Editura Fundaţiei „România de Mâine” la Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România

„CRIZA ECONOMICĂ ŞI CRIZA GÂNDIRII ECONOMICE”

Ediţia cu numărul 31 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România va avea loc în perioada 4 – 8 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Ca de obicei, Editura Fundaţiei „România de Mâine” va fi prezentă cu o ofertă irezistibilă. Va lansa câteva lucrări excepţionale, pe care veţi dori să le citiţi. În numărul de azi al revistei mai deschidem puţin cortina spre acest spectacol fascinant. În numerele următoare ale revistei, încet, încet, tragem cortina până la final!  

Aşadar, astăzi vă atragem atenţia asupra volumului „Criza economică şi criza gândirii economice” de Mircea Coşea, un studiu fundamental apărut în colecţia „Probleme economice fundamentale”, o carte pe care Editura Fundaţiei România de Mâine o va lansa pe 7 decembrie, ora 17,30, în cadrul Târgului de carte Radio România Gaudeamus.

Miercuri, 13 noiembrie, la emisiunea „Tache şi Face” de la Radio7 (https://www.facebook.com/radiosevenofficial), Robert Tache l-a avut invitat pe Dragoş Ciocăzan, directorul Editurii Fundaţiei „România de Mâine”, care a prezentat câteva idei din acest volum. „Criza economică şi criza gândirii economice” de Mircea Coşea, o carte pentru toţi cei care vor să înţeleagă de ce s-a ajuns la această criză şi ce ne rezervă viitorul. „Criza economică şi criza gândirii economice” analizează direcţia pe care a luat-o economia modernă. Într-o lume obsedată de optimizare şi eficienţă, am uitat de moralitatea economică şi de „economia bunăstării”. Mircea Coşea ne provoacă să reflectăm la aceste dileme fundamentale.”, a spus Dragoş Ciocăzan.

***

La emisiune a fost invitat şi domnul profesor Mircea Coşea. Motive obiective l-au împiedicat să fie prezent. Suplinim această absenţă nedorită cu câteva idei extrase din prefaţa cărţii domniei sale.

„Sunt la sfârşitul unei cariere care mi-a adus multe satisfacţii profesionale şi mi-a oferit oportunităţi de cunoaştere şi înţelegere a unei perioade extrem de interesante, fiind martorul unor schimbări epocale ale lumii în care trăim. (…)

Sunt economist şi sunt mândru de „meseria” pe care o am, dar după mulţi ani de practicare simt nevoia de a evalua importanţa meseriei mele, a rolului şi utilităţii ei în raport cu nevoile şi problemele pe care societatea le-a avut, le are şi le va avea. (…)

Ce merite îi putem atribui economistului în rezolvarea problemelor şi crizelor pe care omenirea, fie ea la nivel naţional sau global, le-a întâmpinat în ultima perioadă?

Fără nicio posibilitate de tăgadă, realizările ştiinţei economice sunt numeroase: există arii vaste de cunoştinţe teoretice şi dovezi empirice extinse şi uneori incontestabile.

Economiştii ştiu şi înţeleg multe lucruri. (…)

La fel ca mulţi alţi colegi de breaslă, recent am început să-mi pun întrebări asupra adevăratului potenţial de utilitate a meseriei mele, un proces deconcertant pentru cineva care practică economia de mai bine de jumătate de secol.

Mă voi opri la o serie de puncte slabe ale modului cum se interpretează în prezent unele dintre elementele teoretice fundamentale ale ştiinţei economice şi care, pe parcursul carierei mele, le-am evaluat ca fiind „probleme” pe care ştiinţa economică actuală ar trebui să le analizeze în perspectiva noilor condiţii ale modelului global al dezvoltării, şi pe care, eventual, al trebui să le reevalueze sau chiar să le redimensioneze.

Astfel, lăudând meritele pieţelor libere şi competitive, ca şi evoluţiile tehnologice exogene, se ignoră sau se minimizează importanţa puterii politice în stabilirea preţurilor şi a salariilor, în alegerea direcţiei dezvoltării tehnologice. Fără o analiză a rolului şi importanţei deciziilor strict politice, este greu de înţeles inegalităţile sau multe alte aspecte ale capitalismului modern.

Obsedaţi de căutarea optimului economic şi al eficienţei valorificării capitalului, economiştii au încetat să se preocupe de moralitatea actului economic şi despre ce ar trebui să constituie bunăstarea umană. Economiştii au devenit tehnocraţi axaţi pe eficienţă. Sunt puţin preocupaţi, din punctul de vedere al raţionamentelor ştiinţifice, de ceea ce este economia bunăstării – a dispărut de mult din programele de studii – sau în ceea ce filosofii înţeleg prin egalitate. Adesea, se echivalează bunăstarea cu banii sau consumul, uitând alte elemente ale calităţii vieţii care contează cu adevărat pentru oameni. În gândirea economică actuală, individul este în mod clar mai important decât relaţiile dintre oameni din cadrul familiilor sau comunităţilor. (…)

De multe ori, economiştii sunt prea siguri că au dreptate. Ştiinţa economică are instrumente puternice care pot oferi răspunsuri clare, dar ipotezele pe care se bazează nu sunt valabile în toate circumstanţele. Ar fi potrivit să se recunoască că există aproape întotdeauna mai multe moduri de a privi o situaţie, între care trebuie să se admită că există soluţii alternative, uneori chiar total diferite.

Economiştii trebuie să ţină cont de faptul că marile companii au prea multă putere asupra condiţiilor de muncă, a salariilor şi a deciziilor luate la Washington sau la Bruxelles, unde organizaţiile sindicale au în prezent puţină influenţă împotriva grupurilor de presiune corporative. Sindicatele au asigurat cândva creşteri salariale pentru membrii şi non-membrii lor, au fost o parte vitală a capitalului social aproape peste tot şi au dat putere politică lucrătorilor la locul de muncă, precum şi în guvernele locale, de stat şi federale. Scăderea acestora contribuie la scăderea cotelor salariale, la o creştere a decalajului dintre manageri şi muncitori, la distrugerea comunităţilor şi la creşterea populismului.

Ştiinţa economică actuală ar putea fi mai rezervată cu privire la beneficiile globalizării pentru economiile ţărilor occidentale dezvoltate, şi chiar să aibă îndoieli cu privire la afirmaţia conform căreia globalizarea este cea care a contribuit la reducerea semnificativă a sărăciei mondiale în ultimii 30 de ani. De asemenea, devine discutabil faptul că daunele suferite de economiile occidentale prin delocalizarea producţiei a fost un preţ rezonabil de plătit pentru reducerea sărăciei mondiale. Reducerea sărăciei în Continentul African nu are nimic de-a face cu comerţul global, iar sărăcia din China ar fi putut fi redusă cu mai puţine daune aduse economiilor occidentale, dacă măsurile luate de China ar fi determinat ca producţia în creştere să fie absorbită mai mult de cererea internă.

Accentul pus acum pe relocalizarea producţiei şi reorientarea lanţurilor valorice demonstrează acest lucru, numai că demonstraţia nu se datorează „sfaturilor” economiştilor, ci conştientizării pericolului delocalizării prin efectele dramatice ale pandemiei. (…)

În cele ce urmează, am încercat să-mi prezint propriile mele semne de întrebare în legătură cu stadiul actual de acurateţe şi realism al meseriei pe care o practic, aceea de economist, specializat în macroeconomie.”  (Mioara VERGU)