Absolvenţii programelor Psihologie şi Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar încep o nouă etapă a vieţii lor, una plină de responsabilităţi şi oportunităţi frumoase! Cu emoţii, alături de familii, colegi şi cadre didactice, îmbrăcaţi în robe şi cu toci pe cap, absolvenţii au participat la cursul festiv, după cei trei ani de studii, în care s-au bucurat de momentele frumoase ale studenţiei. Oricare ar fi drumul pe care porniţi, vă doresc să vă trataţi prof4sia cu seriozitate. Să vă respectaţi clienţii, pacienţii, şi să vă practicaţi meseria pentru că vă place şi pentru că vă atrage. Sper ca în afară de cunoştinţe, v-am transmis ţi valori. Aţi avut un corp profesional de excepţie, care a ştiut să vă fie aproape. Vă doresc succes, putere de concentrare la examenul de Licenţă, dar şi relaxare. Vă doresc putere de convingere în faţa comisiei şi, pe viitor, vă aşteptăm la Master şi să porniţi frumos pe drumul profesional ales. Felicitări promoţiei 2023! – a fost mesajul lect.univ.dr. Simona Marica.
O carieră frumoasă şi prosperă, realizări mari şi doar victorii în viaţă! Fie ca diploma şi cunoştinţele obţinute să va deschidă noi oportunităţi.
Felicitări tuturor!