Educaţia pe rezumate

Rezumate la rezumatele rezumatelor. Ei bine, ce citiţi nu este un joc de cuvinte! Este doar o practică păguboasă a învăţământului românesc. (Aşa cred eu!) Este la modă – o modă care durează! – „îndoparea” copiilor cu rezumate. La ce vor fi folosind eu nu înţeleg. Poate doar la „furatul căciulii”. Oare de ce există în programa şcolară Limba şi literatura română? Dar Comunicarea? Doar să reproducă şcolarii: „tema şi problematica; desfăşurarea acţiunii; personajele; ideile principale ale textului”? Cum este stimulată creativitatea elevilor? De ce citim când citim? Dacă sunt prea multe cărţile propuse spre lectură, de ce nu este redus numărul lor? Puţin şi bun sau mult şi prost?!

Se vorbeşte des despre „analfabetismul funcţional”, respectiv, copiii „sunt capabili să citească foarte bine un text, să memoreze multe informaţii din textul respectiv, de asemenea să le reproducă, dar nu reuşesc să folosească informaţiile respective în viaţa de zi cu zi”. În opinia specialiştilor, principala cauză pentru care s-a ajuns în această situaţie este metoda de învăţare bazată pe memorare şi nu pe înţelegerea conceptelor. Aşadar, schimbarea din temelii a programelor şcolare este soluţia pe care o propun specialiştii în politici de educaţie.

Însă, s-ar putea face ceva şi pe termen scurt. Şi când vorbesc despre educaţie, despre performanţa în învăţământ, nu mă refer doar la şcoală! Nu mi-a venit să cred când am auzit o mamă furioasă pe „pretenţia” profesoarei de română ca elevii să citească în vacanţă. Două erau nemulţumirile doamnei mamă: costul cărţilor şi oboseala copiilor! Doamna mamă nu auzise, probabil, de biblioteci publice, nici de rolul cititului în dezvoltarea copiilor. Era genul de părinte cu drept de viaţă şi de moarte asupra fiilor, fiicelor, „eu l-am făcut, eu îl omor!”, părintele acela care crede că doar el ştie. Ar fi frumos să ştie, numai că realitatea dovedeşte contrariul. Rezultatele obţinute la examenele naţionale, Evaluare şi Bacalaureat, sunt departe de a fi mulţumitoare (după părerea mea!). Pentru a avea aceste rezultate, nivelul de dificultate a fost scăzut, adică se practică minciuna. Ne lăudăm, pe bună dreptate, suntem mândri de olimpicii internaţionali, copii care pot concura la nivel foarte înalt. Dar câţi sunt ei? Cât de mare este prăpastia între ei şi restul elevilor? Cât de mare este rolul educaţiei la clasă şi cât al pregătirii suplimentare? Cum este repartizată performanţa pe zone geografice, pe urban şi rural? Sunt tot atâtea subiecte de analiză, alături de multe altele…

Aproape în fiecare zi, primesc cu poşta electronică mesaje despre apariţia a numeroase culegeri, rezumate, „scurtături” pentru obţinerea unor note mari. Sunt, însă, vânătorii de note mari elevi bine pregătiţi? În afara memorării ce altceva ştiu? Cum se vor descurca ei ca tineri, ca adulţi? În rezumat?! (Mioara VERGU-IORDACHE)