Dialoguri ecolonomice între generaţii, despre „sănătatea întregului viu comun”, învăţătură pentru minte, inimă şi suflet (VI) De la principiul „armoniei întregilor vii integraţi” la organizarea şi funcţionarea societăţii umane sănătoase (continuare)

Continuăm să vă propunem spre reflecţie un nou mod de gândire şi acţiune practică, pe care l-am numit modul ecolonomic. Invitaţi la aceste dialoguri sunt profesorii universitari de la Academia de Studii Economice din Bucureşti:  Constantin Popescu  (Costică), Alexandru Taşnadi (Sandu), iar „spiritul viu al dialogului”, de la Universitatea Spiru Haret, conf.univ.dr. Miltiade Stanciu (Milti).

Competiţia: lupta tuturor împotriva tuturor

Am învăţat până acum că fericirea nu aparţine celui care are totul, ci aceluia care apreciază ceea ce are. Pur şi simplu!

Milti: Fiecare societate este interesată să stabilească un raport just între drepturi şi libertăţi, între obligaţii şi îndatoriri, între libertate şi responsabilitate. Să înţelegem că oamenii se tem de libertate, pentru că aceasta presupune responsabilitate, cum zicea Bernard Shaw?

Costică: În acelaşi sens şi cu acelaşi rost, ar trebui să înţelegem şi recomandarea făcută SUA de savantul Viktor Frankl, supravieţuitor al lagărelor naziste, ca, pe lângă Statuia Libertăţii, să construiască, pe coasta cealaltă, şi o Statuie a Responsabilităţii!

Sandu: În acest spirit ar trebui să reconstruim autoguvernarea regională şi guvernarea democratică a societăţilor lumii, astfel încât voluntarii politici de vocaţie iubitoare să ajungă să-şi pună ideile în slujba vieţii şi sănătăţii comunităţilor umane, societăţilor în ansamblul lor. Folosirea acestui principiu pentru organizarea şi funcţionarea unei societăţi sănătoase nu are legătură cu ideologia politică de partid, ci cu educaţia lor în iubire, cu înclinaţia lor naturală şi socială de a se lupta pentru binele comun al obştii.

Milti: Sub aspect practic, unitatea şi acţiunea acestor două principii ne conduc spre un al treilea, competiţia omului cu el însuşi, opus concurenţei dintre oameni.

Costică: E foarte complexă şi dificilă problema ridicată de tine, Milti, mai ales că noi am fost învăţaţi de existenţa unui alt principiu, al liberalismului economic, cunoscut sub denumirea de concurenţa dintre oameni, agenţi economici, ca Regulă de Aur pentru progres şi prosperitate.

Sandu: Este adevărat că am trăit şi am învăţat despre binefacerile acestui principiu în viaţa economică dominată de lăcomie şi consumism şi nu numai! Este adevărat că şi în acele vremuri au existat oameni de ştiinţă care au spus că, prin intermediul concurenţei dintre oameni ca agenţi economici, iese afară din om ce-i mai rău: duşmănia, corupţia, spionajul, invidia etc.! Aplicând principiul superiorităţii timpului în raport cu spaţiul la interpretarea acestuia, astăzi ne dăm seama că această armă a „concurenţei dintre oameni” nu numai că nu a dus la progres şi prosperitate pentru toată lumea, ci a amplificat şi dezvoltat regula: câştig financiar pentru unii, din ce în ce mai puţini, şi pierderi financiare pentru alţii, din ce în ce mai mulţi. Dacă am interpreta acest lucru şi din perspectiva Cărţii Schimbărilor, unde se pune problema să nu urmărim esenţa lucrurilor, ci mişcarea lor în timp, ne putem apropia de înţelegerea corectă a cauzelor poluării sistemice, sărăciei, dezechilibrelor sociale grave etc.

Milti: Să înţelegem că principiul competiţiei omului cu el însuşi nu a existat în practica vieţii economice, deoarece afacerile sunt pentru oameni, cum afirma Sir Richard Branson? O carte se scrie, în principal, pentru a fi citită, nu pentru a fi cumpărată, pentru că, dacă o cumperi şi nu o citeşti, risipeşti.

Costică: Era practic imposibil să nu se vorbească despre acesta, amintindu-ne, de Stephan R. Covey, în Eficienţa în 7 trepte. Un abecedar al înţelepciunii umane. Subliniem că o asemenea regulă a înţelepciunii umane nu a trecut în aria de interes a politicilor instituţionale. Dar o asemenea regulă trebuie să devină un principiu de organizare şi funcţionare a societăţii umane sănătoase. El se află în acţiune organică cu alt principiu, derivat, sănătatea întregului viu este superioară profitului.

Sandu: În competiţia cu tine însuţi se folosesc cele mai înţelepte şi progresiste experienţe de viaţă care ne conduc în zona progresului continuu, prin depăşirea permanentă a limitelor progresului, care sunt întotdeauna umane. Să amintim, în acest sens, performanţele lui David Popovici, sportivul nostru de aur, sau ale Nadiei Comăneci, ale lui Ştefan Odobleja sau ale altor numeroşi performeri din toate domeniile vieţii. Este interesant de învăţat că în procesul competiţiei cu noi înşine apelăm la înzestrarea noastră naturală, experienţa de viaţă dobândită, credinţă, educaţie, cunoaştere şi, ceea ce este fantastic, la conştiinţa noastră. În fond, schimbarea în bine, pe sensul normal şi de dorit, începe cu mine! Flacăra ei se aprinde în interiorul fiinţei umane, acolo unde se cuibăresc roadele ideilor-sămânţă.

Milti: Să spunem câte ceva şi despre a doua parte a acestui principiu: e necesară competiţia continuă cu cine eşti, dar nu şi suficientă.

Costică: De regulă şi în medie, competiţia cu cine eşti are nevoie permanentă de un mediu social fertil, favorabil colaborării, cooperării şi comuniunii sociale. Interacţiunea dintre aceste două părţi ale principiului în cauză rezultă organic din faptul că fiinţa umană este, în acelaşi timp, atât natură, cât şi societate. Natură, prin înzestrarea ei şi homeostazia care îi asigură echilibrele societăţii, social, prin asimilarea tradiţiilor, valorilor, credinţei, obiceiurilor, experienţei de viaţă, educaţiei, cunoştinţelor etc.

Sandu: Mai ales atunci când educaţia se face în iubire, când modulul educaţiei pentru muncă ajută fiinţa umană să-şi descopere vocaţia, ştiind că, doar atunci când eşti pe cărarea vocaţiei tale iubitoare, performanţele sunt tot mai bune. Ce-ar putea să rezulte din vocaţia iubitoare a unor oameni politici pentru binele ţării, din productivitatea muncii ce rezultă din iubire sau din înclinaţiile sănătoase ale unui preot care foloseşte credinţa pentru binele celor pe care îi păstoreşte! A munci pentru sfânta patrie trebuie să fie regula vieţii noastre, spunea Spiru Haret!

Declinul încrederii în instituţiile publice

Milti: Să integrăm în motivaţia acestui principiu şi spusele unui fost preşedinte american: e bine să ne întrebăm ce face patria pentru noi, dar, în acelaşi timp, să ne întrebăm şi ce facem noi pentru ea.

Costică: Să extindem cele spuse până acum şi la nivelul planetei Pământ, care ne găzduieşte viaţa, folosindu-ne de ceea ce spunea Papa Francisc, că omenirea în integralitatea sa este poporul, iar planeta Pământ este patria. Ce rezultă? Planeta Pământ ne oferă gratuit cele necesare supravieţuirii noastre, împlinirii noastre: apă, aer curat, munţi, câmpii, întreaga sa lume vie etc., pentru că ne iubeşte şi este responsabilă pentru noi, iar noi, ca oameni, ce facem? O poluăm, îi distrugem echilibrele sistemice, îi bombardăm continuu viaţa în războaie, distrugem sănătatea solului prin folosirea unor produse nocive, pentru a obţine o producţie cât mai mare, fără să ne pese de sănătatea solului, produselor şi a celor care le consumă.

Sandu: Toate aceste turbulenţe, generate de competiţia dintre oameni, conduc la dezechilibre sociale, frustrări, nemulţumiri, care, în final, conduc la declinul încrederii în instituţiile publice, aşa cum arată în fiecare an Barometrele Edelmann. Aceste contrasensuri devin şi mai profunde şi mai ucigătoare în condiţiile apariţiei şi dezvoltării multinaţionalelor şi transnaţionalelor, unde concurenţa dintre agenţii economici este o vorbă în vânt! Parafrazându-l pe Aristotel, ceva care creşte, creşte, creşte… se prăbuşeşte, deoarece forţele complexităţii crescânde devin de necontrolat! Şi toate acestea în opoziţie cu spusele lui E.F. Schumacher în cartea sa Mic dar frumos, apărută în anul 1962.

Milti: Să concluzionăm cu „strigătul ştiinţific” al nevoii de a integra principiul competiţiei cu el însuşi într-un mediu favorabil colaborării şi cooperării în regândirea noilor modele de organizare şi funcţionare a unei societăţi sănătoase. Şi să nu uităm, iubiţi cititori, de prima lege a principiului acţiunii practice, evidenţiată de Marx, şi anume: al economisirii timpului uman! Cu alte cuvine: „nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”.

Un criteriu incomod câştig-câştig

Costică: Mergând pe firul exigenţelor impuse de „sănătatea întregului viu comun” ne putem apropia şi de noul principiu pe care l-am numit câştig-câştig pentru toţi participanţii la viaţa societăţii: mediul natural cu toţi factorii favorabili progresului societăţii şi mediul creat de om, format din: persoane, familii, comunităţi, instituţii, organizaţii şi statele în ansamblul lor. Până acum, principiul călăuzitor în virtutea concurenţei dintre oameni era câştig pentru unii şi pierdere pentru alţii! Am învăţat că, pentru a progresa în lumea afacerilor, falimentul era considerat o regulă de aur pentru ca alte afaceri să prospere. Este adevărat că se sublinia importanţa ajutorului de şomaj, ca şi nevoia de a redistribui factorii de producţie în alte sectoare de producţie, din punctul de vedere al pieţii şi vieţii! Ce este grav în lumea în care trăim este că avantajul financiar pentru unii nu a însemnat numai suferinţe pentru alţii, ci suferinţă pentru mediul natural! Am ajuns, ca urmare a acestei situaţii, ca acesta să fie considerat ca o „Afacere în lichidare”; creşte PIB-ul chiar dacă produce şi arme de distrugere a vieţii, bunuri care pun în pericol sănătatea oamenilor etc. şi se pierde calitatea aerului, se distruge sănătatea apei şi solului, se distruge echilibrul ecosistemelor etc. Deci, este normal să crească un asemenea „PIB canceros” şi să distrugem echilibrele ecosistemelor punând în pericol supravieţuirea noastră pe această planetă? Noi credem că NU!

Sandu: Aplicarea în viaţa reală a principiului câştig-câştig pentru toţi participanţii la organizarea şi funcţionarea societăţii trebuie văzută nu ca o egalitate, ci ca un act de dreptate sistemică, guvernată de proporţionalitatea contribuţiei, de necesităţile regenerării vieţii ecologice şi de păstrarea „sănătăţii întregului viu comun”. În felul acesta înfăptuim nu numai o motivaţie sănătoasă pentru lumea afacerilor publice şi private, ci şi o responsabilitate adecvată în folosirea tuturor factorilor de producţie, în recompensa contribuţiilor, dar şi în sancţionarea celor care pun în pericol „sănătatea întregului viu comun”. Această regulă câştig-câştig este chemată să îmbine just stimularea pentru contribuţia adusă, dar şi pedepsirea pentru pericolele generate. Este vital ca eficienţa activităţilor economice şi sociale, politice şi culturale, spirituale şi religioase etc. să fie interpretată nu numai în termeni financiari, ci şi din perspectiva efectelor pozitive nemarfare. Aceste efecte se propagă asupra indivizilor şi familiilor, regenerării factorilor naturali, îmbunătăţirii conştiinţei individuale şi sociale, creşterii responsabilităţii fiinţei umane. Toate acestea, pentru asigurarea armoniei dintre mediul creat de om şi mediul natural, dintre aspiraţiile şi aşteptările fireşti şi contribuţiile aduse la dezvoltarea şi folosirea cunoaşterii, în slujba vieţii şi sănătăţii.

Milti: Aplicarea acestui principiu în viaţa reală nu poate elimina pierderile, pretutindeni există risipă: de alimente, materiale, bani, resurse umane, timp etc. Pentru o viziune mai largă ar fi bine să revedem al doilea Raport către Clubul de la Roma: Să ieşim din epoca risipei.

Costică: Această risipă de care vorbeşti se întâmplă, a existat, există şi va exista! Problema pe care aş vrea să o ridic este să ţinem sub controlul societăţii riscurile care rezultă de aici, nu printr-un mecanism concret, pentru că nu se poate, ci prin conştientizarea responsabilităţii individuale şi instituţionale. Aceasta se desfăşoară în direcţia transformării pierderilor în factori de combatere a sărăciei, de sprijinire a educaţiei în ţările sărace, de îmbunătăţire a asistenţei sanitare, de impulsionare a unor sectoare cu condiţii favorabile în anumite ţări, regiuni etc.

Sandu: Fără să neglijăm acest aspect al conştientizării responsabilităţii umane, individuale şi instituţionale, cred că cea mai gravă risipă integrată care se întâmplă la scara planetei Pământ, în contextul actualului model, este folosirea celor mai importante resurse pentru înarmarea cosmotehnică. Scopul unui asemenea proces, nu are nicio legătură cu îmbunătăţirea vieţii oamenilor, ci, dimpotrivă, el se află la baza unui comportament instituţional de a domina şi exploata diferitele ţări şi popoare, folosind cele mai înalte cuceriri ale cunoaşterii ştiinţifice, pentru arme de distrugere a vieţii.

Milti: Ştim că exista o teză mai veche, potrivit căreia ştiinţa şi tehnica militară se vor dezvolta aşa de mult încât practic un război mondial ar fi imposibil, deoarece s-ar pune în pericol întregul viu comun. În fond, şi Papa Ioan Paul al II-lea spunea că progresul tehnic şi tehnologia nu fac oamenii mai buni. Prin urmare, un progres tehnic care pângăreşte cuibuşorul vieţii umane pe planeta Pământ, zicea Albert Szent Györgyi, mai bine să nu avem parte de el.

Costică: Concluzionând, dar rămânând în spiritul gândirii critice, creative şi constructive se impune să subliniem că, deşi războiul face parte din viaţă, totuşi omenirea conştientă de consecinţe ar trebui să încerce să înlăture cauzele acestui fenomen. Se spune că în ultimii 5000 de ani, pe planeta Pământ, nu au existat decât 300 de ani fără războaie. De ce n-a dispărut lumea? Un om de ştiinţă spune că ar putea fi două motive: Omul nu este o maimuţă smintită încât să-şi taie craca de sub picioare, al doilea motiv, care mi se pare cutremurător, este că tehnica militară nu a fost aşa de dezvoltată să ducă la dispariţia omenirii.

Sandu: Costică, astăzi, când am ajuns la această performanţă de contrasens de a distruge de câteva ori viaţa pe planeta Pământ, ca şi cum o singură dată nu ar fi suficient, ne întrebăm şi vă întrebăm: Ce-i de făcut?

Milti: Dragi prieteni, dacă avem în vedere ce-i răspunde, într-o scrisoare, Freud lui Einstein, că războiul va dispărea când va dispărea omul, atunci s-ar putea să nu avem nicio şansă! Şi totuşi, noi credem, ca şi alţi cercetători ai vieţii sociale, că regândirea modelului educaţional în spiritul celor prezentate ar putea să fie un început bun.
În al doilea rând, ar fi regândirea modelului politic de guvernare a lumii, astfel încât eliminând ideologiile politice de partid la conducerea societăţii să ajungă prioritar minţile de mâna întâi, adică Oamenii iubitori de oameni, Naturalitate şi Frumos (Popescu, 2021).

Costică: E bine să credem în ideea lansată de preşedintele Havel, în congresul american (din anul 1992), că fără o revoluţie a conştiinţei umane, omenirea nu poate rezolva aceste contrasensuri mortale. În aceeaşi direcţie se manifesta şi medicul Viktor Frankl, spunând în cartea sa, Omul în căutarea sensului vieţii, că trebuie să ne alăturăm minorităţii, adică oamenilor de bun simţ.

Sandu: Ce mă îngrijorează, Costică, este teza subliniată de acest savant-medic că rasa umană se împarte în două: rasa oamenilor nesimţiţi de mâna a doua şi rasa oamenilor de bun simţ, de mâna întâi, iar că acest raport este în permanenţă în favoarea primilor! Mai mult, neuropsihiatrul respectiv afirmă că el se va păstra în timp!

Milti: Şi totuşi, n-avem altă şansă decât să armonizăm ştiinţa cu credinţa şi să le punem pe amândouă în slujba vieţii şi sănătăţii întregului viu, promovând modelul educaţiei în iubire şi modelul politicii bazate pe cea mai înaltă vocaţie umană, cea a omului politic. Asta înseamnă o îmbinare complementară a modelelor de geneză filosofico-spirituală, antroprocentrice cu cele hristocentrice. „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Adică, dragi prieteni, să flexibilizăm ideile-sămânţă pentru a regândi şi aplica un nou model de viaţă politică şi social-economică, care să reflecte exigenţele „sănătăţii întregului viu comun” şi pericolele rezultate din încălcarea acestora, asigurând mişcarea parametrilor de stare în limitele minimaxului permis de dinamica echilibrelor vieţii ecologice şi sociale.

Sandu: În acest sens, este nevoie de o transformare radicală internă a fiinţei umane, de o rebeliune a acesteia, cum o numeşte Osho (2015). Să nu pierdem din vedere că toate aceste principii de acţiune practică trebuie turnate în reguli, adoptate democratic şi să promovăm o cultură de respectare a acestor reguli în Est şi Vest în Nord şi Sud, deoarece „Unul e în Unu, Totul e în Unu… Totul e în Toate”. Totodată, e necesară şi conştientizarea încălcării acestei reguli.

Costică: În timp ce omul simte nevoia să fie stimulat şi preţuit pentru roadele muncii sale, tot aşa de adevărat este că societatea trebuie să introducă pe lângă stimularea meritată şi pedeapsa meritată. Cunoaştem vorba populară: „după faptă şi răsplată”, dar şi cugetarea lui Confucius „să faci altuia ceea ce doreşti să ţi se facă şi ţie”. Şi răsplata meritată ca şi pedeapsa meritată sunt două reguli ale conexiunii inverse, exprimate de cibernetică pentru reglarea şi autoreglarea societăţii umane (Odobleja, 1978), care au aceeaşi putere ca şi respiraţia aerului curat, a apei sănătoase pe care o bem, a bucuriei pe care o resimţim când trăim un răsărit de soare etc.

Milti: Dragi cititori, fără să prezentăm în totalitate aceste principii de organizare şi funcţionare a unei societăţi sănătoase, pentru că practic ar fi şi imposibil, ne-am străduit să vi le aducem la cunoştinţă pe cele considerate cele mai edificatoare din perspectiva armoniei „întregilor vii integraţi”, sănătăţii întregului viu comun. Domnilor profesori, şi în numele cititorilor noştri, vă mulţumesc pentru dialogurile purtate, caracterul ştiinţific al acestora, gândurile incitante prezentate, precum şi pentru curajul asumat şi împărtăşit de a ne „învăţa să ne dezvăţăm” şi să ne însuşim un nou mod de gândire şi acţiune, modul ecolonomic! De asemenea, permiteţi-mi să vă mulţumesc, domnilor Oameni-Dascăli, Constantin Popescu şi Alexandru Taşnadi, pentru faptul că v-aţi dedicat aproape o viaţă în slujba altora, construind şi reconstruind modele de gândire şi acţiune practică. Acestea mai cu seamă în vremurile când nevoia de modele sănătoase este vitală pentru Om şi Tot omul, cu scopul de a reuşi să creştem frumos, atât ca indivizi, cât şi ca Întreg social construit, dar şi pentru a ne găsi calea pe care încă o mai căutăm şi după 30 de ani! Nutresc speranţa că aceste dialoguri au fost doar o „deschidere ştiinţifică”, pe care sper să o continuăm şi cu alte ocazii fericite. La bună (re)citire şi (re)vedere!

*Mulţumim Bibliotecii Centrale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru găzduirea uneia dintre părţile acestui dialog!

Bucureşti, offline şi online, 14 – 17 noiembrie 2022

Gânduri despre gânduri: Iubiţi cititori, autorii prezentului dialog vă invită să ne împărtăşiţi gândurile dumneavoastră referitoare la ideile publicate. Ne-am bucura dacă opiniile, întrebările dumneavoastră ar rezona prin raporturi pro şi contra privitoare la aceste idei. Vă încurajăm să ne contactaţi pe adresa de email: miltiade_stanciu@yahoo.com. Cu preţuire, autorii!