Facultatea de Inginerie şi Informatică, din structura Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, a fost o prezenţă activă în luna precedentă, membrii facultăţii, studenţi şi cadre didactice participând la acţiuni dedicate transformării digitale a societăţii.
Astfel, în ziua de 21 iunie 2023, la invitaţia Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, prof. univ. dr. Grigore Albeanu şi conf. univ. dr. Marius Iulian Mihăilescu au participat la webinarul „Accelerating HPC uptaking in Romania: Unveiling Phase 2 of EuroCC” (training online). Cu această ocazie a fost lansat un apel pentru accesarea sistemului de calcul de înaltă performanţă (supercomputerul) Snellius. Mai multe detalii pot fi găsite la adresa https://roncc.ro/open-call/.
În perioada 22-23 iunie 2023, s-a desfăşurat conferinţa internaţională ECCVD 2023 – 7th International Conference „European Culture and Civilization in the Virtual Dimension” (https://eccvd.eu/).
Joi, 22 iunie 2023, prof. univ. dr. Grigore Albeanu a prezentat, în calitate de invitat (keynote speaker), lucrarea „Modern Approaches in Triple Helix Context – Abordări moderne în contextul modelului Triple Helix”, subiect centrat pe dinamica sistemelor în context digital şi rolul clusterelor în transformarea digitală a societăţii.
În ziua de 23 iunie 2023, Facultatea de Inginerie şi Informatică, din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, a organizat Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice ale Tinerilor Cercetători (SACTC 2023). La eveniment au participat studenţi şi cadre didactice. Temele abordate au cuprins subiecte de ingineria sistemelor informatice, securitate cibernetică, administrarea sistemelor informatice complexe, după cum rezultă din titlurile următoare: • Daniel-Robert Ungureanu, Sistem Informatic pentru Administrarea Stocurilor; • Valentin Velicu, Realizarea unei aplicatii pentru rezolvarea problemelor de tip Sudoku; • Silviu Lucian Moscalciuc (Calota), Microsoft Configuration Manager – Implementare & Utilizare; • Victor Rugiubei, Studiu comparativ privind infrastructurile Cloud On-Premises; • Tudor Florin Ion, Solutii de securitate aplicate in mediile de cloud openstack; • Petrică Marin, Sistem centralizat de gestionare a unui cluster de Kubernetes; • Mihnea Manolache, Ingineria de reconstrucţie a unui sistem informatic; George Cristian Ene, Sistem informatic pentru licitaţii inverse; • Cătălin Simioana, Rezolvarea provocărilor ridicate în domeniul forensics; • Gabriela Mihaela Cucu, Arhitectura unui centru de securitate cibernetică; • George Trăistaru, Detectarea vulnerabilităţilor şi metode de combatere a atacurilor informatice. Studiu de caz Website – Magazin online pentru comenzi; • Mihai Crăciun, Sistem integrat de control acces; • Felicia Zamfirescu, Platformă on-line pentru administrarea operaţiilor unui SPA.
Lucrările au fost apreciate de participanţi, iar discuţiile au fost constructive.
În perioada 20-23 iunie 2023, a avut loc Conferinţa Cyber ETEE, un eveniment deosebit de important, organizat sub egida Colegiului European de Securitate şi Apărare (ESDC – European Security & Defence College) şi găzduit de Universitatea Maritimă din Constanţa, membră ESDC.
În cadrul ediţiei de anul acesta, la invitaţia domnului prorector prof.univ.dr. Gabriel Raicu de la Universitatea Maritimă – Constanţa, Facultatea de Inginerie şi Informatică din cadrul Universităţii Spiru Haret a participat cu prezentarea intitulată „Bridging the Gap in Cybersecurity: Blockchain, AI, ML, and the Future of Secure Information”, susţinută de conf. univ. dr. Marius Iulian Mihăilescu şi lect. univ. dr. Ştefania Loredana Niţă în cadrul panel-ului „Securing Maritime Environments with Blockchain and IoT Technologies”. Prezentarea a avut ca scop accentuarea modalităţilor de reducere a decalajelor în materie de securitate cibernetică, demonstrând că este o provocare crucială în peisajul digital actual. A fost prezentat pro-
gresul rapid al tehnologiei care a adus noi ameninţări şi vulnerabilităţi, demonstrând necesitatea unor soluţii inovatoare pentru a asigura securitatea informaţiilor. Blockchain, inteligenţa artificială (AI) şi învăţarea automată (ML) se numără printre tehnologiile emergente care sunt promiţătoare pentru îmbunătăţirea securităţii cibernetice şi securizarea datelor sensibile. A fost explorat modul în care aceste tehnologii pot contribui la reducerea decalajelor în materie de securitate cibernetică şi la modelarea viitorului informaţiilor securizate. Impactul prezentării a fost pozitiv, obţinând reacţii de la diferiţi experţi din diferite domenii, precum Cyber Power Geopolitics, Dyber Dyplomacy and Detterence, Ransomware Global Terrorism, Cyber Intelligence, Cyber Society Resilience, Mutually Assured Cybersecurity, Cyber Insurance and Supply Chain, Surveillance and Privacy.
În cadrul acestei conferinţe au fost prezentate o serie de lucrări şi studii asupra securităţii informaţiei şi tehnologii aferente domeniului maritim, apărării naţionale, diplomaţiei cibernetice şi multe altele. O serie de experţi de renume mondial au prezentat şi împărtăşit cele mai bune practici pentru remedierea problemelor de securitate informatică existente în diferitele tehnologii, precum Blockchain, IoT, Cloud Computing, Big Data şi reţele complexe, şi cum Inteligenţa Artificială şi Machine Learning poate ajuta la remedierea acestora prin oferirea de mecanisme proactive.
Mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile la adresele https://www.cysec.center/events/ şi https://etee-summer.school/. (Prof.univ.dr. Grigore ALBEANU, Decanul Facultăţii de Inginerie şi Informatică)