Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

În anul 496, Papa Gelasius I a desemnat data de 14 februarie drept Ziua Sfântului Valentin. Sfânt al creştinilor romano-catolici, protectorul îndrăgostiţilor. (Ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Valentin pe 30 iulie.) Papa Gelasius I l-a inclus pe Sf. Valentin printre cei „ale căror nume sunt cinstite în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. Sunt multe legende legate de Sfântul Valentin. În toate, Valentin, preot sau medic, este executat, pentru credinţa sa, la 14 februarie, în anul 269 sau 270. Legenda spune că Valentin oferea tinerilor îndrăgostiţi flori din propria grădină, îi vindeca pe bolnavi şi oficia căsătorii între păgâni şi creştini. Prin aceste cununii nu respecta ordinul împăratului Claudiu al II-lea, care le-a interzis deoarece legea nu permitea recrutarea tinerilor care aveau familie. Din toate legendele aflăm că în închisoare, în aşteptarea executării sentinţei, Valentin a scris un bileţel, o scrisoare; în toate era vorba despre iubire.
Au trecut peste 1500 de ani. Sărbătoarea a fost apropriată şi de românii ortodocşi. Cu entuziasm. Minunat!
Iubirea trebuie sărbătorită. În fiecare zi.
…Încă un eveniment, o sărbătoare care împarte ţara în mai multe Românii. România urbană, tânără, mereu dispusă să se alinieze „in trend”, indiferent de mijloace şi scop, şi România tristă, în mare parte rurală, îmbă-trânită, purtând grija zilei de azi şi de mâine.
Fiindcă sărbătorirea Sfântului Valentin (ca, de altfel, toate sărbătorile) presupune, impune cadouri ce nu se limitează la flori şi/sau bomboane! Cu cât este cadoul mai mare, mai valoros (material), cu atât se consideră că sunt sentimentele mai adevărate, mai puternice. Este posibil. Dar, nu vi se pare că e prea mult comerţ, prea multă negustorie având faţada vopsită cu inimioare roşii? Nu numai această frumoasă sărbătoare de import se supune marketingului. Toate evenimentele se închină zeului ban. Ca şi cum nu am mai avea cuvinte, gesturi, îmbrăţişări, ca şi cum „oferta” de iubire nu ar accepta decât „material”. Am uitat de ghiocei, viorele, colţunaşi, zambile, lalele, am uitat de ciripit de păsărele, de emoţia unei atingeri a mâinii sau obrazului, am uitat de tandreţe, de tăceri, de şoapte…Punem în schimb grame, kilograme, cantitate… Aţi remarcat? Doar în filmele vechi declaraţia „te iubesc!” are fior, sentiment. Mai nou, deşi foarte frecventă, declaraţia are parfum de ironie sau autoironie, este foarte sportivă, ca un sprint, cu mult râs şi puţin zâmbet…
Parcă uităm că iubirea, de orice fel ar fi, este valuta forte pentru a ne asigura existenţa, este monedă pentru sănătate, pentru creativitate, pentru linişte, pentru confort. Iubirea poate fi veşnicie încapsulată într-o privire de-o secundă, este umărul aproape când ţi-e greu sau când ţi-e bine, cred că este cea mai importantă caracteristică a fiinţei. Iubirea nu se lasă împachetată. Ea irumpe. Şi-n această aproape primăvară ofrandă iubirii. Să-l sărbătorim pe Sfântul Valentin iubind. Pur şi simplu. Cu sufletul.
Căci „dacă dragoste nu e, nimic nu e.” (Mioara VERGU-IORDACHE)