Nu luaţi (şi) poveştile!

Crăciunul marchează Naşterea Domnului Iisus Hristos şi este una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an.

Cineva întreba dacă e bine să lăsăm copiii să creadă în Moş Crăciun. Şi eu răspund: DA! Să lăsăm copiii să creadă în poveşti, în fantastic. Să creadă în generozitate, în răsplată, în frumos şi bun, în fapte bune, să-i lăsăm să-şi construiască un tărâm al miracolelor unde să fugă, din când în când, la maturitate, din urâtul cotidian.

Să-l dezbrăcăm, cât mai putem, pe Moş Crăciun, de comercial.

Să-i învăţăm pe copii să iubească această sărbătoare a Naşterii Domnului, sărbătoare a familiei iubitoare, familie în care fiecare zi este o sărbătoare a bucuriei. Sau ar trebui să fie!

Ar fi frumos să mai putem să-i învăţăm fericirea simplă a împodobirii bradului în Ajun, bucuria confecţionării podoabelor din materiale, obiecte simple, la îndemâna tuturor, care să le stimuleze imaginaţia, să le pună în valoare îndemânarea, ar fi frumos să le spunem poveşti despre Isus, despre brad, despre ce reprezintă steaua obligatorie din vârful lui, să le explicăm de ce, cum şi când vine Moşul, să ne facem că nu ştim cum îl aşteaptă, cum dorm iepureşte pentru a-l surprinde…

În fiecare zi sunt copii care primesc tot ce le trebuie şi cu mult peste, cum sunt copii care se culcă flămânzi. Şi unii şi alţii sunt maturii de mâine de la care aşteptăm, în mod egal, să fie competenţi, responsabili, generoşi, empatici. Startul în viaţă le este diferit.

De Crăciun ar putea fi egali. Ar putea avea un punct comun: povestea aflată într-un brad, într-un cadou oricât de modest! În nuca învelită într-o bucată colorată de staniol, într-un glob făcut tot din staniol sau alte bucăţi de hârtie, în beteala din hârtie creponată sau/şi staniol, în zăpada din vată, în steaua decupată din carton, în artificiile mici, în lumânărele colorate… Sau povestea aflată în bradul sofisticat, în trend, „postindustrializat”, cu globuri sclipitoare, instalaţii diverse, muzicale sau nu, cu zăpadă artificială… Dar căldura casei pe fond de colinde, în aromă de portocale, de cozonaci, de plăcinte, îmbrăţişarea părinţilor, bunicilor, această atmosferă poate fi „punctul” comun, poate fi seva din care îşi vor hrăni bucuria vieţii.

Toţi suntem, în fond, copii. Toţi avem nevoie să credem în miracole! Să credem în poveşti! În Feţi-frumoşi şi Ilene Cosânzene, în Baba Cloanţa şi Zmeu, în Iarba fiarelor, în împăraţi şi împărătese, în tărâmul basmelor unde se împlineşte orice dorinţă.

Crăciunul nu este despre bogăţie materială, despre îmbuibare, despre cadouri exorbitante, nu-i comerţ, este despre iubire, înţelegere, adevăr, empatie, generozitate, bunătate, este timpul curăţeniei spirituale. Este despre miracolul vieţii. Este o repetabilă învăţătură despre omenie, pe care ar trebui să o repetăm în fiecare zi.  (Mioara VERGU-IORDACHE)