În perioada 12 – 13 mai, a avut loc Simpozionul naţional interdisciplinar cu participare internaţională
Provocări ale tranziţiei de la şcoală la piaţa muncii. Asistentul medical între competenţă, carieră şi viitor
Aflat la cea de-a VII-a ediţie, evenimentul continuă să fie un demers educaţional inovativ, iniţiat de Colegiul Universitar Spiru Haret Bucureşti împreună cu Colegiul Universitar Spiru Haret Craiova, cu sprijinul Institutului de Cercetări, Politici şi Evaluare în Educaţie (Asociaţia Profesorilor şi Dascălilor de Pretutindeni, Casei Corpului Didactic Neamţ şi Consiliului Mondial Român (filiala Bucureşti), parteneri loiali şi ai ediţiilor anterioare. La simpozion au participat cadre didactice din învăţământul românesc şi internaţional (preuniversitar şi universitar), cadre medicale şi debutante/stagiare, masteranzi şi doctoranzi, cercetători din România, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Grecia, Norvegia şi alte ţări, decidenţi ai comunităţilor locale.