„STRĂLUCIREA ILUZIILOR. Ecrane care devorează vieţi”.
Ediţia cu numărul 31 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio Româniava avea loc în perioada 4 – 8 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Ca de obicei, Editura Fundaţiei „România de Mâine” va fi prezentă cu o ofertă irezistibilă. Va lansa câteva lucrări excepţionale, pe care veţi dori să le citiţi. În numărul de azi al revistei deschidem puţin cortina spre acest spectacol fascinant. În numerele următoare ale revistei, încet, încet, tragem cortina până la final!
Aşadar, astăzi vă atragem atenţia asupra volumului „Strălucirea iluziilor. Ecrane care devorează vieţi”, apărută în colecţia „Paradigme ale cunoaşterii umane”, scrisă de prof. Alessandro Denti, tradusă în română de Alexandra Radu, o carte pe care Editura Fundaţiei România de Mâine o va lansa pe 8 decembrie, ora 17,00, în cadrul Târgului de carte Radio România Gaudeamus.
Chiar dacă suntem prieteni, încă nu am avut acces la carte! Dar, miercuri, 6 noiembrie, am fost ochi şi urechi la emisiunea „Tache şi Face” de la Radio7 (https://www.facebook.com/radiosevenofficial), în cadrul căreia Robert Tache i-a avut ca invitaţi pe: directoarea Departamentului Psihologie al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Spiru Haret, lector univ. dr. Loredana Bănică, dr. Alexandra Radu, traducătoarea cărţii, şi, evident, directorul Editurii Fundaţiei România de Mâine, Dragoş Ciocăzan. De asemenea, autorul cărţii, profesorul universitar Alessandro Denti, a transmis un mesaj, pentru că nu a putut fi prezent la emisiune. Însă face tot posibilul să fie prezent la lansare!
Nu întâmplător am notat adresa link-ului emisiunii. Este o invitaţie la o incitantă prezentare de carte, carte la rândul ei incitantă. Fiecare dintre cititorii ei – autorul, traducătorul, psihologul şi editorul său – are o perspectivă diferită asupra conţinutului cărţii, diferită, dar nu contradictorie. Ea poate fi citită, am aflat, cu acelaşi interes, de persoane din generaţii diferite, cu experienţe diferite, cu niveluri de cultură diferite, pentru oricare dintre aceştia ea determină o gândire aprofundată asupra subiectului, realitatea pe care o trăim, tehnologia – „prieten” sau „duşman”. Ascultaţi emisiunea, mergeţi la târg, cumpăraţi cartea, citiţi-o! Primul pas eu l-am făcut! (Mioara VERGU)