Schitul Sihla – sub aripa muntelui salvator de unde a plecat „Sfânta Teodora din Carpaţi”

„Ieşind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit, / Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit, / E vatra suferinţei, e peştera în care, / Martira Teodora aflat-a alinare. / Aici sfânta femeie, ducând un aspru trai, / Vedea prin rugăciune minunile din rai…“  (Nicolae Beldiceanu)

Schitul Sihla –  situat pe raza comunei Vânători (jud. Neamţ), la 25 km de oraşul Târgu Neamţ – a apărut din nevoia de schimnicie a unor sihaştri de Dumnezeu iubitori, care s-au nevoit aici încă din secolul XV. Prima biserică a fost ridicată în anul 1741, fiind construită din lemn de către familia Cantacuzino. Lăcaşul a dăinuit până în anul 1813, când arhimandritul Benedict, stareţul de atunci al Mănăstirilor Neamţ şi Secu, a reînnoit-o cu temelie rezistentă de piatră şi pereţi de bârne de lemn, în stilul clasic al bisericilor moldoveneşti. Au urmat în timp mai multe renovări în secolul XX. Biserica poartă hramurile „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”. Catapeteasma sculptată în lemn de tei este poleită cu aur şi datează din secolul al XVII-lea.. Pe versantul nordic al Muntelui Sihla se urcă la „Peştera Sfintei Teodora”, unde aceasta şi-a petrecut câţiva ani din viaţă, în izolare totală şi rugăciune. Peştera este situată într-un spaţiu îngust dintre două stânci înalte, în care a fost creat un altar de rugăciune, luminat mereu de lumânări şi candele aprinse de vizitatori.

Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la „Schitul Vărzăreşti” din Vrancea, dar, când lăcaşul a fost incendiat de turci, Cuvioasa Teodora şi celelalte măicuţe s-au risipit în pădurile din partea locului, iar la moartea stareţei, Teodora s-a retras în Munţii Sihlei unde a rămas până la moarte. Astăzi, moaştele Sfintei Teodora se află la Mănăstirea Pacerska din Kiev (Ucraina), aşezate în raclă de mare preţ, pe care scrie „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Cuvioasa Teodora de la Sihla – Sfânta din Carpaţi – prăznuită la 7 august – este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor. Conform cronicilor, ea s-a născut în jurul anului 1650, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ, fiind una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului. A crescut de mică în dragoste de neam şi în atmosfera de înaltă viaţă duhovnicească a mănăstirilor şi schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, casa familiei sale fiind deschisă, atât monahilor, cât şi pelerinilor aflaţi în trecere, dar, mai ales, tuturor celor care aveau nevoie de ajutor. S-a hotărât de la o vârstă fragedă să-I urmeze lui Hristos, dar moartea subită a surorii sale a mai reţinut-o o vreme lângă părinţii îndureraţi, care au sfătuit-o să se căsătorească. Nu după mult timp, părinţii sfintei au trecut la cele veşnice, iar tinerii căsătoriţi au decis să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. În urma acestei învoieli, Teodora a intrat la Schitul „Vărzăreşti”, Vrancea, iar soţul ei, la Schitul „Poiana Mărului”, sub numele de Elefterie. Sfânta Teodora avea 30 de ani, dar pentru râvna deosebită întru credinţă a ajuns ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia, o maică sub ascultarea căreia Teodora a sporit tot mai mult în viaţa virtuoasă. Fugind din calea turcilor, egumena s-a retras în Munţii Buzăului, luând-o cu ea şi pe Sfânta Teodora, împreună cu alte câteva maici. Se pare că a trecut şi pe la „Schitul rupestru Fundătura”, unde a vieţuit aproape un deceniu, numele ei fiind pomenit într-un pomelnic inscripţionat în piatră pe altarul schitului rupestru din Munţii Buzăului – „Agatonul Nou”. De aici se îndreaptă mai întâi spre Mănăstirea Neamţ, de unde este îndrumată spre Munţii Neamţului la schitul „Sihăstria”, înfiinţat în 1655. La îndrumarea stareţului de aici şi cu binecuvântarea egumenului schitului a suit munţii pentru a sihăstri în Sihla. (Cuvântul „sihlă” înseamnă „pădure deasă de copaci tineri, hăţiş”.) După ce s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, urmând sfatul egumenului Mănăstirii „Sihăstria”, ieroschimonahul Varsanufie, Sfânta Teodora a venit în pădurile Sihlei, începând o asceză şi mai severă decât cea dinainte, în chilia pe care i-a oferit-o cu dragoste şi binecuvântări un sihastru al locului. Numai pădurile seculare şi animalele sălbatice sunt martore greutăţilor îndurate, mulţimii ispitelor pe care sfânta le-a biruit cu rugăciunea ei arzătoare, vreme de mai bine de 20 de ani. Se hrănea cu ce-i oferea pădurea: bureţi, urzici, mure, afine şi cu ce mai primea din când în când de la Mănăstirea „Sihăstria”, prin ieroschimonahul Pavel, care venea să-i cerceteze pe sihaştrii şi să-i împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului.

Tradiţia spune că, pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Sfânta a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui. După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câţiva ani, nu a mai ştiut nimeni de existenţa Sfintei din Carpaţi. Tradiţia povesteşte că, în repetate rânduri, părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau firmituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei. Îndemnaţi de Dumnezeu, doi fraţi s-au pornit să le urmărească prin pădure. Legenda spune că, în chip minunat, păsările îşi încetineau zborul, pentru a putea fi urmate de cei doi fraţi. La un moment dat, au văzut o făptură omenească învăluită într-o lumină de foc şi, de frică, au strigat. Sfânta, ca o altă Marie Egipteanca, le-a vorbit, liniştindu-i şi i-a rugat să îi arunce o haină, întrucât ale ei se distruseseră după atâta timp. Sfânta le-a mărturisit cât de mult Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca să îi trimită un preot care să o împărtăşească, întrucât simţea că trebuie să plece în curând la Hristos. După dorinţa ei, fraţii s-au întors, aducându-i pe ieromonahul Antonie şi pe diaconul Lavrentie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a fost împărtăşită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora şi-a ridicat privirile spre cer şi a rostit: „Slavă Ţie Doamne pentru toate!“ În viaţa sfintei apare consemnat că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării. După moartea sa, trupul celei supranumite „Floare duhovnicească a Moldovei”, a rămas în peştera unde îşi petrecuse mare parte din sihăstrie.

Vestea despre pustnica sfântă din Munţii Sihlei a adunat mii de pelerini care veneau la peşteră să se închine la mormântul ei. Părintele Elefterie, cel care odată îi fusese soţ, a venit să se încredinţeze de cele auzite şi închinându-se la mormântul fostei lui soţii, a rămas aproape zece ani la Mănăstirea „Sihăstria”. Pe la 1725 s-a întemeiat schitul Sihla în amintirea ei. Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni – Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev.

La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august. Peştera în care şi-a petrecut mare parte din viaţă îi poartă astăzi numele, fiind cunoscută ca loc de pelerinaj. Biserica „Sfânta Teodora“, din incinta Mănăstirii Sihăstria, ce poartă hramul „Sfintei Teodora de la Sihla”, a fost ridicată în timp record, în 1994, punându-i-se piatra de temelie, iar în 1997 un sobor de ierarhi, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu (Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului), Prea Fericitul Teoctist (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), IPS Daniel (Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), împreună cu alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit altarul bisericii. Construită din motive practice, întrucât pelerinii care veneau la Sihăstria erau din ce în ce mai mulţi, celelalte lăcaşuri de închinare din incinta mănăstirii devenind neîncăpătoare, Biserica „Sfânta Teodora“ are, în prezent, dimensiunile şi frumuseţea unei catedrale: Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”. Finalizată în 2004, această construcţie a fost posibilă datorită ajutorului oferit de credincioşii care veneau în număr din ce în ce mai mare la Mănăstirea Sihăstria.

Catedrala este împodobită cu o frumoasă pictură în frescă realizată de pictorii care fac parte din obştea mănăstirii sub îndrumarea Arhimandritului Vartolomeu Florea, un iscusit pictor bisericesc. Interiorul bisericii este împărţit în nartex, pridvor, pronaos, naos şi altar. Dimensiunile sunt impresionante: lungime în exterior de 42 m, lăţime la abside de 22 m şi o înălţime pe axul turlei de 36 m. Intrarea în catedrală se face prin partea de vest, iar deasupra ei se află şapte firide împodobite cu icoane realizate în mozaic. Nartexul este prevăzut cu trei calote pe tavan şi sprijinit pe zece coloane mari cu capiteluri, îmbrăcate în marmură, dintre care două sunt angajate în zid. O uşă masivă metalică încastrată cu ornamente de bronz permite accesul în pridvorul bisericii care este încadrat de două turnuri. Pronaosul are trei nave, una centrală prevăzută cu trei calote sferice înconjurate de o suprafaţă orizontală şi susţinută de câte patru pandativi sprijiniţi pe coloane şi două nave laterale mai înguste. Pe aceste nave mai mici în partea de sus se formează trei arcade, iar sub fiecare arcadă se află câte o fereastră. Naosul este sprijinit pe patru coloane, iar turla mare are o formă cilindrică. Altarul bisericii noi de la Sihăstria este separat de naos printr-o catapeteasmă monumentală din stejar sculptat executată de sculptorul Costică Moroiu din Bucureşti. La demisolul catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla” se află „Paraclisul Sfântului Mucenic Victorian” şi „Toţi sfinţii Români”, un loc caracterizat prin simplitate şi intimitate, un spaţiu de rugăciune şi de spovedanie.

Exemplul vieţii minunate a Cuvioasei Teodora de la Sihla a trecut şi în paginile literaturii române, devenind nemuritoare. „Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor noastre, se înfăţişează închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viaţa bântuită de aceleaşi nenorociri, tot ca şi ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a unei stânci…“(...) „Dacă Sihla nu păşeşte dincolo de marginile fireşti, apoi are cel puţin însuşirea de a atinge aproape culmea de asprime, singurătate şi sălbăticie a celei mai puternice închipuiri.” – aşa scria Calistrat Hogaş în paginile volumului său „Pe drumul de munte”.  (George V. GRIGORE)

Surse: academia.edu; sihastria.mmb.ro; crestinortodox.ro; ortodoxwiki.org; mesagerulneamt.ro; noutati-ortodoxe.ro; doxologia.ro; pravila.ro; ziarullumina.ro; sfintiromani.ro;