Tratat de sociologie a comunităţilor rurale

Consecventă principiilor sale de promovare a ştiinţei, Editura Fundaţiei România de Mâine a inclus în oferta adresată cititorilor Tratatul de sociologie a comunităţilor rurale, scris de Virgiliu Constantinescu. Cartea a apărut în colecţia «Paradigme ale cunoaşterii umane».

Conţinutul tratatului este organizat în două volume. Textul poate fi înţeles de sociologi, economişti, filosofi, oameni politici, specialişti din alte domenii ale ştiinţelor sociale, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale sau locale. Pentru unii dintre destinatarii cărţii recomandăm să fie făcut pasul de la citire la utilizare învăţăminte desprinse în urma lecturii. Faţă de interesul firesc pentru o astfel de creaţie intelectuală, Editura Fundaţiei România de Mâine a răspuns cu lansarea celor două volume ale Tratatului de sociologie a comunităţilor rurale în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. Consemnări de la lansare au fost prezentate cititorilor publicaţiei Opinia Naţională în numărul 1072 din 28 noiembrie 2023.

Despre autor. Prof.univ.dr. Virgiliu Constantinescu – personalitate bine cunoscută în mediul universitar din ţara noastră, un adevărat mentor al cercetării sociologice româneşti în ultima parte a secolului XX, un profesor excepţional, iubit de studenţi, astăzi absolvenţi, chiar dacă era exigent.

Despre conţinutul volumului I

Volumul I al Tratatului cuprinde următoarele opt capitole: „Argument pentru o sociologie a comunităţilor rurale şi urbane”, „Ruralul şi urbanul ca tipuri complementare de habitat comunitar”, „Comunităţile rurale şi urbane între genul proxim şi diferenţa lor specifică”, „Antreprenoriatul rural din România – o şansă pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor săteşti”, „Tipologia comunităţilor rurale ca strategie a dezvoltării lor durabile şi ca bază a transformării sociale”, „Fenomenul cooperatist şi raţionalitatea socială, economică şi culturală în procesul dezvoltării durabile a comunităţilor rurale; agricultura de stat şi agricultura cooperatistă”, „Fenomenul cooperatist în actualitatea lui românească şi europeană. Agricultura cooperatistă şi agricultura de stat”, „Trecerea de la ocupaţie la profesie în mediul rural”.

Din capitolul „Antreprenoriatul rural din România- o şansă pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor săteşti” merită apreciată menţionarea forţei «modelelor cu putere de exemplu» şi nevoia de «a identifica determinarea psihologică a celor ce se angajează în acţiuni antreprenoriale din mediul rural». Alături de experienţa internaţională în promovarea antreprenoriatului rural, cum ar fi teoria dezvoltării participative sau doctrina promovată de Gandhi privind autoadministrarea, găsim elemente din politicile Uniunii Europene şi dezvoltări ale particularităţilor din România. Este interesant şi mesajul patetic de valorificare a experienţei naţionale deja testată şi recunoscută. Autorul aduce în atenţie două contribuţii româneşti mai puţin studiate, una a fostului Minister al Agriculturii şi Domeniilor, iar alta a lui Petre Rădulescu. Nu sunt omise numele mari din acest domeniu, cum ar fi: Ion Ionescu de la Brad, Spiru Haret, C. Ionescu-Siseşti sau Virgil Madgearu.

Ne bucură să vedem puse pe hârtie analize istorice pertinente ale unor fenomene evitate de mulţi cercetători actuali. Fenomenul cooperatist din România în context european face obiectul a două capitole. Fascinaţia începuturilor simple ale cooperaţiei, prin întrajutorare, este urmată în carte de prezentarea perioadelor de dezvoltare instituţionalizată în condiţiile economiei de piaţă, dar şi de o curajoasă introspecţie a mecanismelor din perioada economiei centralizate în stil comunist. Conform studiilor efectuate de D.C. Popovici «obştile agricole» datează la strămoşii noştri din neolitic. Pentru generaţia mea, dar şi pentru cititorii mai tineri, este interesantă, de exemplu, secţiunea privind «Consiliile unice agroindustriale, de stat şi cooperatiste», sistem instituţionalizat în România în deceniul IX al secolului XX. Deşi organizat în baza unui proiect cu puternice nuanţe utopice, această structură instituţională a beneficiat de un proiect de sistem informaţional la standardele de atunci ale managementului. Poate fi remarcată o nuanţă importantă în cele două capitole privind cooperaţia: numai sistemul asociativ privat este soluţie şi alternativă la agricultura de stat, nu fragmentarea proprietăţii în loturi mici. Este util să aflăm despre evoluţia istorică şi păstrarea anumitor particularităţi ale agriculturii de stat, inclusiv promovarea tehnologiilor avansate, în condiţiile respectării stricte a menirii sale.

O temă de mare actualitate este analizată în capitolul „Trecerea de la ocupaţie la profesie în mediul rural”. După a scurtă incursiune în definirea şi utilizarea celor două concepte, ocupaţie şi profesie, Virgiliu Constantinescu intră în fondul problemei. Sunt menţionate diferenţele dintre profesie şi ocupaţie. În timp ce profesia presupune «existenţa unei instituţii abilitate să o valideze, a unor tehnologii formalizate şi a unei notificări de la autorităţile statului», ocupaţia este «o manieră de a trăi», desprinsă dintr-o «stare dată individului la naştere», fiind «bazată pe un adevărat ritual». Ocupaţia agricolă este strâns legată de proprietatea asupra pământului. Nuanţa dată de sociologia poloneză, profesie-destin, are elemente stilistice de mare expresivitate sentimentală, dar nu şi de conţinut. La sfârşitul capitolului găsim şi o concluzie a autorului privind România: activitatea în agricultură a rămas neprofesionalizată şi nu s-a trecut de la empiric la ştiinţific.

 Despre conţinutul volumului II

Volumul II al Tratatului cuprinde următoarele şase capitole: „Familia rurală şi gestiunea resurselor ei economice, sociale şi formative”, „Planificarea socială şi sistematizarea teritorială cu referire specială la mediul rural”, „Ecologia rurală”, „Inovaţia ca premisă a modernizării rurale şi ca sursă a îmbogăţirii capitalului socio-uman: neo-ruralism şi neo-agrarianism”, „Cultura populară ca vocaţie a creativităţii permanente”, „Ce este sociologia rurală şi care îi este menirea ei ştiinţifică şi transformatoare?”

Capitolul „Familia rurală şi gestiunea resurselor ei economice, sociale şi formative” are ca motto un citat din Titu Maiorescu care atenţionează asupra riscului de decadenţă a unui popor în cazul în care nu are ca simbol căsnicia şi viaţa de familie. În concordanţă cu cele afirmate de Auguste Comte, înţelegem că «familia este instanţa puterii morale». În secţiunea „Familia rurală între tradiţie şi modernitate” aflăm, pe lângă cercetările efectuate pe plan internaţional în legătură cu acest subiect, despre cele din România. De exemplu, prin investigaţiile ştiinţifice efectuate de Ion Ionescu de la Brad în judeţele Putna, Dorohoi şi Mehedinţi, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dorit să ştie inclusiv efectele sociale ale reformei agrare. În alte secţiuni este prezentat rolul femeii din mediul rural sau cel în societăţile rurale, legislaţia europeană şi cea internaţională în acest domeniu, protecţia femeilor însărcinate şi a celor lăuze. Este dezvoltată problema tradiţiei şi a mentalităţilor în întemeierea unei familii. În mediul rural, mult timp grupul familial şi nu individul a fost celula primă de funcţionare a exploataţiei.

La prima citire a titlului, capitolul „Planificarea socială şi sistematizarea teritorială cu referire specială la mediul rural” ar sugera o abordare de tip intervenţionist în problemele dezvoltării satelor. Nu este aşa. Autorul păstrează ca axă de referinţă legislaţia Uniunii Europene şi practicile internaţionale strict numai pentru domeniul sistematizării urbanistice. Planificarea socială nu se extinde dincolo de problemele sistematizării decât în măsura în care este strict necesar. Găsim concepte unanim acceptate în economia de piaţă europeană, cum ar fi «echilibrul raţional între interesul public şi cel privat» sau «prevenirea evoluţiilor negative ireversibile».

Capitolul „Ecologie rurală” aduce problematica sociologiei în contextul normelor europene şi internaţionale privind dezvoltarea durabilă. În secţiunea „Ecologia rurală românească în contextul prevederilor Uniunii Europene” sunt interesante raţiunile care stau la baza politicii de mediu. Raţiunea etică sau etica solidarităţii are în vedere egalitatea biodiversităţii şi egalitatea tuturor fiinţelor având dreptul de a beneficia liber de resursele din natură. Sunt prezentate principiile pe care trebuie să le respecte ecologia, inclusiv cea rurală. Au mare aplicabilitate în mediul rural principiile precauţiei, prevenirii şi al responsabilităţii.

Problematica delicată a modernizării din mediul rural este tratată pe baza unor analize multidisciplinare pertinente în capitolul „Inovaţia ca premisă a modernizării rurale şi ca sursă a îmbogăţirii capitalului socio-uman: neo-ruralism şi neo-agrarianism”. Nucleul dur al problemei îl reprezintă triada inovaţie-difuziune-modernizare. Destinaţia predilectă a inovaţiei, difuziunii şi modernizării pare a fi, conform textului pus în faţa noastră de Virgiliu Constantinescu, capitalul socio-uman. Obiectivul principal şi finalitatea lor nu poate fi decât bunăstarea, concept bine conturat în acest capitol. Merită consemnată şi prezenţa unui motto relevant al acestui capitol: un citat din Spiru Haret care neagă refuzul absolut al ţăranului nostru pentru adoptarea procedurilor noi.

Este utilizată cu deosebită măiestrie metoda istorică în cadrul capitolului „Ce este sociologia rurală şi care îi este menirea ei ştiinţifică şi transformatoare?” Apariţia în SUA a sociologiei comunităţilor rurale în calitate de ştiinţă nu se limitează la aspectele pur teoretice capabile să genereze un domeniu vast de studiu. Virgiliu Constantinescu prezintă întregul context istoric, social, cu descrierea amănunţită a problemelor concrete pe care avea să le rezolve sociologia rurală încă din zorii apariţiei ca ştiinţă distinctă. Modul de prezentare a problemelor încă din faza incipientă a sociologiei subliniază câteva idei forţă rămase valabile şi astăzi, după mai mult de un secol de evoluţie a sa. Interacţiunea cu problemele economice, mai exact cu cele care fac obiectul de studiu al economiştilor, este una dintre aceste permanenţe. Iniţial a fost implicată „Asociaţia Economiei Americane”. Astăzi, în profilul economistului nu pot să lipsească metodele de investigare sociologice. Încă de la început, studiile de teren, chiar empirice fiind, au reprezentat un fond de cercetare important, conform consemnărilor făcute de Edmond S. Burner. Evoluţiile ulterioare au validat importanţa studiilor de teren, inclusiv nevoia utilizării unor metodologii ştiinţifice pentru realizarea acestora. Existenţa sociologiei rurale ca ştiinţă a fost sprijinită de interesul şi atenţia acordate de societatea civilă americană, de exemplu mişcarea «Case de ţară», sau de către autorităţile de la cel mai înalt nivel, cum a fost cazul Preşedintelui SUA Theodor Roosevelt, faţă de problemele mediului rural şi ale agriculturii. Fără un astfel de interes obiectul de studiu al sociologiei rurale rămâne pur descriptiv şi exagerat de abstract.

Consideraţii generale

Sociologia are în România o bună tradiţie. Era necesară o sistematizare şi o actualizare a stadiului cercetărilor. Tratatului de sociologie a comunităţilor rurale oferă, atât o sinteză actualizată a cercetărilor în domeniul sociologiei, într-o abordare multi-disciplinară, cât şi o perspectivă a ruralului românesc. Antreprenoriatul rural, procesele de transformare socială, utilizarea raţionalităţii sociale, economice şi culturale, capacitatea auto-regenerativă a agriculturii şi modernizarea prin inovaţie sunt capitole sau secţiuni care dau perspectiva evoluţiei mediului rural din România. Sunt atacate cu mult curaj, atât teme deja consacrate ale sociologiei, cât şi unele mai noi, generatoare de dezbateri şi controverse.

Lectură plăcută! (Conf. univ. dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ, membru al Consiliului Ştiinţific al Editurii Fundaţiei România de Mâine)