Atunci când admirăm crinii din grădinile publice sau din florării, ne gândim oare şi la „strămoşii” acestora ce înfloresc încă prin păduri şi poieni sălbatice. Frumoasa plantă „Crinul de pădure” (Lilium martagon), asemănător cu fraţii săi „domestici”, face parte din flora spontană europeană şi aparţine familiei „Liliaceea”. În România este întâlnit ca floră spontană în zonele cu păduri de foioase, atât în regiunile de câmpie, cât şi în cele montane. În pământ prezintă un bulb de până la 8 cm diametru, acoperit cu solzi. Planta creşte până la 1 m înălţime şi are flori purpurii, a căror petale prezintă puncte de culoare vişinie, grupate în inflorescenţe care pot ajunge şi până la 20 de flori. Tulpina are o culoare roşiatică, frunzele sunt lanceolate, iar cele superioare sunt dispuse altern. Substanţele chimice componente sunt insuficient studiate, dar practica empirică a demonstrat că această plantă are puternice proprietăţi cicatrizante, diuretice, emenagoge, emoliente şi vulnerare. În fitoterapie este folosit mai mult bulbul, dar şi petalele florilor. De asemenea, planta intră în compoziţia numeroaselor produse cosmetice pentru combaterea ridurilor şi estomparea cicatricilor. Deoarece este o specie mezofilă, crinul de pădure creşte doar în zona pădurilor de stejar şi fag. La origini, crinul de pădure este o plantă sălbatică specifică vestului Europei, dar odată ajunsă în România a fost trecut pe lista cu plante protejate de lege. Crinul de pădure înfloreşte între lunile mai – iunie, iar dintr-un singur fir apar, de obicei, între 20 şi 50 de flori roşii, roz sau violet. Totul este ca, atunci când o întâlnim, să nu o rupem pentru o bucurie de o clipă, ci să o lăsăm să îşi încheie ciclul de viaţă, oferind bucurie cât mai multor oameni şi locuitori ai pădurii… (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; interferente.ro; romaniadevis.ro; corpul-uman.com; greenly.ro; timponline.ro