Emanuil GOJDU şi moştenirea sa pe care a lăsat-o „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparţine la confesiunea orientală ortodoxă”

Numele său este destul de cunoscut, pentru că gestul pe care l-a făcut este unic în peisajul politic şi social al timpurilor. Emanuil Gojdu a trăit la Budapesta (Ungaria), unde a avut în proprietate un întreg cartier. În 1869, macedoromânul Emanuil Gojdu lăsa prin testament unei fundaţii – Fundaţia Gojdu, administrate de Mitropolia Ardealului – care oferea burse studenţilor români averea sa estimată astăzi la circa şapte miliarde de euro. Din păcate, Fundaţia a fost deturnată de către guvernul maghiar şi scopul sfânt al acesteia s-a pierdut…
Emanuil Gojdu s-a născut pe 9 februarie 1802, la Oradea, sub Monarhia Habsburgică, şi a murit pe 3 februarie 1870, la Pesta, în Austro-Ungaria de atunci. A fost un avocat de succes, filantrop, revoluţionar paşoptist şi patriot, familia tatălui său fiind originară din marele oraş al aromânilor Moscopole, din Balcani (Macedonia). De aici au plecat strămoşii săi, stabilindu-se iniţial în Polonia. În urma unor evenimente politice în care a fost implicată Polonia, împărţită între Rusia, Prusia şi Austria, familia Gojdu a emigrat în Ungaria, diferitele ramuri ale familiei aşezându-se în marile oraşe din această ţară, ocupându-se cu negustoria sau devenind bancheri. Ramura familiei din care provine Emanoil s-a stabilit în oraşul Miskolc, în nordul Ungariei. Mai târziu, din familia stabilită la Miskolc se vor desprinde alte două ramuri, dintre care una se va stabili la Oradea, unde s-a născut Emanuil. Tatăl său s-a numit Atanasie. Mama sa, Ana, născută Poienar, era originară din Craidorolţ (jud. Satu Mare). Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea (în prezent Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea). Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), la Academia de Drept din Pojon (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obţinut-o la Budapesta. Mai târziu a luat şi diploma de „notar cambial”.
În 1824 s-a aşezat la Budapesta ca avocat şi politician. Casa lui Emanuil Gojdu din Budapesta a fost cunoscută ca fiind o casă românească, în care obişnuia să ţină întruniri cu deputaţii români. Cu aceştia şi sub preşedinţia lui, s-a discutat şi un proiect de lege „pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”. Gojdu a fost luptător pentru drepturile românilor din Transilvania şi Ungaria.
Emanuil Gojdu a fost căsătorit cu Anastasia Pometa, de origine macedoromână. Căsătoria a avut loc la data de 12 iulie (stil nou) 1832. După moartea Anastasiei (2 ianuarie 1863), Gojdu se va căsători a doua oară, la 8 ianuarie 1864, cu Melania Dumcea (d. 1911), tot de origine macedoromână. Nu a avut copii din nici una dintre căsătorii.
În anul 1861, Emanuil Gojdu a fost numit prefect al judeţului Caraş, care avea populaţie majoritar românească. În anul 1866, Gojdu a fost ales deputat de Tinca. În anul 1869 a fost numit judecător la Curtea Supremă a Ungariei.‘
La 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu şi-a redactat testamentul, act prin care se năştea Fundaţia Gojdu. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Naţiunea mea mă îmboldeşte a stărui în fapta, ca încă şi după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Naţiunii”. Prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu şi-a lăsat averea „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparţine la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenţilor şi pentru ajutorul preoţilor. În acest sens a fost constituită o fundaţie. Această fundaţie a funcţionat între 1870 şi 1917, acordând foarte multe burse studenţilor români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Dumitru Stăniloaie şi Victor Babeş.
Statul maghiar a confiscat bunurile acestei organizaţii neguvernamentale în 1918 şi nu le-a mai restituit niciodată, deşi a semnat acorduri internaţionale în sensul retrocedării, în anul 1937. După anul 1918, sediul Fundaţiei s-a mutat la Sibiu, iar din 1945 Fundaţia Gojdu a fost naţionalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puţinele clădiri care au rămas totuşi statului român este cea a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea.
După prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, în anul 1989, a început o serie de procese care vizau recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu. În 1996, un grup de intelectuali transilvăneni şi bănăţeni, precum şi capi ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal au hotărât reînfiinţarea Fundaţiei Gojdu, pe baza idealurilor înscrise în testamentul lui Emanuil Gojdu. Noua fundaţie, cu sediul la Sibiu, patronată de Biserica Ortodoxă Română, a fost considerată proprietara de drept a bunurilor aflate la Budapesta şi a revendicat acest patrimoniu în baza acordului din 1937, mai sus-amintit. Drept „răspuns”, Primăria din Budapesta a scos la licitaţie imobilele Fundaţiei Gojdu, în 1998 şi 1999. Pentru a stopa o posibilă înstrăinare a bunurilor, „Grupul de iniţiativă” a chemat în instanţă statul maghiar, la începutul anului 2000. Relaţiile generale româno-maghiare s-au destins ulterior. O mare parte a averii se afla într-o bancă din Austria.
În 2005, Guvernul Tăriceanu a încheiat cu guvernul ungar un act juridic prin care patrimoniul era renaţionalizat de statul ungar, Fundaţia Gojdu, în varianta gândită de Emanoil Gojdu, era desfiinţată, iar testamentul, anulat. Actul prevedea înfiinţarea unei noi fundaţii, în Ungaria, care să se ocupe doar de studenţii români aflaţi acolo, cu fonduri puse la dispoziţie de statele român şi maghiar, dar nu mai spunea nimic despre banii lăsaţi de Emanoil Gojdu. Documentul a fost conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, în calitate de ministru de Externe. Acest acord a stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Române. În urma scandalului care a urmat, Parlamentul a respins iniţiativa şi a repus Fundaţia Gojdu de la Sibiu în drepturile ei. În anul 2012, premierul Victor Ponta a anunţat că o comisie de control va verifica modul în care Mihai Răzvan Ungureanu a încercat să înstrăineze Fundaţia Gojdu. Acesta e motivul pentru care, înainte de votul din Parlament pentru numirea lui Ungureanu în funcţia de şef SIE, s-a vorbit despre Fundaţia Gojdu. Conform informaţiilor de ultimă oră, din verificările Fundaţiei Gojdu din Sibiu reiese că într-o bancă din Austria există o parte din averea lăsată moştenire studenţilor români, sub formă de aur. Acest lucru ar putea explica dorinţa de a şterge urmele acestui act de caritate vechi de 150 de ani… Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria era obligată să restituie bunurile fundaţiei. Dar…
După 1990, în România au avut loc şi lungi dezbateri, care încercau să răspundă la întrebarea dacă rămăşiţele pământeşti ale lui Emanuil Gojdu ar trebui sau nu repatriate. Autorităţile din Ungaria au refuzat repatrierea.

Ca moştenire şi veşnică recunoştinţă pentru marele mecena care a fost Emanuil Gojdu, astăzi avem
în România:

• Un colegiu naţional din Oradea care poartă numele de „Emanoil Gojdu”;
• În centrul oraşului Oradea, vis-a-vis de Biserica cu Lună, se află statuia lui Emanoil Gojdu;
• O stradă din Oradea, judeţul Bihor, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Salonta, judeţul Bihor, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Tinca, judeţul Bihor, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Buziaş, judeţul Timiş, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Deva, judeţul Hunedoara, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Arad, judeţul Arad, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O stradă din Oraviţa, judeţul Caraş, poartă numele de Emanoil Gojdu;
• O statuie bust a fost ridicată în Sibiu;
• O placă comemorativă montată la Budapesta;
• Piaţa „Emanoil Gojdu” din Oradea;
• Casa în care s-a născut marele mecena din Oradea, de lângă Biserica Lunii (poate un viitor muzeu?).

…Când şi-a redactat testamentul, Emanoil Gojdu a spus că ar dori să se scoale din mormânt peste o sută de ani pentru a vedea ce s-a ales din testamentul său. Ce reacţie ar putea avea oare marele mecena, cu privire la moştenirea sa astăzi?

Nu am acest răspuns… (George V. GRIGORE)

Surse: fundatiagojdu.org; revistatransilvania.ro; fandom.com; historia.ro; crisana.ro; orizonturiculturale.ro; ziarullumina.ro; turnulsfatului.ro, oradeaindirect.ro; culturainmiscare.ro; altculture.ro; Neş, Nicolae – „Oameni din Bihor (1848-1918),” Tipografia Diecezană Oradea, 1937.