Consilier şcolar. A fi sau a nu fi.

În anii ‘60 ai secolului trecut, peste zece copii ne adunam duminica dimineaţa în curtea din strada Filimon Sîrbu nr. 17 din Buzău, în faţa unui geam dincolo de care chiriaşul unuia dintre apartamentele de la parter punea televizorul. Se mândrea el, ne bucuram noi, copiii! Era vremea când încă mai venea o mamă cu un lighean de gogoşi, o alta, altă dată, cu o farfurie cu clătite, când băieţii se urcau pe magazii ca să ajungă la pomii fructiferi din curtea vecină… Ne confecţionam săbii, suliţe etc din lemne sau carton, ne ascundeam în amforele uriaşe din faţa Muzeului de istorie, sau în pivniţele întunecate din casele din vecini, alergam până eram leoarcă, beam apă rece de la pompa din curte. Ne făceam lecţiile repede şi bine, citeam cărţile recomandate, făceam exerciţii de matematică din culegeri sau din „Gazeta matematică”… ca să putem „să ieşim afară”. Asta în zilele când nu mergeam la cercurile de la şcoală sau de la Casa pionierului: aeromodele, minitehnicus, lucru manual, teatru, dans, muzică, sporturi… Fericiţi şi obosiţi veneam acasă, ne spălam, mâncam şi mergeam la culcare, aşteptând cu nerăbdare o nouă zi.

Bullying, droguri, automutilare, depresie, anxietate, abandon şcolar, rasism, ameninţări?! Cine avea timp?! Sigur că mai aveam şi noi frustrări, sigur că ne doream şi noi mai mult, concurenţa era prezentă, numai că o canalizam pe rezultatele la învăţătură, la concursurile şcolare. Eram bucuroşi să-i facem pe părinţi mândri. Respectam o ordine a firescului biologic, a vârstei. Şi atunci adolescenţa venea cu primii fiori ai dragostei, cu ţinutul de mână, atunci când nu ne vedea cineva, cei mai îndrăzneţi se sărutau fulgerător pe obraz, băieţii învăţau şi le spuneau fetelor dragi poezii, chiar le scriau poezii, le culegeau flori, dar şi ele lor. Şi iar spun că erau şi excepţii, adolescenţi mai „avansaţi”. Dar învăţam pentru examen, pentru treaptă, pentru bacalaureat. Avem multe activităţi extraşcolare, organizate în şi de şcoală. Erau şedinţe cu părinţii, trimestriale sau lunare. Când unul dintre elevi depăşea o limită, de orice fel, părinţii erau chemaţi la şcoală, la învăţător, diriginte, profesor, director. Şi împreună căutau soluţii pentru remedierea greşelii. Nu-mi aduc aminte să fi avut consilier şcolar. Dar aveam biblioteci mari şi bibliotecari-educatori, cabinet medical. Învăţătorii, diriginţii, profesorii, împreună cu părinţii erau consilierii şcolari, ei ne ajutau să depăşim frustrările inerente vârstelor. Ne cunoşteau bine şi ne sfătuiau responsabil. Îi respectam şi îi ascultam. Deciziile însă erau ale noastre şi ale părinţilor. Se teoretiza mai puţin. Dar erau implicate familia, şcoala, societatea. Ne păsa, parcă, mai mult.

Fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu declara AGERPRES, în anul 2022, că România trebuie să ajungă, până în 2027, la un număr de 10.000 de consilieri şcolari. În prezent numărul acestora este în jur de 3.300. Noua Lege a învăţământului preuniversitar vorbeşte despre existenţa unui consilier şcolar la 500 de elevi! (Acum, are în grijă 800 de elevi.) Cât de serioasă este această prevedere? (Mioara VERGU-IORDACHE)