Acum când resursele energetice ale planetei sunt redistribuite şi reevaluate, cercetările anterioare legate de fizica materiei sunt reluate şi aplicate în economie, spre evoluţia unor domenii ce păreau a nu mai avansa. Energia atomică, sau cea verde (regenerabilă) şi cea „sintetică” vin în întâmpinarea fenomenului de golire a rezervoarelor cunoscute de hidrocarburi fosile. Încercarea de a aduce în prim plan automobilul electric, sau cel hibrid, cel solar sau cu hidrogen cere o nouă aplecare asupra studiilor de până acum. În această „luptă” cu trecutul, spre a deschide calea viitorului, stă şi cercetarea fizicianului român Horia Hulubei.
Marele fizician Horia Hulubei a fost creatorul şcolii moderne de fizică din România, pilot de război, doctorand în laboratorul unui laureat Nobel de la Paris, rector la Universitatea Bucureşti şi cercetător alături de Yvette Cauchois (fiziciană franceză specializată în spectroscopie şi optica razelor X). Provenit dintr-o familie de ţărani, a învăţat tâmplărie de tânăr. Adică „fizică experimentală”, după cum avea să definească mai târziu experienţa din tinereţe în urma căreia a rămas cu următoarea învăţătură: „Dacă nu ai un aparat, ţi-l faci tu singur în atelier!” Principiul acesta îl va aplica în toată viaţa sa de cercetător, sub îndrumarea laureatului Nobel care i-a dat sarcina de a realiza un nou laborator de raze X, alături de colega sa Yvette Cauchois. Savantul român are contribuţii importante, recunoscute în lumea ştiinţifică, în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacţiilor nucleare.
Născut la 15 noiembrie 1896 la Iaşi, unde a absolvit şi studiile elementare şi secundare, a urmat mai apoi cursurile liceului internat din Iaşi. În anul 1916 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, secţia Fizică şi Chimie. Dar, în acelaşi an, şi-a întrerupt studiile, fiind trimis pe front cu gradul de sublocotenent. A participat ca infanterist la marea bătălie de la Mărăşeşti. La iniţiativa şefului misiunii militare franceze, generalul Berthelot, Horia Hulubei a fost trimis în Franţa, unde a fost pregătit şi a participat ca pilot de vânătoare la bătăliile aeriene de pe frontul de Vest, fiind rănit. Pentru faptele sale de vitejie a fost decorat cu Ordinul „Legiunea de Onoare”. În 1922 s-a întors în ţară şi a fost numit şeful unui birou de navigaţie aeriană civilă. Cu această ocazie contribuie la deschiderea primei linii româneşti aeriene Constantinopol – Bucureşti – Budapesta. Totodată, îşi reia studiile la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, obţinând licenţa cu „Magna cum Laude” în anul 1926, şi pleacă la Paris, cu o bursă de studii. Lucrează la Universitatea Sorbona sub coordonarea profesorului Jean Perrin. În 1933 îşi ia doctoratul în domeniul efectului Compton multiplu. Comisia care i-a acordat titlul de doctor era condusă de Marie Curie, dublă laureată a Premiului Nobel. Din comisie mai făceau parte Jean Perrin şi Charles Mauguin. În 1936, Jean Perrin îl însărcinează cu organizarea sălilor de electronică şi raze X din cadrul expoziţiei mondiale din 1937 de la „Palais de Decouverte” din Paris. Hulubei alcătuieşte experimente în domeniul spectrelor de raze X, a microscopiei electronice, descărcării în gaze etc. Pentru această activitate primeşte Medalia de aur a expoziţiei şi Medalia „Henri Jouvenele”.
Jean Perrin aprecia în mod deosebit calităţile intelectuale ale lui Horia Hulubei, rezultatele activităţii sale ştiinţifice şi ideile noi pe care le aplica cu succes în cercetările de fizică experimentală şi îi prilejuieşte accesul în cercul unor fizicieni iluştri ca Albert Einstein, Frederic Joliot, Pierre Auger etc.
În 1938, Horia Hulubei lucrează ca profesor la catedra de Structura Materiei a Universităţii din Iaşi şi, în paralel, pentru cercetările sale, a fost numit „Maître de Recherches” şi apoi „Directeur de Recherches” în cadrul Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică al Franţei. A ocupat această poziţie până în 1947, cu o singură întrerupere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În 1939 se întoarce definitiv în România, iar în anul 1940 se mută la Universitatea Bucureşti, fiind profesor la catedra de Structura Materiei.
Între 1940 şi 1944, Horia Hulubei a fost rectorul Universităţii Bucureşti. Activitatea sa ştiinţifică a îmbrăţişat domenii diverse (fotoelectricitate, particule elementare, fizică nucleară, reactoare nucleare, izotopi radioactivi, chimie fizică, fizică atomică etc.). A fost primul director al Institutului de Fizică al Academiei, pe care-l conduce până în 1968, când trece la conducerea Institutului de Fizică Atomică – IFA, nou creat.
Hulubei a avut un rol decisiv în punerea în funcţiune a unui reactor nuclear (al doilea din Estul Europei), a unui cyclotron şi a primului calculator electronic românesc. S-a preocupat ca realizările IFA să fie transferate şi aplicate în economie sau alte domenii ale ştiinţei, creându-se discipline noi, precum medicina nucleară, prin aplicarea radioizotopilor produşi la IFA în sănătatea publică. În acest fel, IFA a căpătat, încă de la început, recunoaştere şi prestigiu pe plan naţional şi internaţional.
Pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată în Franţa, Hulubei primeşte „Premiul Fossignon”, „Premiul Henri Wilde” (1938) din partea Academiei de Ştiinţe a Franţei şi devine membru corespondent al Academiei Române (Secţia Ştiinţifică) în 1937, apoi membru titular în 1946. Este îndepărtat din Academie în 1948 şi repus în drepturi în 1955. Atunci avea să spună în discursul său din Aula Academiei Române, următoarele: „Una dintre satisfacţiile mele cele mai mari este că, prin înfiinţarea Institutului de Fizică Atomică, s-a realizat posibilitatea de a se creşte în ţară cadre de fizicieni eminenţi – dintre care mulţi au lucrări deja cunoscute în lume, aducând prestigiu ştiinţei româneşti şi asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat pentru economia ţării, prin lucrările lor.”
A fost ales, de asemenea, membru al Academiei Franceze de Ştiinţe (1940), al Academiei de Ştiinţe din Lisabona (1944) şi al Consiliului Ştiinţific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna (Rusia). A fost membru al Societăţilor de Fizică din România, Franţa, Germania, Elveţia, SUA.
S-a stins din viaţă la 22 noiembrie 1972. Horia Hulubei a făcut parte din grupul de experţi ONU însărcinat cu examinarea posibilităţii detectării exploziilor nucleare. A fost reprezentantul României la Agenţia pentru Energie Atomică de la Viena.
Pe 10 noiembrie 2016, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a celebrat, la sediul său central din Bucureşti, 120 de ani de la naşterea academicianului Horia Hulubei.
La 50 de ani de la trecerea sa în imortalitate (22 noiembrie 1972 – 22 noiembrie 2022), comunitatea oamenilor de ştiinţă de pe Platforma Măgurele a comemorat personalitatea savantului printr-o masă rotundă dedicată multiplelor faţete ale acestei personalităţi ştiinţifice româneşti – omul, profesorul, cercetătorul. În contextul prezentării activităţii şi personalităţii academicianului Hulubei, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele s-a discutat şi despre planul nuclear naţional, inclusiv energetica nucleară, cooperările internaţionale şi formarea de tineri cercetători. În continuarea discuţiilor, pe aceeaşi tematică, la Conacului Oteteleşanu, au avut loc o lansare de carte şi vernisajul unei expoziţii.
Cunoscut ca un om cu o putere de muncă puţin obişnuită, având o inteligenţă dublată de o memorie prodigioasă şi o fire plăcută şi atrăgătoare, academicianul Horia Hulubei şi-a pus energia inepuizabilă, competenţa ştiinţifică remarcabilă şi talentul organizatoric în slujba ţării, înscriindu-se astfel în Panteonul culturii şi ştiinţei României. Liceul teoretic din oraşul Măgurele poartă numele marelui fizician şi, de asemenea, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele (jud. Ilfov) îi poartă astăzi numele în semn de omagiu – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. (George V. GRIGORE)
Surse: muzeu.unibuc.ro; ethoriahulubei.ro; nipne.ro; tribunainvatamantului.ro; mhtc.ro; research.gov.ro; agerpres.ro.
Numărul 808
