală şi valoarea religioasă o pot converti într-o adevărată valoare. Totodată, a conceput răul ca un accident al manifestării omului, ceea ce înseamnă că poate fi depăşit.

Gala Galaction, scriitor-teolog, a fost pentru o lume nouă în spirit creştin-socialist, în care egoismul să fie substituit prin altruism.

Eugen Relgis (pseudonim al lui Eisig D. Siegler) a propovăduit şi el altruismul sub forma unui umanitarism universal.

Pentru că mai toţi autorii analizaţi au explicat criza culturii prin progresul tehnico-ştiinţific, ţin să precizez, ceea ce se afirmă şi în carte, că acesta nu constituie un rău în sine, dar poate deveni atunci când nu e utilizat în folosul tuturor şi când nu este acompaniat de o preocupare a oamenilor şi pentru înnobilarea lor morală şi spirituală.

Am ţinut să menţionez soluţiile date în problematica omului şi culturii de către gânditorii abordaţi şi evaluaţi de profesorul Constantin Stroe, pentru a evidenţia, pe de o parte, complementaritatea lor, iar pe de altă parte, coerenţa de care dă dovadă autorul în analizele întreprinse. Adaug, totodată, faptul că întreaga sa lucrare beneficiază de o scriitură clară, elegantă şi, deci, atractivă. (Ioan N. ROŞCA)

ALESSANDRO DENTI:
„STRĂLUCIREA ILUZIILOR. ECRANE CARE DEVOREAZĂ VIEŢI”

Cartea prof. Alessandro Denti, Strălucirea iluziilor. Ecrane care devorează vieţi, Editura FRM, 2024, consacrată imaginilor de tot felul care ne invadează în lumea de azi, este o lucrare amplă, de aproape 300 de pagini, foarte documentată, cu peste 400 de trimiteri la subsol, şi foarte analitică.

Lucrarea cuprinde două părţi. Prima parte se referă la Iconografia ecranului şi începe firesc cu 1) o analiză a reprezentării (ca mimesis, ca reprezentare cu nivel indical şi ca reprezentare care trebuie citită) şi continuă cu 2) eidosul Occidentului, în care se prezintă un istoric al înţelegerii imaginii de la antici, la medievali, moderni şi contemporani. Mai departe, se analizează 3) ecranul – marele, micul şi minimul ecran (al telefonului mobil, care, prin jocurile pe calculator, prin facebook etc., se suprapune peste real şi generează un nou tipar ritmic biologic.). Prima parte se încheie 4) cu un capitol intitulat Terenul de joc extins, în care se discută despre caracterul predominant realist sau fantezist al imaginilor şi despre ludic ca un mijlocitor între realism şi fantezism. Partea a doua, intitulată Fenomenologia ecranului urban, tratează despre alte ipostaze ale imaginii, şi anume: 5) ochiul tehnic în invazia publicităţii, 5) integrarea administraţiei pe ecran, 6) monitorul (în spitale, în turnurile de control, la televizor), 7) video-ul ocazional, 8) camera de supraveghere şi 9) imaginea ca repetiţie şi riturnelle.

În fiecare dintre aceste teme profesorul Denti expune ideile din literatura de specialitate, la care adaugă şi remarcile Domniei sale, aşa că oricare dintre subiectele abordate ar merita o evaluare aparte. Mă voi opri, însă, la o singură problemă, din prima parte, aceea despre schimbarea imaginii în trecerea de la etapa medievală la perioada renascentistă, ca deschidere spre modernitate şi contemporaneitate. Profesorul Denti arată că, în evul mediu, imaginile erau o ilustraţie a textelor biblice, o imago ancilla teologiae, pe când, în Renaştere, imaginea a devenit o perspectivă asupra a ceva de dincolo de vizibil, un vizibil care trimite la invizibil. Ca ilustraţie, iconografia bizantină a redat figurile umane prin şiruri rigide de personaje, cu expresii abstracte, surprinse într-o monumentalitate austeră, ca evocare a unei lumi perfect ordonate şi ierarhizate pe pământ şi în cer. Cu alte cuvinte, iconografia bizantină ilustrativă a situat personajele într-o atitudine încremenită, de prosternare faţă de divinitate şi nu într-una activă, de cucerire a divinităţii prin cunoaştere. În schimb, utilizând perspectiva, plastica occidentală a redat, atât în pictură, cât şi în sculptură, omul natural viu, sub aspectul său nu numai exterior, ci şi interior, moral, caracterial, în efortul său de a se apropia tot mai mult de divinitate şi de a o apropria.Totodată, autorul lucrării afirmă şi ideea spectaculoasă, pe care n-am întâlnit-o la alţi comentatori, potrivit căreia trecerea de la ilustraţie la perspectivă, adică schimbarea modului de a vedea şi percepe, a fost chiar mai decisivă pentru Renaştere decât concepţia care a situat omul în centrul universului şi raţiunea în centrul omului. Altfel spus, ideea respectivă afirmă că spiritul renascentist a fost declanşat în principal de arta plastică şi nu de filosofie. Mai mult, accentuând pe imagine şi nu pe concepţie şi considerând că Orientul european a continuat iconografia bizantină ilustrativă şi după etapa medievală, în timp ce Occidentul european a cultivat perspectiva imagologică, autorul volumului Strălucirea iluziilor conchide că „posibilitata unei interpretări, a unei dezvoltări, a unei deschideri” oferită de imagini, „aceasta este ceea ce avea să separe Occidentul de Estul european”.

În continuare, voi zăbovi puţin asupra celor două concluzii privind prioritatea artei şi separaţia imagologică dintre Occident şi Orient.

Ipoteza privind preeminenţa imaginii artistice faţă de spiritul filosofic mi se pare remarcabilă, şi anume, consider, în înţeles epistemologic şi nu cronologic. Într-adevăr, cronologic, în Renaştere, diferitele forme ale culturii, în speţă arta şi filosofia, au fost contemporane şi s-au influenţat reciproc. În schimb, epistemologic, dacă avem în vedere facultăţile subiective prin care se realizează şi se receptează arta şi, respectiv, filosofia, putem admite, într-o anumită perspectivă teoretică, o prioritate a imaginaţiei perceptive faţă de gândire, în sensul că gândirea, fie şi filosofică, nu se dispensează complet de datele perceptive.

Consider că şi ideea separaţiei imagologice dintre Occident şi Orient exprimă un anumit adevăr, dar nu un adevăr absolut. De aceea, aş adăuga că, în ce priveşte imagistica religioasă, la noi, pe lângă pictura de tip bizantin, s-a practicat încă din perioada medievală şi o pictură cu elemente de tip occidental. De exemplu, în pictura exterioară de la biserica mănăstirii Voroneţ, executată în timpul domnitorului Petru Rareş, înainte de 1546, există scena Judecăţii de Apoi în care figurile biblice sunt însufleţite, fireşti, iar îngerii sunt înzestraţi cu buciume, instrumente specifice locului. Peste trei secole, cel mai renumit pictor român, Nicolae Grigorescu (1838-1907), care s-a remarcat iniţial ca zugrav de biserici, în picturile sale de la mănăstirile Agapia, Văratec, Ghigiu a laicizat figurile sfinţilor şi i-a reprezentat sub chipul unor oameni locali. La fel au procedat şi alţi pictori din aceeaşi perioadă, printre care Constantin Lecca în frescele sale de la biserica Sf. Anton din Centrul Vechi al Bucureştiului, sau, mai târziu, Gheorghe Tattarăscu. Pe de altă parte, ca teorie şi nu ca imaginaţie plastică, umanismul renascentist s-a manifestat cu idei similare celor din Occident şi în ţările est-europene, inclusiv în ţările române, unde a culminat cu opera domnitorului filosof Dimitrie Cantemir, a cărui primă carte, Divanul, a apărut în 1698.

Revenind la lucrarea în discuţie, este de remarcat faptul că autorul nu se rezumă la simpla expunere a problemelor abordate, ci se întreabă şi despre efectul lor asupra omului contemporan şi, în bună măsură, îşi pune şi întrebarea ce-i de făcut, care, desigur, incită pe fiecare să regândească şi pe cont propriu. Prin cartea Strălucirea iluziilor. Ecranul care devoră vieţi, prezentând multiplele ecrane care ne asediază şi avansând şi unele reflecţii teoretico-filosofice în legătură cu ele, renumitul profesor Alessandro Denti ne ajută să înţelegem mai bine în ce constă realitatea în care trăim astăzi şi ce posibilităţi mai avem să introducem un anumit sens personal în amalgamul de imagini care ne înconjoară. (Ioan N. ROŞCA)