Viaţa ca fapt divers

Pare că ne-am învăţat cu răul. Pare că nimic nu ne mai sperie. Moartea a devenit o obişnuinţă, o normalitate – copii, tineri, bătrâni, femei, bărbaţi, militari, civili…Viaţa nu mai are valoare. Boli, războaie, accidente, pandemii… Niciuna dintre aceste cauze nu este obiectivă. Fiecare are încărcătură de minimum 90 la sută subiectiv: ignoranţă, neîncredere, egoism, aroganţă, lăcomie, dorinţa de putere.

Dar noi părem să nu ne înspăimântăm. Ar părea că ne place. Comentăm cu zâmbete fotogenice, enumerăm morţi, răniţi, distrugeri. Trecem rapid la alte nenorociri şi, am observat la multe jurnale de ştiri, încheiem cu o glumiţă, un animăluţ. Adică totul este fapt divers. Viaţa este fapt divers. Avioane, bombe, tancuri, drone, atentate, răpiri, violuri, crime. Stingem lumina şi totul dispare. Până mâine dimineaţă.

Câte zeci, sute de conflicte militare, mai reci sau mai fierbinţi, sunt în lume astăzi? Credeţi că mai ştie cineva? Cine este dirijorul? Există unul? Sunt mai mulţi? România unde se află în acest „concert”? Distrugerea este doar materială? Cum este influenţată structura psihologică umană? Ce activează spiritul răului, spiritul războinic?

Nu e un nonsens că într-o lume globalizată, fără graniţe în ceea ce priveşte informaţia, în multe locuri chiar fără graniţe concrete, mai asistăm la războaie ale căror cauze par a fi, ca în Evul Mediu, cucerirea de teritorii, însuşirea de bogăţii? Mărgelele de sticlă sunt înlocuite, e drept, cu speranţe înşirate pe sfori trase în interesul celor care azi sunt mai puternici şi vor să-şi păstreze hegemonia. Nu mă gândesc la ceva sau cineva anume. Este o atitudine generalizată, cu mijloace diferite, de la uliţa unui sat uitat aproape de Evul Mediu, până la ultimul etaj al celui mai sofisticat zgârie nori.

Aflăm, suntem informaţi prin mass-media de tragedii, conform desfăşurătorului articolului, emisiunii, în spaţiul/timpul dedicat, pentru că realizatorii, oricine ar fi ei, au hotărât că ascultătorii, telespectatorii, cititorii trebuie să fie interesaţi de enumerarea evenimentelor – dramatice, de cele mai multe ori – nu de explicarea cauzelor, de prezentarea autorilor din spatele cortinei, de explicarea efectelor.

Suntem agresaţi, e drept, avertizaţi, cu imagini tulburătoare, generatoare de frică, stres, imagini însângerate, cu morţi, cu materiale contorsionate, cu ciuperci de fum sau de praf, cu distrugeri ale monumentelor ce argumentează file de construcţie istorică, ce ilustrează evoluţia vieţii noastre ca specie. Dar cum viaţa a devenit un fapt divers… Poate chiar aşa este în galaxia noastră. Poate viaţa noastră este chiar un experiment, între multe altele, desfăşurat de cine?! Dacă nu noi, oamenii, atunci cine?! Cine ne urmăreşte în această trecere?! Poate că niciodată nu a fost, sută la sută, pace pe Pământ. Dar nici atâtea conflicte pe parcursul unei singure vieţi. Şi cred că viaţa a fost mai mult decât un fapt divers. Dar poate că eu greşesc. (Mioara VERGU-IORDACHE)