Continuăm să vă propunem spre reflecţie un nou mod de gândire şi acţiune practică, pe care l-am numit modul ecolonomic. Invitaţi la aceste dialoguri sunt profesorii universitari de la Academia de Studii Economice din Bucureşti: Constantin Popescu (Costică), Alexandru Taşnadi (Sandu), iar „spiritul viu al dialogului”, de la Universitatea Spiru Haret, conf.univ.dr. Miltiade Stanciu (Milti).
De la idei la fapte
Drumul de la principiul „armoniei întregilor vii integraţi” la organizarea şi funcţionarea unei societăţi sănătoase trece prin înţelegerea principiilor derivate şi a regulilor concrete, practice, transpuse în acte şi fapte de comportament uman şi instituţional.
Milti: Domnilor profesori, cred că a sosit vremea ca ideile-sămânţă la care am făcut referire să le sădim în solul social-spiritual fertil pentru a încolţi şi rodi sub forma actelor şi faptelor de comportament uman şi instituţional. Să ne amintim, dragi prieteni, că marele scriitor Victor Hugo spunea că omul nu este un cerc, cu un sigur centru, ci o elipsă, cu două centre: ideile (concepţii, principii, valori etc.) şi faptele, acţiunile umane.
Costică: Dragă Milti, conexiunea făcută de tine mi se pare interesantă şi demnă de urmat. Ce ne facem că în universul în care ne aflăm cu planeta Pământ, dar şi cu mediul creat de om permis de aceasta, întregul apare ca un Cerc, care are centrul pretutindeni şi circumferinţa nicăieri, după cum zicea Pascal?
Sandu: Dragă Costică, cred că cele două viziuni fac parte integrantă din procesul cunoaşterii în condiţii de incertitudine, proces care ne ajută nu să desfiinţăm incertitudinea, ci să găsim principii, idei şi soluţii de a ne adapta la exigenţele cosmosului în care ne aflăm, armonizându-le aspiraţiile şi aşteptările noastre cu aceste exigenţe imposibil de schimbat. De aceea, eu cred că doar pe baza cunoaşterii ştiinţifice adevărate putem să gândim acele principii practice pentru organizarea şi funcţionarea unei societăţi umane pământene, care să fie în armonie cu exigenţele echilibrelor dinamice ale universului în care ne aflăm.
Milti: Fiind de acord cu dumneavoastră, domnilor profesori, vă propun să coborâm cu picioarele pe Pământ şi să ne folosim de gândirea ecolonomică de care am vorbit (Popescu, 2018), ale cărei atribute sunt curajul, critica, creativitatea, coerenţa şi construcţia (5C).
Costică: Avem, dragi prieteni, un sistem de principii, de care am vorbit, în centrul căruia se află principiul armoniei „întregilor vii integraţi”, din care rezultă cele patru principii (derivate) analizate, şi, pe baza cărora putem fundamenta spectrul principiilor pragmatice, de acţiune umană.
Sandu: Pe drumul acesta fără întoarcere trebuie să pornim de la singura invenţie a societăţii omeneşti, numită educaţie, spre a putea transforma omul-animal în om viu conştient, responsabil şi iubitor de Naturaleţe, Adevăr şi Frumos. Aceasta înseamnă că, vrem sau nu vrem, nu avem altă soluţie sănătoasă decât să punem la baza organizării şi funcţionării mediului creat de om principiul educaţiei în iubire şi înţelegere integrală a existenţei umane. În esenţa lui, el cuprinde două procese fundamentale, concomitente, de învăţare şi dezvăţare continuă, astfel încât să putem asigura formarea şi maturizarea fiinţei umane simţitoare (Dalai Lama, 2013) în armonie cu exigenţele „întregilor vii integraţi”.
Milti: Să ne oprim, domnilor profesori, la principiul educaţiei şi procesele ce-l însoţesc, evidenţiind modulele acestora, atât pe verticală, cât şi pe orizontala educaţiei.
Costică: Cred că este firesc, dragii mei, să interpretăm aceste module ale modelului educaţional ţinând seama şi de imperativele vieţii umane, de care vorbeşte medicul Alfred Adler, concretizate în: viaţa trăită în societate, munca desfăşurată pe baza diviziunii sociale şi iubire.
Sandu: Într-adevăr, dragă Costică, numai aşa putem armoniza verticala şi orizontala procesului educaţional, privit ca sistem viu, coerent, creativ şi constructiv.
Milti: Prin urmare, domnilor profesori, putem vorbi de trei module ale procesului educaţional, pe toate ciclurile de desfăşurare al acestuia?
Costică: Aşa este, profesore! În primul rând, este vorba de modulul educaţiei pentru viaţă, aşa cum spunea Lev Tolstoi. În felul acesta învăţăm omul tânăr cu înţelegerea exigenţelor trăirii împreună în armonie, solidaritate şi compasiune, în comuniune şi iubire. Educaţia pentru viaţă începe cu şcoala din familie, cu primul ciclu decenal al copilului, când se sădesc în sufletul şi inima acestuia tradiţii, obiceiuri, valori sănătoase privitoare la existenţa noastră în relaţie cu cine suntem, cu semenii şi întregul viu, cu divinitatea.
Sandu: Din păcate, dragii mei, acest modul iniţiatic a cam fost neglijat, ca să nu spunem uitat, subapreciat, ignorat, încărcând gândirea acestora cu fel de fel de lucruri, fără să le dăm elementul fundamental: cum să se comporte în viaţa pe care o trăiesc în familie, în societate, în mediul natural!?
Costică: Atâta vreme cât modelul educaţional propus se adresează şi minţii şi inimii şi sufletului, nu pe rând, ci în acelaşi timp, este firesc să integrăm în acest proces educaţional formarea şi maturizarea libertăţii pentru viaţa trăită, dar nu oricum, ci în iubire, responsabilitate şi credinţă. Doar pe această bază putem începe procesul de formare şi maturizare a fiinţei umane simţitoare, de care vorbeşte şi Dalai Lama. Sunt sădite împreună cu alte valori şi cele care rezultă din nevoia organică de a armoniza natura din om cu exigenţele sănătăţii întregului viu creat, cu aspiraţiile şi aşteptările Omului Total şi Tuturor oamenilor.
Iubirea rezolvă orice problemă omenească
Milti: Să subliniem, domnilor profesori, că modulul educaţiei pentru viaţă nu se opreşte la ciclul primar, ci continuă cu toate ciclurile educaţionale la un alt nivel de cunoaştere şi înţelegere. Astfel ca educaţia de-a lungul vieţii şi pentru viaţa trăită să dea naştere la formarea unei personalităţi umane armonioase, cum spunea Einstein, care să gândească şi să creadă, să înţeleagă şi să iubească, să trăiască prin acte şi fapte de comportament individual şi instituţional.
Sandu: Acesta este şi răspunsul nostru la înţelegerea propusă de Krishnamurti că fără iubire nu se poate rezolva nicio problemă omenească! Iubirea face parte din viaţa trăită, ca existenţă în relaţie, contribuind la formarea acelui sol social uman fertil încolţirii şi rodirii ideilor păcii, colaborării şi cooperării între oameni, în condiţiile circumstanţelor inevitabile, de limitare şi certitudinii morţii individului uman.
Costică: În legătură organică cu acest modul, procesele educaţionale de învăţare şi dezvăţare trebuie să cuprindă şi modulul pentru muncă bazată pe o anumită diviziune socială. Ca imperativ al vieţii umane, organele noastre interne muncesc, desfăşoară activităţi interdependente pentru sănătatea întregului organism. Tot aşa trebuie să se întâmple în exteriorul nostru, în sensul de a munci spre binele şi sănătatea noastră, producând cunoştinţe, valori materiale, utilităţi şi frumuseţi, care generează externalităţi pozitive, atât pentru viaţă, cât şi pentru piaţă. Este vital să subliniem că educaţia pentru muncă nu are ca ţel să transformăm copiii noştri în factori de producţie, ci să îi ajutăm să-şi descopere înclinaţiile, pasiunile, vocaţiile lor iubitoare! Doar în felul acesta munca vocaţională poate să confere substanţă vieţii individului uman, cum spunea Einstein, să îmbogăţească Pomul Vieţii cu noi cunoştinţe şi frumuseţi, din care ne hrănim cu toţii, cum grăia laureatul Nobel în medicină, Albert Szent Györgyi.
Milti: Din această perspectivă, dragilor, am putea să spunem că omul este nu numai ce gândeşte, ci şi ce înfăptuieşte prin actele şi faptele sale creatoare de valori ştiinţifice, religioase, morale, economice, sociale şi politice etc.?
Sandu: E bună întrebarea ta, Milti, mai ales pentru faptul că, până în prezent, spunem că omul este ceea ce gândeşte, vorbeşte, uitând de fapt că, în finalitatea lui socială, el este ceea ce munceşte, trăieşte şi iubeşte. V. Kotarbinski spunea în Tratat despre calitatea lucrului bine făcut că, de fapt, civilizaţia unei societăţi umane se apreciază prin calitatea lucrurilor pe care le produce, prin modul în care se formează, se maturizează şi se dezvoltă mulţumirea umană. În acest sens, preocupările noastre au început să se îndrepte şi spre găsirea unui indicator agregat de natură calitativă, care să exprime eficienţa şi sănătatea proceselor de dezvoltare, nu prin PIB-ul pe locuitor, ci prin Indicele Mulţumirii Umane (IMU). Motivaţia acestuia are în vedere că pentru fiinţa umană, fie conştientă şi iubitoare, contează nu atât volumul de bunuri materiale, spirituale, culturale etc. pe care le consumă, cât, mai ales, în ce măsură un asemenea proces uman generează o mulţumire sufletească de a se bucura de viaţă, de a munci şi trăi.
Costică: Dacă sporirea consumului pe locuitor nu are efect propagat – sporirea mulţumirii umane -, atunci efectul de antrenare a acestui consum crescător nu poate să genereze o calitate superioară a proceselor de creştere economică!
Milti: Prin urmare, domnule profesor, calitatea proceselor de creştere şi dezvoltare economică, de sporire a productivităţii şi eficienţei, izvorăşte din mulţumirea omului în viaţă, din modul în care este preţuită munca sa, din efectele roadelor acesteia asupra fericirii sale?
Sandu: Nu cred, dragii mei, că putem substitui mulţumirea umană, ca mod de viaţă, cu alţi indicatori de creştere sau dezvoltare economică! Dacă aceste procese nu ajung cu finalitatea lor social-umană la îmbunătăţirea vieţii oamenilor, la consolidarea sănătăţii acestora, atunci cred că ele nici nu ar trebui să existe, deoarece am risipi inadmisibil resursele societăţii!
Costică: Nu înseamnă că trebuie să renunţăm la indicatorii actuali statistici pentru aprecierea şi comparaţia proceselor de creştere şi dezvoltare economică, ci că ele trebuie să fie finalizate din perspectiva sănătăţii întregului viu comun. Aceasta, prin modul în care fiinţa umană este mulţumită de roadele muncii sale. În acest sens, am putea să regândim relaţia dintre retribuţie şi contribuţie, în direcţia anticipării retribuţiei şi a efectelor sale la îmbunătăţirea vieţii celor care muncesc şi trăiesc. Este cea care motivează, în fond, sub aspect calitativ, contribuţia acestora.
Milti: Să concluzionăm, dragi profesori, că modulul educaţia pentru muncă, în calitate de imperativ al vieţii umane, trebuie să armonizeze vocaţia acestuia cu aspiraţiile şi aşteptările lui, prin intermediul calităţii lucrurilor pe care le face, care îmbogăţesc viaţa şi o fac demnă de trăire împreună. Din perspectiva iubirii ca imperativ, care ar putea să fie cel de-al treilea modul al învăţării şi dezvăţării?
Sandu: Ţinând seama de teoria pe care am promovat-o până acum, cred că cel de-al treilea modul ar trebui să fie educaţia pentru sănătatea întregului viu comun. Oamenii iubitori de oameni, de Naturalitate, Adevăr şi Frumos sunt cei care sfinţesc locul, după cum oamenii care privesc libertatea ruptă de iubire, responsabilitate şi credinţă sunt cei care urâţesc viaţa, în diversele forme de manifestare. Un asemenea modul educaţional are componente ştiinţifice, spirituale, tradiţionale, naturale etc. În integralitatea lor, acestea sunt cele care ne pun în situaţia de a înţelege că nu putem avea fiinţe umane mulţumite şi fericite decât într-un mediu natural sănătos, într-un sol social fertil încolţirii şi rodirii ideilor-sămânţă.
Costică: O asemenea componentă a procesului educaţional nu numai că nu ar trebui să lipsească, cum se întâmplă în prezent, ci ar fi normal să existe în toate ciclurile de învăţământ, în toate formele de manifestare a imperativelor vieţii umane. Educaţia pentru sănătatea viului este, de fapt, expresia şi condiţia unei fiinţe umane conştiente, responsabile şi iubitoare. În unitatea şi interacţiunea lor, aceste module trebuie să formeze procesul educaţional ca proces de învăţare/dezvăţare continuă, pentru toată viaţa ca trăire împreună, în armonie şi iubire
Milti: Ce ar trebui să rezulte, domnilor profesori, din aplicarea acestui principiu al educaţiei în iubire şi înţelegere integrală a existenţei umane?
Sandu: Dragi prieteni, cred că ar trebui să rezulte o exigenţă fundamentală a existenţei umane, în sensul în care vorbeşte Viktor Frankl, şi anume, să ne luăm în propria responsabilitate viaţa ca relaţie cu cine suntem, cu semenii şi întregul viu, cu divinitatea. Dacă avem în vedere cele spuse de neuropsihiatrul Frankl, că esenţa vieţii nu este libertatea vieţii umane, ci responsabilitatea asumării ei, atunci, în mod firesc, asumarea practică, prin acte şi fapte de comportament, devine atât expresia unei educaţii sănătoase, cât şi condiţia pentru înţelegerea integrală a vieţii. În acest sens, vreau să amintesc şi de vorbele lui Ştefan Dorz din poezia sa, „O om!:….”: „Trăieşte o viaţă, viaţa ta/E una, numai una/Oricum ar fi tu nu uita/Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga/Ori fericire pe vecie, ori chin pe totdeauna.”
Costică: Ce frumos se desprinde, dragii mei, din aceste gânduri scrise, ceea ce spunea laureatul Nobel pentru Economie Amartya Sen (2004) că nu există substitut pentru responsabilitatea individuală a existenţei umane! Merită să subliniem acest lucru astăzi, cu atât mai mult cu cât omenirea, ca societate pământeană, a intrat în cea mai gravă criză din istoria sa, şi anume criza responsabilităţii pentru sănătatea întregului viu! Probabil că nu întâmplător şi Papa Francisc sublinia că, în epoca pe care o trăim, caracteristica dominantă este: „nimeni nu răspunde de nimic; nici de ce a fost rău în trecut, nici de ce trebuie făcut!” Din consecinţele acestei crize globale de responsabilitate umană şi instituţională rezultă că libertatea fiinţei umane nu numai că nu trebuie ruptă de responsabilitate, de iubire şi de credinţă în speranţă, ci, dimpotrivă, doar acestea sunt cele care, în unitatea şi acţiunea lor, conferă substanţă libertăţii umane.
Milti: Dragi profesori, vă propun să oprim temporar dialogurile noastre şi din considerente de spaţiu, nutrind speranţa că reflecţiile şi cugetările noastre şi-au făcut loc către minţile şi sufletele cititorilor noştri. Şi în numele acestora vă mulţumesc! Fiindcă acest dialog va atinge cerneala tiparului cu puţin timp înaintea Zilei noastre Naţionale, urez României şi românilor, cu speranţa născută din versul eminescian: „la trecutu-ţi mare, mare viitor”, să acţioneze unul ca toţi şi toţi ca unul, pentru ca: „masa celor dezmoşteniţi de soartă, de intriga timpurilor şi de o oligarhie fără suflet să se ridice şi ea în rândul oamenilor”, după cum spunea marele savant Spiru Haret. Toate acestea pentru a reuşi să îndeplinească cea dintâi condiţie esenţială a unui bun cetăţean: „să iubească ţara fără rezervă şi să aibă încredere nemărginită într-însa şi în viitorul ei”. Ani frumoşi în armonie, pace, prosperitate, înţelepciune şi iubire, dragi români şi dragă Românie! La buna re(recitire)!
*Mulţumim Bibliotecii Centrale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru găzduirea dialogurilor noastre! Bucureşti, 9, 10 şi 14 noiembrie 2022
Gânduri despre gânduri: Iubiţi cititori, autorii prezentului dialog vă invită să ne împărtăşiţi gândurile dumneavoastră referitoare la ideile publicate. Ne-am bucura dacă opiniile, întrebările dumneavoastră ar rezona prin raporturi pro şi contra privitoare la aceste idei. Vă încurajăm să ne contactaţi pe adresa de email: miltiade_stanciu@yahoo.com. Cu preţuire, autorii!
Numărul 808
