„Fără repartiţie!”

Una dintre primele dorinţe de îndeplinit ale studenţilor în decembrie 1989 a fost: fără repartiţie la absolvire! Şi aşa a fost şi aşa este! Atunci nu am ştiut că era primul semn – chiar dacă nu explicit! – pentru ceea ce avea să urmeze pe piaţa muncii, în structura economică, în sistemul de învăţământ în România. Pe vremea când după susţinerea „diplomei de stat” fiecare absolvent primea un loc de muncă (era şi vremea când nemulţumiţii alergau după „negaţie”), primea repartiţie, exista o corelare între numărul de locuri în învăţământul superior şi necesarul de specialişti (în economia planificată!)

Una gândeam noi, gândeau studenţii, alta se gândea la nivel decizional! În general. Referitor la „cestiune”, modificările au fost uriaşe! A crescut ameţitor – prin comparaţie! – numărul de locuri în învăţământul superior, fără să se coreleze cu structura societăţii româneşti, fără să se ţină seama de locurile de muncă pe verticală şi pe orizontală, locurile de muncă care, fără „repartiţie guvernamentală”, să „absoarbă” forţa de muncă înalt pregătită. Aşa s-a ajuns la „supracalificare”, oameni cu studii superioare pentru locuri de muncă ce solicită studii medii, calificare la locul de muncă etc. Aşa s-a ajuns la investiţii ineficiente în învăţământ. Aşa am finanţat şi finanţăm economii străine, creştem P.I.B. altor ţări.

Fără obligaţia asigurării unui loc de muncă (criteriul important fiind statistic, numărul de absolvenţi de învăţământ superior la mia de locuitori), a scăzut şi exigenţa în învăţământul de toate gradele. Ceea ce nu înseamnă că nu avem şi tineri excepţionali, foarte bine pregătiţi, însă, din păcate, mai ales pentru „afară”. În toate domeniile.

 „Fără repartiţie” a însemnat că s-a luat o grijă de pe capul guvernanţilor. Li s-a uşurat (in)activitatea. Nu mai au şi grija absolvenţilor. Şi nici nu ar trebui, dacă am avea un proiect de ţară, dacă am şti ce dorim să dezvoltăm aici, dacă am şti ce domenii sunt generatoare de bunăstare pentru români, tinerii s-ar îndrepta spre aceste domenii şi şi-ar găsi de lucru, nu s-ar irosi ocupând locuri de muncă sub nivelul pregătirii lor asistând la uzura morală a cunoştinţelor lor. Dar nu avem!

Ştim cu toţii, nivelul şcolii româneşti – sigur, sunt multe excepţii! – este scăzut. Peste jumătate dintre tineri sunt analfabeţi – pur şi simplu – sau analfabeţi funcţionali, chiar dacă au absolvit o formă de învăţământ, chiar dacă au o diplomă. „Sprijiniţi”, aceştia pot ocupa un loc de muncă în defavoarea unui absolvent cu competenţe teoretice şi practice înalte, cu note şi medii mari. Păgubos.

Nu pledez pentru „repartiţie”. Spun doar că „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”. Şi mai zic să ne amintim: „Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.”(Mihai Eminescu). (Mioara VERGU-IORDACHE)