Palatul Regal din Calea Victoriei

Tronează în centrul Bucureştilor şi trecem mai mereu pe lângă el, dar nu găsim timp pentru a-l vizita. Palatul Regal – o clădire monumentală situată pe Calea Victoriei, în „Piaţa Palatului”, redenumită „Piaţa Revoluţiei” după evenimentele din decembrie 1989.

Clădirea simbolizează centrul puterii monarhice în România şi reprezintă principala reşedinţă regală din Bucureşti. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea activităţilor oficiale ale Familiei Regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardată şi a rămas nelocuibilă până la abdicarea forţată a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. Apoi. Palatul a fost amenajat spre a găzdui Muzeul Naţional de Artă al României.

În trecut, pe locul actualului Palat Regal, s-a ridicat, începând cu anul 1812, Casa Golescu, construită, între anii 1812 şi 1815, în stil neoclasic, cu un etaj şi 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuinţă în Bucureştii acelei epoci. În 1837, casa somptuoasă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Dimitrie Ghica. Din 1859 până în 1866 aici a locuit domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. Din 10 mai 1866, casa devine locuinţa domnitorului Carol I. După incendiul din noaptea de 7/8 decembrie 1926, care a distrus corpul central. În 1927, Regele Ferdinand decide repararea Palatului, iar lucrările sunt încredinţate arhitectului Casei Regale, cehul Karel Líman. În 1935–1936, vechiul Palat este complet demolat. Palatul nou, cel actual, a fost construit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu şi terminat în anul 1937. Sub domnia Regelui Carol al II-lea, planurile generale ale clădirii şi decorarea s-au făcut prin efortul direct al Reginei Maria a României, care a condus îndeaproape echipa de arhitecţi şi constructori. La 6 septembrie 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea, în Sala Tronului a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către Majestatea Sa Regele Mihai, în prezenţa generalului Ion Antonescu, a patriarhului Nicodim Munteanu şi a preşedintelui Curţii de Casaţie, Dimitrie Lupu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a plănuit şi o refacere completă a Pieţei Palatului, pentru a pune în valoarea clădirea Palatului, însă acest proiect nu s-a mai materializat. La 24 august 1944, a doua zi după ce Regele Mihai şi colaboratorii săi au înlăturat brusc de la putere guvernul condus de Mareşalul Ion Antonescu, Palatul a fost grav avariat de bombardamentul Luftwaffe, survenit ca represalii. Clădirea a devenit nelocuibilă, iar vila aflată în spatele Palatului, Casa Nouă (care era, de fapt, locuinţa Familiei Regale) a fost distrusă în întregime. Pentru că cealaltă reşedinţă regală din Bucureşti, Palatul Cotroceni, fusese şi ea grav avariată de cutremurul din noiembrie 1940, Regele a fost silit să ceară mătuşii sale, Principesa Elisabeta, permisiunea de a folosi casa ei („vila din Kiseleff”, cunoscută azi ca „Palatul Elisabeta”, deşi nu a fost destinată niciodată activităţilor oficiale), atât pentru activitatea Curţii, cât şi pentru locuit. La 19 iulie 1945 a avut loc în Sala Tronului ceremonia prin care Regelui Mihai i-a fost înmânat „Ordinul Victoriei” („Pobeda”), cea mai înaltă decoraţie militară sovietică. În acest scop, au fost reparate în grabă Sala Tronului şi câteva alte încăperi. După alungarea Regelui şi instalarea completă a comunismului, în urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, clădirea Palatului a fost reparată, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlăturate sau ascunse. În perioada comunistă, denumirea oficială dată clădirii – menită să şteargă adevărata ei semnificaţie din memoria publicului – era „Palatul Republicii”. Aici se organizau diverse întruniri ale oficialităţilor comuniste sau erau primiţi oaspeţi străini. Începând cu anul 1953, o parte din Palat a adăpostit Muzeul de Artă al României (destinaţie care s-a menţinut până în prezent – încăperile şi suprafeţele variind în timp). În 1965, în Palat a fost depus trupul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru ca mulţimile să îi aducă un ultim omagiu. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, Sala Tronului era cunoscută ca „Sala Consiliului de Stat a Republicii Socialiste România”, fiind folosită pentru unele evenimente oficiale ale regimului comunist. Tot începând din perioada comunistă, sala de spectacole din interiorul Palatului („Sala Mică a Palatului”) a fost deschisă publicului, ca cinematograf.

 În timpul Revoluţiei din 1989, Palatul a fost incendiat, fiind puse în grav pericol operele de artă găzduite în clădire. După Revoluţie, Palatul a fost restaurat, în diverse etape. După anul 2000, unele spaţii largi, de factură istorică, au fost folosite pentru organizarea de evenimente mondene private (nunţi sau evenimente de firmă). În prezent, clădirea continuă să adăpostească Muzeul Naţional de Artă al României şi sala de concerte „Auditorium”.

Ca arhitectură, clădirea Palatului nou are forma literei U, cu o curte interioară deschisă spre Calea Victoriei. Ea este formată din trei corpuri principale:

• corpul central, situat spre vest, care conţine principalele spaţii pentru activităţi oficiale, cum ar fi Sala Tronului;

• aripa de nord, situată spre str. Ştirbei Vodă, era destinată Corpului de Gardă (parterul), precum şi apartamentelor pentru invitaţii de seamă (la etaj);

• aripa de sud, situată spre Biserica Kretzulescu, este amplasamentul vechii case folosite de Cuza, care a păstrat utilizarea pentru apartamentele regale (spaţii private).

Până la evenimentele de la 23 august 1944, în spatele Palatului (pe locul ocupat azi de Sala Palatului) se găsea o vilă, numită Casa Nouă, care servea drept locuinţă Familiei Regale şi avea legătură funcţională cu ansamblul Palatului. Această vilă era despărţită de Palat printr-o alee exterioară (ale cărei urme se văd şi azi). Vila a fost complet distrusă de bombardamentul german care a urmat a doua zi după 23 August, ca represalii faţă de arestarea Mareşalului Antonescu (petrecută în Casa Nouă).

Faţada principală a corpului central al Palatului are două intrări: intrarea dinspre sud era folosită de Rege şi oaspeţii săi, iar cea dinspre nord era destinată demnitarilor. Din punct de vedere arhitectural, prezenţa coloanei din mijloc de pe faţada corpului central este neobişnuită (tradiţional, reşedinţele regale oferă un spaţiu larg chiar în centrul faţadei, balconul unde Familia Regală apare, la evenimente, în faţa publicului). Conform mărturiilor unor arhitecţi care au studiat proiectul, coloana centrală a Palatului Regal din Bucureşti este menită să simbolizeze Monarhia română, ca punct unificator al întregii naţiuni, precum şi stabilitatea Statului. Pe acoperişul Palatului se află un mare catarg pentru drapele. Conform uzanţelor de protocol regal, în organizarea monarhică, pe acest catarg trebuie arborat, în fiecare moment, pavilionul personal al Regelui, atunci când Suveranul se află în reşedinţă (sau cel al membrului Familiei Regale cu rangul cel mai înalt care este prezent, în ordinea de precădere). Pavilionul este imediat coborât atunci când Regele părăseşte reşedinţa. Dacă nici un membru al Familiei Regale nu se află în Palat, pe catarg flutură drapelul naţional al României, steagul tricolor având în centru Stema Regală, varianta mare. Principalele spaţii şi elemente arhitectonice interioare ale Palatului sunt: Sala Tronului, situată la etajul I; Sufrageria Regală, situată la parter; Holul de Onoare; Scara Voievozilor şi Scara Invitaţilor.

Pe poarta sudică a faţadei centrale, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neo-bizantin, de unde urcă Scara Invitaţilor. Pe poarta situată spre nord se intră în Holul Oficial, un mare hol pătrat, de unde Scara Voievozilor urcă spre Sala Tronului, la etajul I. Aripa de nord cuprinde şi o mică sală de spectacole – cunoscută ca „Sala Mică a Palatului”, ulterior Sala „Auditorium” – menită pentru utilizare privată. Sala are dotări: pentru concerte şi cinematograf. Accesul în sală se poate face separat faţă de corpul central al Palatului, prin intrarea situată în str. Ştirbei Vodă. Conform unei legende urbane, între Palatul Regal (probabil, aripa sudică) şi Biserica Kretzulescu există un tunel subteran, menit accesului privat al Familiei Regale la serviciul divin, precum şi ca ieşire de siguranţă.

Picturile şi basoreliefurile concepute special pentru a decora Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor construiesc o imagine cuprinzătoare a României Mari. O ţară cu frumuseţi naturale cuceritoare, cu costume populare pline de pitoresc, asupra cărora au vegheat secole de-a rândul domnitori şi voievozi neînfricaţi. O Românie modernă ale cărei fruntarii au fost stabilite pe câmpul de luptă prin vitejia ostaşilor conduşi de regi înţelepţi care au îndeplinit astfel visul lui Mihai Viteazu. Acesta se dovedeşte a fi un bun prilej pentru a încerca să pătrundem semnificaţia decoraţiei unui palat reprezentativ pentru o monarhie care se confunda cu eforturile ţării de a-şi consolida locul în concertul naţiunilor.

La Palatul Regal aflat pe Calea Victoriei, pe lângă operele artistice prezente în Muzeul de Artă al României, vizitatorii se pot bucura şi de spaţiile largi şi somptuoase ale sălilor regale, cu scări maiestuoase şi ferestre largi, cu ornamente alambicate şi simboluri nepieritoare. La fel ca la Palatul Cotroceni, aici simţi o vibraţie care „te ridică”, sau „te incită”. Se simte că aici au avut loc evenimente importante de care ne „vorbeşte” istoria, iar personalităţile şi-au lăsat amprenta pe atmosfera ce pare mai … altfel. (George V. GRIGORE)

Surse: bucuresti – centenar.ro; mnar.arts.ro; monumente – istorice.ro; wikipedia.org; bucurestiivechisinoi.ro; conac.sonoro.ro; bucuresteni.ro; urban.ro