Marin Sorescu (29 februarie 1936, Bulzeşti - 8 decembrie 1996, Bucureşti). Poet, eseist, traducător, prozator şi dramaturg, cu opere ce i-au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, membru titular al Academiei Române. Preocupat de pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.
BOALA
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.