Bisericile fortificate (înconjurate de un rând sau două de ziduri) din România au oferit oamenilor de-a lungul timpului protecţie divină, dar şi „fortificată”, aşezându-se în calea popoarelor năvălitoare şi prădătoare care s-au năpustit peste acest pământ roditor. Fortificarea acestor „Case ale Domnului” a venit dintr-o necesitate stringentă, locuitorii satelor şi oraşelor găsind siguranţă şi speranţă de viaţă în spatele zidurilor groase. Au fost părăsite la un moment dat din „lipsă de activitate”. Restaurarea actuală le-a adus în atenţia turiştilor, a celor ce vor să fie în contact cu istoria adevărată şi cu autenticitatea, încercând să înţeleagă rostul omului şi ţelul său pe acest Pământ.
De data aceasta, „Biserici fortificate din România” au devenit subiect pentru o expoziţie documentară cu imagini şi texte informative despre aceste edificii şi care a fost vernisată recent la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm (Suedia). La eveniment au participat E.S. Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Suediei, Philipp Harfmann, curator al expoziţiei şi director executiv al Fundaţiei „Biserici Fortificate din Transilvania”, Luitgard Löw, director al Muzeului de istorie al regiunii Västergötland, Robin Gullbrandsson, restaurator şi arhivist în cadrul Muzeului Västergötland din Skara (Suedia). Expoziţia cuprinde peste 25 de rollup-uri, de peste doi metri înălţime, cu imagini, broşuri şi materiale documentare despre istoria bisericilor fortificate din România. În Transilvania, zona din România unde se află cea mai mare concentraţie de biserici medievale din Europa, numeroase grupuri etnice au coexistat de-a lungul timpului. În prezent, în jur de 150 de biserici fortificate se află în zona rurală a Transilvaniei, dintre care şapte au primit statutul de patrimoniu mondial UNESCO în 1993. Expoziţia de la ICR Stockholm include şi o secţiune scandinavă, realizată în colaborare cu Västergötland Museum, care evidenţiază o paralelă cu bisericile fortificate din Scandinavia (îndeosebi din Öland şi Bornholm). În plus, ICR Stockholm a găzduit o prelegere publică susţinută de cercetătorul Robin Gullbrandsson, intitulată „Fortress of Faith – Fortified churches in Transilvania and Scandinavia” / „Cetăţile credinţei – bisericile fortificate din Transilvania şi Scandinavia‟. O serie de panouri cu imagini ale unor biserici fortificate din România au fost expuse pe gardul Ambasadei României din Regatul Suediei. Expoziţia, în limba engleză şi franceză, a fost organizată de ICR Stockholm, în parteneriat cu Fundaţia Biserici Fortificate din Transilvania, Muzeul de istorie al regiunii Västergötland şi Ambasada României în Regatul Suediei.
Evenimentul cultural a adus în centru biserica – adăpost, ca un adevărat culcuş de suflet şi spirit. Aceste biserici nemuritoare înzidite au oferit speranţă şi ajutor atunci când era mai multă nevoie. Repunerea lor în valoare, ca obiective turistice, reconstituirea şi reconstrucţia lor actuală reprezintă un gest de recunoaştere a valorii avute, asemenea onorului oferit veteranilor de război. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; icr.ro; infocultural.eu; news.ro; fonduri-patimoniu.ro; fundatia-adept.ro; tribuna.ro