Mai bine să fii prost doar o dată!

Dacă nu ştim sau nu înţelegem „ceva” nu înseamnă că „ceva” nu există sau nu este adevărat. Înseamnă că trebuie să întrebăm, să ne informăm. Cu un limbaj colocvial ar fi cam aşa: mai bine eşti prost o dată decât mereu. Acesta este rostul educaţiei. Să te înveţe să ştii, să întrebi ca să primeşti răspunsuri pentru a nu fi prost mereu.

Dar nici să întrebi nu este uşor. „Ceva” tot trebuie să ştii ca să întrebi. Şi ca să ştii, trebuie să fii atent la ce se întâmplă, să citeşti, să experimentezi, să-i asculţi pe cei din jurul tău. Şi după ce ai întrebat şi ai primit un răspuns, nu trebuie să-l iei de bun. Nu, trebuie să-ţi pui mintea la contribuţie, să înţelegi, să cauţi informaţii pe care să te bazezi, să-ţi foloseşti toate simţurile şi simţirile. E simplu, nu-i aşa?! Nu, nu este aşa.

Este destul de complicat. În lumea noastră de azi totul se petrece pe repede înainte, pe colportări, pe divertisment slinos (scuze, celor cu păreri diferite), totul este la „un clic distanţă”, îi credem pe cuvânt mai ales pe cei mai gălăgioşi, care strigă mai tare, nu prea mai avem răbdare să stabilim dialoguri. Dialogul reprezintă, de fapt, două sau mai multe monologuri când la discuţie participă mai multe persoane. Fiecare vrea să-şi impună punctul de vedere. Argumentele celuilalt nu contează. Nu vrem să ştim, de fapt, mai mult decât credem că ştim. Important este să ne auzim vorbind!

Spun de educaţie şi am în vedere, în principal, şcoala, dar şi familia. Când copilului i se impune să reproducă şi este apreciat nu pentru imaginaţie, gândire creativă, bibliografie suplimentară, când nu se intră în dialog cu el cu argumente, dar şi cu exigenţă, când în familie este lăsat să facă ce vrea sau, la polul opus, este supus unor rigori sub preceptul „eu te-am făcut, eu te omor, tu faci ca mine”, când, adică se practică dresajul, slabe speranţe că va învăţa să fie prost doar o dată şi deştept mai mereu! Copilul se va teme să întrebe, fie că va fi repezit, fie că va fi ironizat, fie că…pur şi simplu. Şi-şi va lăsa mintea în adormire, şi-şi va dezvolta capacitatea de memorare care, de prea multe ori, fără o bază culturală serioasă, va funcţiona doar pe termen scurt.

Suntem păcăliţi că informaţia este foarte aproape, că avem cu toţii mijloace sursă de informaţii. Da, dar am spus deja, şi ca să cauţi, trebuie să ştii ce cauţi. Şi avem nevoie, da, de „memorie externă”, dar în primul rând de cunoştinţe la purtător, în „memoria internă”, nu pentru a putea „reproduce”, ci pentru a putea „produce”. Toată istoria lumii se bazează pe întrebare şi răspuns, indiferent cât de bună sau rea este întrebarea sau cât de pozitiv sau negativ este răspunsul sau urmările lui, se bazează pe studiu, pe cercetare. Niciunde nu suntem îndemnaţi să credem, să preluăm informaţii, fără a le cunoaşte înţelesul, fără  a le cerceta. Un prim pas este să ne întrebăm, să întrebăm pentru a înţelege. Să fim deştepţi!  (Mioara VERGU-IORDACHE)