Idioţi utili pe drojdie

Societatea de azi ne arată că Ion Luca Caragiale nu a fost genial! Nu, a fost doar un om atent la ce se întâmplă în jurul lui. Noi credeam că el a exagerat un pic pentru a ne face să râdem. Când acolo, el doar reproducea ceea ce se vedea cu uşurinţă. Oricând, dacă un autor ar mai fi la fel de atent, l-ar surclasa pe (totuşi) genialul autor! „Viaţa bate filmul”, se zice. Da, şi filmul, şi teatrul, şi glumele proaste…Se mai zice şi altceva: „unde-i carte multă e şi prostie multă.” Nu ştiu ce să zic. Prostie, lăcomie, egoism, fudulie, răutate, îngâmfare etc, toate  se văd la tot pasul. Carte multă?! Dumneavoastră ce spuneţi? Eu spun că nu prea se mai vede. Că nu mai e cool să înveţi mult! Trebuie să te „descurci”. Unde ajungi?!

Recentele evenimente tragice, soldate cu morţi şi răniţi, recentele arestări (vom vedea dacă şi condamnări!) nu fac dovada vreunei mari ştiinţe de carte! Protagoniştii par a fi pe „drojdie” – reminiscenţă, rămăşiţă, urmă, esenţă, fond al unui caracter urât – sau chiar drojdie – gunoi, lepădătură, pleavă. Îţi vine să plângi, să te cauţi în fundul buzunarelor să le dai să supravieţuiască, pentru că, ei sunt „pe drojdie”, adică sunt la capătul resurselor financiare, nu mai au aproape nici un ban. Dar putere ar mai avea „să facă drojdii capul cuiva”, adică să spargă, să zdrobească vreunuia capul pentru a le fi lor şi neamurilor lor bine. Acum însă, în pragul celor patru rânduri de alegeri, atitudinea va deveni mai blândă, mai plină de solicitudine. Tot pe sec. Că oamenii sunt pe drojdie.

Nu sunt puţini cei care le plâng de milă infractorilor. De ce? Poate pentru că „au şi furat, dar au mai şi făcut câte ceva”, poate pentru că undeva, într-un sat, într-o comună, într-un oraş, cineva a fost băgat în seamă de individul/indivizii chemat/chemaţi să dea acum socoteală. Sau, „drojdia” este aşa de generalizată că aceia chemaţi la DNA, DIICOT, Parchet par a fi „acari Păuni”. Din păcate, cel puţin asta este percepţia, asta ne demonstrează presa de investigaţii, comunicatele instituţiilor de forţă, scandalurile politicianiste cu „ba,tu, ba,tu!”, toată clasa politică este considerată coruptă, mincinoasă, incultă, imorală, şi pare nedrept ca unii să ajungă în instanţă şi alţii nu. Toţi zic „zău” că nu fură, că nu mint, că nu sunt imorali, că nu sunt trădători, că nu sunt violenţi… „Ei se jură că nu fură, dar i-am prins cu raţa-n gură!”, ca să parafrazez la nivel general de înţelegere. Cei mai mulţi cred că a nu şti în general, a nu fi informat asupra problemelor pe care le gestionează, a fi prost, a fi inapt pentru postul ocupat este circumstanţă atenuantă, nu agravantă! Dar, dacă partidele îşi pun pe liste „idioţi utili”, votanţii de ce îi aleg? Pare o cârdăşie ce are la bază superficialitate, „merge şi-aşa”, „capra vecinului”, „n-ai şi tu un băiat?”…

Speranţa mea e ca idioţii utili, venali, să fie pe drojdie, o rămăşiţă pe cale de dispariţie. (Mioara VERGU-IORDACHE)