Ştiind că între 3 şi 5 ani, potenţialul preşcolarilor de a învăţa noţiuni matematice este complex (de la 5 ani, pot să numere contextual până la 10 şi să identifice forme. Tot de acum, pot reţine operaţii aritmetice de bază.), cadrele didactice de la Grădiniţa Prietenii Mei coordonează, la grupa mijlocie şi la grupa mare, activităţi matematice distractive.
Preşcolarii de la grupă mijlocie au învăţat şi cum să despartă cuvintele în silabe.
Copiii de la grupa mare au făcut un proiect comun la sfârşitul căruia au trebuit să îşi scrie numele, să îl semneze.
Şi la activităţile art & crafts, prietenii de la grădiniţă s-au descurcat foarte bine!
La Clubul de Dans a este mereu distracţie mare. Copiii învaţă mişcări noi şi devin din ce în ce mai buni la acest capitol.
Când e timpul pentru sport, Complexul sportiv al Grădiniţei Prietenii Mei este luat cu asalt de copii. Pentru că, se ştie, practicat în echipă sau individual, pe termen lung, sportul aduce numeroase beneficii.
Copiii sunt fericiţi, părinţii sunt liniştiţi! Aceasta este, în cuvinte puţine, atmosfera la Grădiniţa Prietenii Mei.
Grădiniţa cu program prelungit Prietenii Mei este o unitate de învăţământ ACREDITATĂ, inclusiv cu grupe de antepreşcolari (creşă).
Hai şi TU alături de EI!:
Bd. Metalurgiei nr. 87, sector 4, Bucureşti, 021.222 4642
gradinitaprieteniimei@gmail.com; gradinitaprieteniimei.ro