„Postul Sfintelor Paşti”

Suntem în

Săptămâna albă sau Săptămâna brânzei sau Săptămâna nebunilor!

În această perioadă ne pregătim pentru „Postul Sfintelor Paşti” sau „Postul Mare”, acesta fiind cel mai aspru dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Ultima zi în care se mai poate mânca de dulce este cea de „Lăsatul secului”.

Pentru începutul postului „Sfintelor Paşti” există două date de lăsat al secului. Prima este ziua „lăsatului sec de carne”, care a avut loc în „Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi” (10 martie 2024), reprezentând ultima zi în care s-a mai putut consuma carne înainte de „Sărbătoarea Sfintelor Paşti”- Ortodox, care are loc în data de 5 mai 2024.

Cea de-a doua este ziua „lăsatului sec de brânză”, în „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai” (17 martie 2024), aceasta fiind ultima zi în care se mai consumă produse lactate, ouă şi peşte. Din ziua următoare, 18 martie 2024, se intră în Postul Sfintelor Paşti, ce durează 40 de zile. Pe data de 14 februarie a început Postul Paştelui la catolici. În 2024, Paştele Catolic va fi în data de 31 martie.

Săptămâna dintre cele două date de lăsatul secului se numeşte „Săptămâna albă” sau „Săptămâna brânzei”, pentru că, în această perioadă, se mai pot consuma lactate, ouă şi peşte. Este vorba despre o intrare treptată în Postul Mare, după ospeţele din „Câşlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre „Crăciun” şi „Lăsatul secului”, când se fac petreceri, nunţi etc.

De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor şi ca „Săptămâna Nebunilor”, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proştii şi urâţii satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toţi cei cuminţi, câţi au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte.” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002).

Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de abţinere şi, prin urmare, poate fi un răstimp de agitaţie, nebunie, veselie, manifestări dezlănţuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post.

Pe de altă parte, „Săptămâna Nebunilor” este marcată şi de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la „Echinocţiul de primăvară”. Prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paştelui în raport cu echinocţiul de primăvară şi faza lunară, cele mai importante sărbători şi obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului şi la Rusalii”.

„Săptămâna albă”

Zilele acestei săptămâni au şi ele denumiri corespunzătoare.

Prima zi este „Lunea albă/ Lunea burdufului”, pentru că atunci se taie burduful de brânză.

În „Marţea albă”, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe şi nu se face baie, fiindcă albeşte părul.

În „Miercurea albă” este dezlegare la lactate şi peşte. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunţeşti de timpuriu.

În „Joia nepomenită /Joia necurată”, femeile spală cămăşile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbaţii, duşi cu treburi la pădure. Se mai numeşte şi „Joia furnicilor”, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză şi se aşează pe un muşuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca şi să nu facă pagube în timpul verii.

Urmează prima din cele 12 „vineri scumpe” de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se ţin cu post şi rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei şi pentru curăţirea sufletului. În unele sate, sunt ţinute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie.

 În „Sâmbăta albă” se fac plăcinte, care se dau de pomană. Bărbaţii nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos şi nu spală cămăşi bărbăteşti. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici şi plăcinte, pentru ca aceia care le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece şi dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume.

Se mai spune că în „Săptămâna albă” nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ţi albească părul şi să nu orbeşti, nu e bine să te speli pe faţă şi pe cap, decât dacă pui în albie o bucăţică de brânză.

„Săptămâna nebunilor” se încheie cu „Duminica de lăsatul secului de brânză”, ultima zi de petrecere înaintea postului „Sfintelor Paşti”. Este „Duminica Iertării”, zi în care creştinii obişnuiesc să-şi ceară iertare unii altora, pentru a intra în post împăcaţi. În „Duminica de Lăsatul Secului” dinaintea Postului Paştelui, românii creştin-ortodocşi obişnuiesc să-şi viziteze naşii de cununie. Duminica dinaintea Postului e serbată mai mult de finii şi de naşii care sunt şi prieteni apropiaţi.

Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru sufletele celor morţi şi vii. Un obicei întâlnit în Ardeal spune că în ziua de dinaintea începerii Postului Paştelui, femeile trebuie să spele toate vasele în care au gătit mâncare de dulce, ca ele să poată fi folosite pentru mâncare de post. În unele sate, de Lăsatul Secului se practică un obicei vechi, care are legătură cu focurile purificatoare. La lăsatul serii, pe dealuri se aprind focuri, iar în această atmosferă se spune că se purifică comunitatea respectivă şi alungă spiritele rele. Lăsatul secului marchează începutul unei perioade de pregătire spirituală intensă pentru Postul Paştelui. Credincioşii încep să-şi îndrepte gândurile şi inimile către rugăciune, pocăinţă şi pregătire pentru a întâmpina sărbătoarea Învierii Domnului.

Postul Paştelui

Postul Paştelui, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Numit în popor Postul Mare, aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice. Postul de 40 de zile aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioşii ortodocşi aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului şi al Patimilor, pentru a ajunge la o înţelegere mai profundă a semnificaţiei Învierii Sale.
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în „Vinerea Patimilor”, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: „Postul Păresimilor” („Patruzecimii”), sau postul prepascal, care ţinea până la „Duminica Floriilor” şi avea o durată variabilă, şi „Postul Paştilor” (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru.

Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.

Postul Paştelui este o perioadă importantă în viaţa spirituală a credincioşilor, în care aceştia sunt chemaţi să se pregătească cu seriozitate şi devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăinţă şi fapte bune. Este un timp de reflecţie, transformare şi creştere spirituală, în care credincioşii caută să îşi apropie vieţile de învăţăturile şi exemplul lui Hristos. Postul Paştelui presupune renunţarea la plăcerile materiale şi concentrarea asupra lucrurilor spirituale, preocuparea pentru milostenie şi ajutorarea celor nevoiaşi. Prin practicarea postului şi a rugăciunii, credincioşii caută să-şi înnoiască credinţele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să crească în virtuţi creştine precum iubirea, smerenia şi milostenia. În postul Paştelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este o rugăciune specifică pentru Postul Paştelui. „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi că să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin”.

După perioada de post, creştinii merg la biserică, unde se spovedesc şi se împărtăşesc.

Pe toată perioada Postului Paştelui nu se fac nunţi şi botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna Lăsatului sec de carne şi în Săptămâna Luminată. Motivul pentru care nu se fac nunţi în post este faptul că imediat după slujba Tainei Nunţii sunt organizate petreceri cu multă mâncare şi băutură, dar şi cu o atmosferă ce este în contradicţie cu atmosfera ce caracterizează perioada postului. Biserica nu permite săvârşirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunţii să nu fie umbrită de restricţiile postului. (Foto: https://www.crestinortodox.ro/)