ANDREI DAMIAN – UN ARTIST APARTE, LA ÎNCEPUT DE ASCENSIUNE

Andrei Damian este un creator de filme şi de artă vizuală, cu sediul în New York. A absolvit facultatea la Hunter College din New York, cu un BFA în regie şi producţie de Film, şi, de atunci, a lucrat ca director de fotografie la diferite proiecte cinematografice. Este specializat în cinematografie, fotografie şi în artă mixed media. Practica artistică a lui Andrei Damian este influenţată de o perspectivă multiculturală. Şi este firesc să fie aşa, pentru că, născut în SUA, într-o familie multiculturală, tatăl său fiind român şi mama germană, tânărul Andrei nu numai că vorbeşte la perfecţie limbile română, germană şi, desigur, engleză, ci şi reflectează asupra diferitelor aspecte ale limbilor şi culturilor care fac parte din identitatea sa. În plus, în procesul lui artistic, Andrei explorează esenţa estetică a artei.

În prezent, Andrei lucrează la proiecte centrate pe pictură cu lumină, prin obiectivul camerei. El caută să utilizeze camera într-un mod neconvenţional, astfel încât să creeze imagini de fotografie şi film unice. În imaginile salede artă mixed media, realizate în alb şi negru, fascicole de lumină şi figuri abstracte luminoase se armonizează şi dansează pe fondul mai închis al exteriorului sau interiorului unor clădiri, lăsând impresia, prin luminozitatea lor incandescentă, că sunt răsfrângeri ale unei lumini primordiale, de început al lumii. În tablourile sale color, în care dispar elementele figurative, lumina invadează întregul spaţiu, atât sub forma unor vârtejuri alb-aurii sau roşietice, ele însele învăluind şi încifrând latenţe evolutive, cât şi prin mănunchiuri de linii multicolore, desprinse parcă din vortexurile pe care le înconjoară. Sunt imagini cosmogonice, care, prin lait-motivul lor tematic, o lumină aflată în plină metamorfozare în concretizări nonfigurative, ne poate trimite cu gândul la Luceafărul eminescian, întrucât acesta, în drumul său spre Creator, traversând lumi în stare născândă, „vedea ca-n ziua cea dintâi/ cum izvorăsc lumine”.

În ce priveşte obiectele stilizate artistic, fără a renunţa la prezenţa unor obiecte reale, cum sunt clădirile pe care proiectează semne şi figuri luminescente,autorul este înclinat mai mult spre abstracţionismul modern al halourilor de lumină, din care se închearbă îndeosebi linii ondulate, de forma unor elipse. În ambele cazuri avem de-a face cu o aspiraţie spre Înalt, dublată şi, oarecum, contrabalansată de credinţa că însuşi numinosul Înalt coboară spre sau şi printre noi, oamenii fiind fiinţe privilegiate şi aureolate.

Andrei Damian ascensionează pe o scară artistică ale cărei capete leagă pământul de cer şi figurativul de nonfigurativ, fiecare pol chemându-l firesc şi melodios pe celălalt, înălţarea spre lumină, spre transcendent fiind complementară aceluiaşi transcendent care vine spre noi şi ne înconjoară. (Ioan N. ROŞCA)