Ţara lui ACUM

…Că nu se ştie când un scelerat hotărăşte – aici sau aiurea – să pună capăt vieţii. Cum se întâmplă tot mai des în lume. Este şi acesta un motiv pentru a trăi aici – oriunde ar fi acest aici – şi acum. Dar „aici şi acum” nu cred că înseamnă ruperea de familie, de tradiţii, indiferenţa pentru generaţiile viitoare. Cu alte cuvinte, dezrădăcinarea. Prea mult „acum” este păgubos. Fără rădăcini nu avem vlagă. Fără vlăstari nu avem viitor.

Toţi am auzit măcar o dată: „Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima”. Este o invitaţie de a trăi din plin ziua, de a fi permanent prezent. Pentru că sunt persoane care, din cauza prea multor griji, nu mai reuşesc să se bucure de fiecare zi şi sunt din ce în ce mai triste, mai nefericite. Dar, atribuită lui Mahatma Gandhi, zicerea are şi o urmare: „Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Învaţă în fiecare zi ca şi când ai trăi pentru totdeauna.”

Nu ştiu dacă, din cauza sau datorită nenumăratelor cursuri de „dezvoltare personală”, mai ales populaţia urbană de la noi a învăţat să trăiască ACUM pentru ACUM. „Acum” şi „să ne dea!”. Fără efort, fără sacrificii minore, fără atenţie pentru ziua de mâine. De aici, respingerea bătrânilor, indiferenţa pentru educaţia copiilor, intransigenţa pentru îndrăzneala de a face comparaţii cu vremuri trecute. Am devenit ţara lui ACUM. Fără ieri, fără mâine.

Mult gunoi a fost şi sub preşul României comuniste! Şi nu a fost ridicat şi scuturat bine, din păcate, nici azi! Furt, sclavie, minciună, droguri, prostituţie… Şi va mai dura! Pentru că, din nefericire, tarele de toate felurile ale generaţiilor vechi au fost preluate şi actualizate ACUM de generaţiile noi, care nu mai au constrângeri, frică (de autorităţi, căci, altfel, frica e dominantă, din păcate!) … care să fardeze realitatea. Calităţile – existente şi ele – au fost însuşite mai puţin pentru că, nu-i aşa, e vorba de generaţii… expirate. Vă aduceţi aminte că toată lumea – minus nesemnificative procente interesate – nu mai suporta comunismul?! Vedeţi câtă lume reevaluează perioada?! Credeţi că toţi aşa zişii nostalgici au memoria scurtă?! Nu cred.

Da, fiecare om are o singură viaţă, cu zilele ei, pe care le trăieşte mai frumos, mai bine, mai urât, mai rău, din motive obiective sau subiective. La începutul anilor 90, fiecare şi-a imaginat un „bine”, care, iată, pentru fiecare are grade de comparaţie diferite. Nu mai spun că aceia care au amintiri din „regimul trecut” au şi aducerile aminte ale copilăriei şi tinereţii, vârste care, în afara vremurilor de război, sunt frumoase oricum!

…Sigur, statisticile, rapoartele la nivel macro, guvernamentale, naţionale, internaţionale arată o îmbunătăţire a situaţiei României. Dar fiecare om trăieşte…micro, cu trecutul şi cu speranţa în viitorul lui. Aşa are stabilitate. Şi ACUM fiecare zi este importantă pentru el. ACUM, într-o serie din care fac parte IERI şi MÂINE. Mi-ar plăcea ca noi să trăim în ţara lui MEREU! (Mioara VERGU-IORDACHE)