Deficit de atenţie

Se vorbeşte mult despre deficit/deficite. De toate felurile. Şi până la urmă, cel mai important este deficitul de atenţie. Căci el poate fi izvorul celorlalte deficite! Din atenţia scăzută provin celelalte. Deşi poate fi vorba şi despre o scuză! „Nu am fost atent/ă!”

Sinonimele cuvântului „deficit” sunt „pierdere” şi „lipsă”. Nu putem însă să nu observăm că „pierdere” presupune că ai avut ceva ce nu mai ai, pe când „lipsă” înseamnă, pur şi simplu, că nu ai şi, probabil, nici nu ai avut! Nu mă refer la cazurile medicale; deficitul de atenţie poate fi o consecinţă a unei boli mai grave sau mai puţin grave, nu mă refer la vârstele înaintate.

Se zice că adolescenţii, copiii din zilele noastre au „deficit de atenţie”. Pierdere sau lipsă?! Dar ce este „atenţia”? „Însuşire care constă în orientarea şi în concentrarea activităţii psihice într-o anumită direcţie; interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva, atitudine de bunăvoinţă, de amabilitate; gest, faptă amabilă, migală, prudenţă, vigilenţă…” Acum, după „descifrarea” cuvântului „atenţie”, ne mai păstrăm părerea despre copiii noştri? Ne asumăm ceva din motivele pentru care tinerii manifestă „deficit de atenţie”? Care este legătura cu educaţia pe care le-o oferim, noi şi sistemul de educaţie, noi şi societatea? Fiecare în parte ne putem formula un răspuns individualizat. Nu trebuie să fie public, dar trebuie să conducă la o schimbare de atitudine, care să ne scoată din postura de „asistent tânguitor”. Stă în puterea noastră, fără să ne fie teamă că, poate, vom încălca nişte principii moderne de educaţie”. Copiii noştri sunt unici, cu personalităţi unice. Şi pot fi foarte atenţi!

Însă „deficit de atenţie” au şi guvernanţii noştri – la nivel central şi local. După alegeri. Înainte de alegeri şi din opoziţie, fiecare este atent, „treaz”, se află în stare de veghe, nu doarme, este deştept, vigilent, cu mintea clară, limpede, înţelept. Apoi, au „deficit de atenţie”; nu numai că pierd atenţia, dar pare că nici nu au avut-o vreodată! Şi, din neatenţie, conduc mediocru, ignoră cerinţele evidente ale societăţii, nu observă declinul sistemului de educaţie, de sănătate, declinul cultural, nu bagă în seamă pierderea suveranităţii economice, nu sunt preocupaţi de interesul naţional etc. Din „deficit de atenţie” ţara noastră are deficit economic, deficit de export, deficit de energie, plus de inflaţie, deficit de sănătate, deficit de infrastructură etc, etc. Deficit de atenţie, ce să-i faci?!

Ce să-i faci?! Păi ar trebui să aplicăm noi un „exces de atenţie” când mergem la vot şi punem ştampila pe un candidat sau altul, să urmărim aplicarea promisiunilor din campania electorală şi să intervenim oricând ele nu sunt îndeplinite, amintindu-le, de fiecare dată, că noi nu avem „deficit de atenţie”! (Mioara VERGU-IORDACHE)