• La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei Braşov din cadrul Universităţii Spiru Haret a avut loc, în perioada 26-27 mai, Simpozionul Internaţional Abordări moderne în logopedie şi consiliere psihopedagogică.
• Simpozionul a fost dedicat logopezilor şi consilierilor şcolari, tuturor profesioniştilor din domeniul asistenţei psihopedagogice educaţionale din România şi străinătate.
Simpozionul a generat interes major în comunitatea braşoveană, dar şi internaţională, fiind organizat în sistem hibrid (prezenţă fizică, dar şi online). Printre vorbitori s-au aflat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Cătălin Mihai Văsii, prefectul Judeţului Braşov, Petronela Piticari – consilierul Primarului Municipiului Braşov, Ovidiu Tripla, inspector şcolar general, Melinda Szekely, inspector şcolar, prof.univ. dr. Ana Maria Cazan, conf. univ dr. Otilia Todor şi lector univ dr Cristiana Bălan, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei Braşov din cadrul Universităţii Spiru Haret, psih. Ovidiu Herciu, preşedintele Colegiului Psihologilor Filiala Braşov, precum şi alţi invitaţi. Moderatorii evenimentului au fost doamna Mariana Ranga, coordonator proiect, domnul Daniel Taţa, director CRJAE Braşov
Atelierele de lucru în Logopedie şi Consiliere Psihopedagogică, susţinute de specialişti din ţară şi de peste hotare, au oferit schimburi de informaţii valoroase şi rezultate de ultimă oră ale cercetărilor din domeniile atât de necesare în dezvoltarea optimă psiho-emoţională a fiecărui copil, dar, totodată, şi profesională continuă a oricărui specialist în lucrul cu cei mici şi familiile acestora.