Decembrie-n vacanţă

La început m-am amuzat. Apoi, m-am neliniştit. Acum doar constat, alături de toţi compatrioţii. De la Sfântul Andrei până la Sfântul Ion, România este în vacanţă. Crăciunul vine din noiembrie. Oamenii se destind la cumpărături, în comedii, cu turtă dulce şi vin fiert, pe pârtiile de schi… Tot acum, ne deschidem şi baierele sufletului şi ale pungii. Ne plătim iertarea de păcate, pentru că, măcar teoretic, ştim că nu-i totuna Crăciunul cu Naşterea Domnului! Ne amintim de copii şi bătrâni singuri, flămânzi, înfriguraţi, dezbrăcaţi, desculţi… Devenim binefăcători. Pentru că în sufletul nostru ştim că nu-i drept ca unii să aibă prea mult şi alţii deloc.
Că bucuria trebuie împărţită, că noi suntem norocoşi că avem familia alături, că avem prieteni, un acoperiş deasupra capului, căldură, hrană. Din păcate, ne amintim destul de rar, doar în preajma marilor sărbători creştine sau în campanii.
Tot din vacanţă vor fi evocaţi eroii din decembrie 1989, vor fi câteva manifestări omagiale, se vor repeta acuzaţii, se va cere sancţionarea vinovaţilor, va fi incriminată justiţia aservită politicului, ni se va aminti de pensiile speciale, câteva zile mass-media, mai ales televiziunile, vor deveni tribună electorală pentru aspiranţii politici. Şi ne vom întoarce la ale noastre, aceleaşi ale noastre.
România este în vacanţă. Dar nici măcar în vacanţă nu suntem relaxaţi cu totul, nu uităm încrâncenarea, sau nu suntem lăsaţi să o uităm, nu râdem din tot sufletul, cum se spune, nu râdem cu ochii. Este o bucurie individuală care nu se leagă într-o bucurie colectivă. O fi din cauză că pentru unii realitatea sărbătorilor este Naşterea Domnului, iar pentru alţii Crăciunul. Pentru că una este sărbătoare sufletului, cealaltă este a preaplinului material. E drept, numai unii mai „trudesc” pentru a fi masa bogată, cei mai mulţi comandă. Este o expresie a civilizaţiei în care trăim, unii pot spune chiar că e vorba de o diviziune a muncii.
De ce mi se pare că vacanţa nu-i relaxare întreagă? Poate pentru că simt în spatele ei un soi de frică, permanenta frica de a nu avea, nu frica de a nu fi! Deşi, în unele cazuri, frica poate fi utilă, deoarece te face mai atent, îţi oferă informaţii utile. Dar ca să-ţi asumi frica ai nevoie de curaj. Dar îmi pare că nouă ne lipseşte curajul, curajul de a ne asuma viaţa cu bunele şi relele ei. Am citit undeva: „Curajul este o alegere, nu te naşti cu el.” Şi cred că noi încă nu facem această alegere.
Mâine este sărbătoare înscrisă-n calendar. La noapte vine Moş Nicolae, pe care îl aşteaptă toţi copiii, care cu hărnicie îşi curăţă încălţările pentru ca Moşul să fie darnic şi să umple cizmuliţele, ghetuţele cu dulciuri, fructe, vreo jucărie, poate o carte de citit sau de colorat… unii s-ar putea să primească şi o nuieluşă – avertisment. Oricum, bucuria copiilor este sinceră. (Mioara VERGU-IORDACHE)