În amintirea Seniorului Radu Câmpeanu, cu ocazia marcării a 8 ani de când ne-a părăsit, prezint cititorilor publicaţiei Opinia Naţională un articol valoros din arhiva familiei. Este articolul „Cuvântul nostru” scris de Radu Câmpeanu în calitate de lider al emigraţiei, apărut pe pagina 1 a publicaţiei Buletin de Informare pentru Românii din Exil (BIRE) numărul 754 din 1 aprilie 1982.
Deşi fizic departe de ţară, Radu Câmpeanu a păstrat un contact permanent cu realităţile complexe ale României anului 1982. Textul articolului prezentat dovedeşte că autorul este la curent cu aspecte de profunzime ale situaţiei din România. Pe baza acestei cunoaşteri sunt extrase probleme de fond ale societăţii româneşti ale acelui moment, având implicaţii asupra viitorului. Pe lângă o mare capacitatea de sinteză a temelor majore ale ţării noastre, articolul surprinde prin identificarea unor realităţi care vor crea obstacole majore peste 8 ani, când în România va fi răsturnat regimul comunist.
Titlul articolului, „Şobolanii”, reflectă fermitatea lui Radu Câmpeanu şi eliminarea oricărui echivoc în ceea ce priveşte comportamentul de urmat faţă de o categorie socială în curs de apariţie în România acelor ani: cei care profitaseră de regimul comunist şi încercau să-şi trădeze vechii tovarăşi pentru a se salva. În limbajul de atunci în ţară se vorbea despre trădători, dar termenul folosit de Radu Câmpeanu este mult mai exact. El este susţinut cu argumente solide din textul articolului.
Din prima parte a textului ne atrage atenţia nevoia de periodizare a comunismului românesc. Crimele propriu-zise, cele directe, avuseseră loc anterior, autorul indicând perioada 1948-1969. Opinia publică din Occident în general, din Franţa în mod special, invoca frecvent drept hotar în timp al crimelor comunismului întâlnirile diplomatice la nivel înalt cu liderii regimului din România. Acestea avuseseră o intensitate şi o deschidere specială în anii 1967, 1968 şi 1969. Suferinţele cetăţenilor din România erau de altă natură în anul 1982, iar Radu Câmpeanu le surprinde cu mare fineţe şi atenţie la detalii.
Aşa cum îl ştim pe Radu Câmpeanu şi după revenirea din exil, în articolul „Şobolanii” insistă pe componenta morală a dinamicii sociale din România acelor ani. Dezaproba emigrarea, mai exact fuga din ţară a unor persoane vinovate de excesele regimului comunist. Aceste persoane aveau răspunderea pentru situaţia în care se afla România, deţinând funcţii cheie în cadrul regimului. Cu obiectivitatea care l-a caracterizat toată viaţa, Radu Câmpeanu distinge cazurile în care unii oameni ai regimului comunist nu au comis abuzuri, iar alţi chiar au reuşit să facă bine din posturile ocupate. Radu Câmpeanu exprimă deschiderea pentru o selectare a viitorilor colaboratori după fapte concrete proprii. La fel se va exprima şi după revenirea din exil.
În schimb, comportamentul unora dintre cei vinovaţi de împilări, jafuri şi asasinate de a fugi din ţară în momentul în care devenise evidentă căderea în curând a regimului comunist este tratată sever de Radu Câmpeanu, fiind asemănată cu fuga şobolanilor de pe un vapor care se scufundă. În filosofia şi morala perioadei în care Radu Câmpeanu s-a format, fuga şobolanilor de pe o corabie care se scufundă reprezenta maximul de laşitate posibilă la o fiinţă. Este o adevărată hiperbolă literară această imagine a lipsei de scrupule a unor lideri importanţi ai comunismului, care prin emigrare sau fugă vor să scape de răspundere.
Tot prin hiperbolă literară prezintă Radu Câmpeanu ipoteza colaborării dintre membrii diasporei şi lideri vinovaţi ai regimului, dar care au reuşit să plece în Occident. Este folosit un termen foarte dur: „înhăitare”. Astfel, Radu Câmpeanu respinge cu fermitate o acţiune, poate pragmatică a diasporei, dar încălcând normele morale. Mai târziu, în România am tras consecinţele faptului că ideile Seniorului nu au fost respectate…
Ca şi în alte articole publicate în presa din exil, Radu Câmpeanu consideră că numai cei din ţară au dreptul să judece faptele celor vinovaţi din perioada regimului comunist. Mai multe aspecte pledează pentru această soluţie: nu sunt disponibile în străinătate informaţiile privind faptele din ţară şi, cel mai important, nu se cade să dea verdict diaspora, argument cu o mare încărcătură morală.
Radu Câmpeanu se gândea de atunci la proiectul reconcilierii naţionale pe care l-a susţinut cu mult talent în media şi în Parlamentul României după revenirea în ţară. În 1982 scria: „ anticomunismul nu justifică atitudinile extremiste, violenţa, tortura şi asasinatul… Ne trebuie oameni oneşti”.
Las cititorilor publicaţiei „Opinia Naţională” plăcerea de a savura textul integral al articolului „Şobolanii” scris de Radu Câmpeanu, document important care arată eforturile exilului românesc de a-şi forma o opinie despre realităţile din România acelui moment şi de a schiţa proiectul unei atitudini de urmat după căderea comunismului. Pentru cei care în anul 1982 erau la vârsta maturităţii, articolul va aduce multe nostalgii. Sunt convins că vor fi trase şi alte concluzii după citirea lui. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)
Cuvântul nostru
ŞOBOLANII
Călăii care au ordonat sau săvârşit crimele dintre anii 1948-1969 se răresc pe măsură ce boala sau moartea nu îi uită nici pe ei. Securiştii, activiştii, turnătorii, clănţăii şi linguşitorii constituie însă şi astăzi o categorie numeroasă care poartă răspunderea situaţiei în care se află România. Faptul de a fi la vârful, mijlocul sau baza piramidei care striveşte populaţia, de a crede sau nu în comunism, de a lua sau de a executa hotărârile, nu atenuează această răspundere. Impilările, jafurile şi asasinatele care au loc acum în România nu sunt comise numai de cei câţiva zeci de membrii ai familiei Ceauşescu sau de câteva sute sau mii de indivizi din clanul lor, ci de o categorie cu mult mai numeroasă care deţine posturile cheie în toate domeniile: armată, administraţie, partid, economie, miliţie, securitate, sport, învăţământ, artă, cultură şi biserică.
Când regimul se va prăbuşi, fiecare va trebui să dea socoteală, în ţară. O ştie populaţia, o ştiu împricinaţii, o ştim cu toţii. Nimeni nu ştie însă când se va dărâma şandramaua. Cei prevăzători îşi iau de pe acum măsurile. Unii se dau la fund iar cine poate părăseşte RSR-ul. De câţiva ani, un număr crescând de favoriţi ai regimului se stabilesc în Occident. Unii dintre ei nu au făcut rău nici când au avut posturi importante. Acest lucru, firesc în orice alt regim, este meritoriu într-un sistem în care răul constituie însăşi structura societăţii. Alţii au făcut chiar bine, după puteri, şi sunt cu atât mai bine veniţi printre noi. Sunt, de asemenea, în ţară, peste două milioane de membrii de partid care au fost prea slabi să respingă momelile şi presiunile dar care nu trebuie confundaţi cu cei pe care se sprijină regimul. În schimb sunt cei care, după ce au servit regimul până în ajunul plecării, se trezesc în Occident urlând mai tare decât oricând împotriva celor cu care urlau în ajun. Fără a nega conversiunile tardive, ne este greu a simţi că aceştia îşi au locul printre noi. Una este a fi crezut într-o ideologie totalitară de care s-au lepădat când i-au cunoscut raciile, alta este să-i fi aplicat metodele, să fi cules roadele verzi sau roşii ale unor crime şi jafuri, ca apoi să părăsească corabia când se scufundă.
Nu noi, cei din Occident, putem judeca faptele din ţară şi condiţiile în care au fost împlinite. Ne lipsesc elementele şi nu se cade. Dar nu se cade nici să ne înhăităm cu lupii care îşi schimbă părul şi îşi păstrează năravul. În acţiunea noastră de refugiaţi politici nu avem nevoie de acest soi de oameni. Anticomunismul nu justifică atitudinile extremiste, violenţa, tortura şi asasinatul. Dimpotrivă, asemenea poziţii dăunează acţiunii noastre şi o compromit. Ne trebuie oameni oneşti care să informeze Occidentul despre stările din România, să facă demersurile posibile pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară şi să plămădească ideile şi structurile care să asigure României un viitor mai bun în cadrul Europei. (RADU CÂMPEANU)
Numărul 808
