Ce te faci când vei fi mare?!

Generaţiile mai „coapte” îşi aduc aminte că una dintre întrebările, ce se repetau şi ajungeau să enerveze, adresate copiilor era „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Şi copiii răspundeau: sudor, aviator, tractorist, doctor, şofer pe basculantă, învăţător/profesor, constructor, artist, poliţist, militar, judecător, croitor, avocat, sportiv, motociclist… Totul avea legătură cu informaţiile primite, cu activităţile părinţilor,/rudelor, cu lecturile copiilor. Avea legătură cu oamenii pe care copiii îi admirau, îi iubeau. Rareori dorinţa copilului se îndeplinea! Crescând, dorinţele se schimbau.

Nu, nu devin nostalgică. Dar aţi întrebat ce vor „să se facă”, atunci când vor fi mari, copiii de acum? Cu excepţii, evident, cei mai mulţi vor să se facă…vor să aibă bani, să se distreze, să se plimbe. Alegerea viitoarei profesie nu are a face cu „a fi” sau „a face” ci cu „a avea”. Şi nici nu ar fi rău, dacă pentru normalul „a avea” s-ar pune la bătaie pasiune, vocaţie, muncă. Numai că de la o vârstă fragedă ei vor să afle scurtăturile către avere. (Nu generalizez, dar nici nu mă las înşelată de „detaşamentele” cu care ne face plăcere să defilăm, excepţii! Mă refer la marea masă de copii, din urban şi din rural, copii analfabeţi funcţionali, dacă nu chiar analfabeţi, pur şi simplu!)

Întotdeauna a fost o contradicţie, uneori de netrecut, între dorinţă, voinţă şi putinţă. Când a fost armonie între acestea, am întâlnit oameni fericiţi, împliniţi. Orientarea şcolară şi profesională ar putea fi primul pas spre această fericire, împlinire. Se zice că se face. Uneori, chiar sunt oameni care lucrează cu abnegaţie, cu profesionalism. Nu întotdeauna sunt luaţi în seamă, pentru că toţi părinţii vor să-şi ştie copiii „domni cu bani”, nu-i vor meseriaşi, deşi din muncă ei câştigă mulţi bani şi pe zi ce trece meseriaşii sunt tot mai căutaţi şi mai respectaţi. Sunt preferate profesiile în care veniturile sunt nereglementate, acelea care pretind şi primesc venituri necuvenite, neimpozitabile, cum ar veni. Pentru că nu li se explică la ce ar trebui folosite taxele şi impozitele, nu înţeleg ce înseamnă, cine este statul. Deşi se pledează pentru educaţie civică, educaţie financiară…

Am văzut nişte certificate de absolvire din prima jumătate a secolului trecut. Cuprindeau o caracterizare exactă şi amănunţită a copilului, din toate punctele de vedere: psihic, intelectual, material, aptitudini… Un bilet obiectiv de pătrundere în arena vieţii. Pentru că notele sunt importante numai în măsura în care ele sunt obiective şi sunt oglinda cunoştinţelor copiilor, oglinda educaţiei lor.

De fapt, vreau să vă spun că am remarcat foarte mulţi oameni nefericiţi, care nu şi-au ales meseria după vocaţie şi capacitatea de efort. De aceea, în viaţă, amestecă dorinţa cu putinţa şi încurcă „fişele posturilor”. Nu sunt ce par a fi.

„Ce te faci când vei fi mare” este nu doar o întrebare. (Mioara VERGU-IORDACHE)