De ce?

Dar de ce ne-am mai dori să fim inteligenţi? Telefonul e inteligent, televizorul, automobilul, maşina de spălat, maşina de călcat, frigiderul… toate sunt inteligente. Nu mai avem nevoie decât de cunoaşterea alfabetului şi a cifrelor. Desigur, mai trebuie şi vocabular de una-două sute de cuvinte. (!!!) Devenim pe zi ce trece mai dependenţi, mai inactivi, pentru că tot ce ne înconjoară este inteligent. Cum ne mai deosebim, dacă şi noi suntem inteligenţi?!? Glumesc, evident! Însă, cu toate că multă lume merge la şcoală, se educă, la toate nivelurile, nimeni nu prea mai are răbdare să asculte argumentele celuilalt. Toată lumea etichetează pe toată lumea. Totul este luat personal. Fiecare se consideră a fi în tranşee şi acţionează în forţă pentru a se apăra de un glonţ virtual ce pare a-l lovi iminent. Nu e semn de inteligenţă!
Copiii pot fi violenţi pentru că nu ştiu cum să se manifeste altfel, nu ştiu să vorbească, sau aşa au văzut în familie. Maturii violenţi sunt proşti sau sunt bolnavi; la rândul lor, ca şi copiii, nu ştiu cum să se manifeste altfel pentru a-şi demonstra puterea. Şi pentru unii şi pentru ceilalţi, cred că există o singură soluţie: educaţia. Pare simplu, dar este foarte dificil! Din păcate – mi-aş dori să mă înşel! – aşteptăm de la alţii ceea ce noi parcă nu mai putem să oferim: raţiune, educaţie, linişte, înţelegere, empatie, compasiune, iubire şi calm. Inteligenţă.
Isteria s-a înstăpânit. Nu ne mai suntem stăpâni. Rar mai vezi un zâmbet. Toată lumea e pusă pe replică arţăgoasă, condimentată cu gest violent. Bătaie, tentativă de omor în şcoli, crime pe stradă, corecţii fizice în familii, explozii de brutalitate pe eşichierul politic… Violenţa a devenit „cool”. Rar auzi „vă rog”, „mulţumesc”, „scuzaţi”… Tot mai des înjurături, fie că e vorba de trafic, de stradă, de unităţi de învăţământ, fie că este vorba de unităţi ale administraţiei publice locale sau centrale, fie că este un studio de televiziune. Înjurătura şi pumnul au luat locul comportamentului civilizat. Şi prea mulţi inteligenţi se legitimează doar cu diplomele pe care le au! Dacă am învăţa să apreciem oamenii după calităţile lor intelectuale şi/sau fizice, nu ar mai fi importante diplomele! Pentru că, la urma-urmei, ce sunt diplomele mai mult decât bilete de intrare în arena confruntării culturale, pe piaţa muncii?! În arenă nu se intră cu bilete calpe; deşi, dacă „portarul” nu este vigilent… „Autenticul” respinge „falsul”. Mie mi se pare aşa de simplu! De ce continuăm să ne închinăm la diplome? Diploma este un document individual, care atestă parcurgerea unor cursuri şi dobândirea unor cunoştinţe, a unor competenţe. Obţinerea ei este o opţiune personală. Deţinerea ei nu dă calitate. Calitatea deţinătorului dă valoare actului. Adică inteligenţa lui.
Pentru că tot ce ne înconjoară este inteligent, ar fi bine să fim şi noi inteligenţi. (Mioara VERGU-IORDACHE)