Tristeţe de februarie

Suntem în acea perioadă a anului când ne gândim la mărţişoare, flori, primăvară, iubire… Ar trebui să uităm de griji, să privim viitorul cu optimism, să ne bucurăm de îmbrăţişare, de ghiocei şi viorele. Ar trebui. Numai că anul acesta, cred – poate greşesc!, că am primit o palmă viforoasă, un duş rece ce cred că ne scoate din reverie. Sau nu?!
Rezultatele obţinute de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale din acest an şcolar, organizată la nivel naţional, publicate de Ministerul Educaţiei, nu prea ne dau speranţe! Ele sunt o oglindă a rezultatelor din vară, când aceşti copii vor merge în învăţământul liceal! Este greu de crezut că vor recupera în aproximativ trei luni ceea ce nu au asimilat în opt ani! Şi aceste găuri se „adună” şi conduc la prăpastia uriaşă între ceea ce ne dorim şi ce obţinem!
Aceste rezultate nu au cum să ne facă optimişti pentru viitorul României. An de an, cei mai performanţi dintre copiii noştri pleacă şi, din păcate pentru noi, posibil din fericire pentru ei, rămân acolo unde pleacă să studieze. Nu înţeleg ce se întâmplă cu şcoala aici, la noi, în ţara care a dat un sistem de învăţământ, al lui Spiru Haret, copiat în multe ţări din lume, ţări ce continuă să facă performanţă! Poate este incapacitatea mea de a pricepe. M-ar bucura să fie aşa!
Atitudinea delăsătoare, indiferentă, pe alocuri optimistă a diriguitorilor învăţământului românesc este revoltătoare! Nu pot să cred, pe de altă parte, că profesorii, cadrele didactice, în general, se „răzbună” pe copii pentru că alţi maturi nu-şi ţin angajamentele faţă de ei. În ambele situaţii efectul este de bumerang, bumerang care, însă, ne loveşte, ne va lovi pe toţi. În ceea ce mă priveşte, nu cred nici măcar procentele bune dintre cele raportate, pe grupe de note. Şi de ce mi se pare îngrozitoare situaţia prezentată? Pentru că noi ştim cu toţii că foarte mulţi copii fac meditaţie, mai ales în clasele terminale, de dinainte de examenele naţionale. Întreb. Cum ar fi arătat acestea fără meditaţii? Nu vreau să-mi imaginez.
Învăţământul preşcolar şi şcolar a devenit sofisticat, foarte scump şi sclipicios. (Scuze! Nu vreau să ofensez pe cineva!) Îmi pare că se pune carul înaintea boilor! Parcă nu se mai începe cu…începutul. Înainte de a învăţa Limba română, copiii învaţă Comunicare. Există comunicare fără cunoaşterea limbii, oricare ar fi ea? Înainte de socotitul cu beţişoare, se foloseşte calculatorul…Nu zic că e rău, zic că e prematur pentru o dezvoltare normală. Copiii noştri nu mai ştiu să facă, nu mai acceptă să depună vreun efort. Că sunt şi excepţii. Da, sunt. Dar cu o floare nu se face primăvară!
Primăvara, câmpul, pădurea, grădina, toate sunt pline cu flori! Dăruiţi şi primiţi flori! Nu uitaţi însă că ei, copiii, sunt cele mai preţioase flori! (Mioara VERGU-IORDACHE)