Dialoguri ecolonomice între generaţii, despre „sănătatea întregului viu comun”, învăţătură pentru minte, inimă şi suflet (IV). De la principiul „armoniei întregilor vii integraţi” la organizarea şi funcţionarea societăţii umane pe baze sănătoase

Continuăm să vă propunem spre reflecţie un nou mod de gândire şi acţiune practică, pe care l-am numit modul ecolonomic. Invitaţi la aceste dialoguri sunt profesorii universitari de la Academia de Studii Economice din Bucureşti:  Constantin Popescu  (Costică), Alexandru Taşnadi (Sandu), iar „spiritul viu al dialogului”, de la Universitatea Spiru Haret, conf.univ.dr. Miltiade Stanciu (Milti). 

„Frumuseţea sănătoasă” a abordărilor ştiinţifice legate de sănătatea întregului viu comun trebuie să ajungă prin roadele lor la aşezarea societăţii umane pământene pe rosturile şi sensurile exprimate de aspiraţiile şi aşteptările Omului total şi tuturor oamenilor. Fără această interacţiune, există pericolele de a folosi ştiinţa în dezacord cu exigenţele întregului viu, dar şi cu aspiraţiile şi aşteptările oamenilor la o viaţă trăită în iubire, dreptate şi demnitate, decenţă şi bunătate.                 

Armonia, ca esenţă a consonanţei „întregilor vii integraţi”

Milti: Dragi profesori, să continuăm demersul nostru spre a contribui la înţelegerea, organizarea şi funcţionarea unei societăţi umane sănătoase pe planeta Pământ, pentru că, dacă nu ajungem cu ideile noastre la originea construirii unei societăţi umane sănătoase, în armonie cu aspiraţiile şi aşteptările Omului Total şi tuturor Oamenilor, înseamnă că n-am urmărit un ţel frumos, nobil, ci un scop în sine.

Sandu: În acest sens, în lumina exigenţelor întregului viu comun, să clarificăm pe cât putem conceptul de organism social creat, ca societate umană pământeană, unde regula întregilor vii integraţi se poate caracteriza cu ajutorul formulei filosofice Hwa Yen exprimată astfel: „Unul în Unu; Totul în Unu; Unul în Toate; Totul în Toate” (Grof, 2008). Spre exemplu, în picătura de ploaie este apa mărilor şi oceanelor, spune Krishnamurti, în firul de păr se află ADN-ul vieţii, în fiecare celulă a unui organism viu se află esenţa vieţii etc.

Costică: Şi eu cred căavem obligaţia moral-ştiinţifică să caracterizăm organismul social ca mediul creat de omsub forma răspunsului dat de acesta la „zgârcenia naturii”, din perspectiva aspiraţiilor la o viaţă sănătoasă, demnă şi decentă. Fiind vorba de un organism creat de om în baza naturii şi societăţii din el, acesta trebuie să fie sănătos, în sensul de a fi în armonie cu exigenţele mediului natural, cu homeostazia vieţii sociale, biologice şi spirituale, cu aspiraţiile şi aşteptările generaţiilor umane care se perindă la viaţă.

Milti: Să conturăm acele elemente ce definesc societatea umană sănătoasă, care, în unitatea şi interacţiunea lor, pot constitui baza pentru o definiţie mai apropiată de adevăr, coerentă şi edificatoare.

Despre societatea umană sănătoasă

Sandu: Eu vă propun următoarele elemente pentru caracterizarea unei societăţi umane sănătoase: armonizarea sănătăţii homeostaziei vieţii indivizilor umani cu exigenţele trăirii împreună în iubire şi responsabilitate; folosirea educaţiei, ştiinţei, conştiinţei şi credinţei pentru punerea factorilor naturali, economici, sociali, culturali, spirituali, istorici etc. de pe teritoriul unei patrii destinată a deveni societate umană în slujba vieţii şi sănătăţii întregilor vii integraţi, naturali şi sociali-umani; promovarea colaborării, cooperării şi păcii ca sol social fertil pentru încolţirea şi rodirea ideilor-sămânţă închinate victoriei şi prosperităţii vieţii, în marea ei diversitate de sensuri; îmbinarea armonioasă, conştientă şi responsabilă a îndatoririlor omului cu drepturile acestuia, spre a avea în fiinţa umană simţitoare cheia realizării unei societăţi pământene sănătoase; ţinerea sub control a riscurilor vieţii în condiţii de incertitudine folosind cunoaşterea ştiinţifică, experienţa dobândită, credinţa în certitudinea speranţei, solidaritatea, colaborarea şi comuniunea socială; manifestarea deplină a capacităţilor critice, curajoase şi creatoare ale omului în viaţa trăită, în munca bazată pe diviziunea socială şi în viaţa în Dumnezeire, în iubirea de Tot şi de Toate; păstrarea sănătăţii mediului şi asigurarea armoniei vieţii sociale cu exigenţele echilibrelor lumii ecologice prin intermediul flexibilităţii ideilor-sămânţă a căror vreme a sosit; mulţumirea oamenilor, ca aspiraţii şi aşteptări, de roadele evoluţiei societăţii umane spre a găsi mereu rostul şi sensul venirii noastre aici, motivaţiei acţiunilor întreprinse; respectul pentru calitatea lucrului bine făcut prin armonizarea răsplăţii meritate cu pedeapsa meritată, ca o cale justă pentru manifestarea libertăţii în iubire şi responsabilitate, motor al unei evoluţii de sens.

Costică: Aceste nouă exigenţe, ce pot contura conceptul de societate umană sănătoasă, sunt rezultatul unei gândiri sistemice, de tipul „întregilor vii integraţi”, aşa cum o interpretează şi Ervin Laszlo. Am putea spune, ca o deschidere către conceptualizare, că, o societate umană sănătoasă se formează în timp, ca un rezultat al interdependenţelor armoniei dintre mediul creat de un popor într-o parte a planetei Pământ şi mediul natural oferit de astrul nostru. O asemenea armonie se bazează pe acordarea, coerenţa şi rezonanţa „întregilor vii integraţi” necesare desfăşurării normale a vieţii sociale, ca împliniri, aspiraţii şi aşteptări, într-un cadru natural-spiritual, fertil şi favorabil obţinerii binelui comun şi al fiecărui individ. Am putea spune, dragi prieteni, că o societate umană sănătoasă este condiţia şi expresia împlinirii unor echilibre dinamice flexibile în mediul natural, al unor mulţumiri individuale şi sociale ca aspiraţii şi aşteptări de sens.

Milti: Cred că în baza acestei deschideri este bine să punem problema construirii şi reconstruirii unei societăţi umane sănătoase, pornind de la anumite principii ce concretizează „armonia întregilor vii integraţi”. Aceste exigenţe universale, fundamentale, pe care le numim principii derivate, aşa cum le exprimă şi Papa Francisc, sunt esenţiale pentru edificarea unei societăţi sănătoase. O asemenea abordare ne obligă să nu ne oprim doar la formularea de intenţii, ştiind că „drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”.

Sandu: În fundamentarea celor mai potrivite căi şi mijloace trebuie să pornim de la ce spun înaintaşii noştri, cum este şi Stephan R. Covey, că adevărata transformare se produce din interiorul fiinţei umane spre exteriorul acesteia, acolo unde sunt găzduite paradigmele prin care interpretăm lumea, ne raportăm la ea, trăim împreună cu ea, şi din care se încheagă mentalităţile şi conduitele noastre de toate zilele. Se impune să subliniem, în acest context, şi ceea ce afirmă Ezra Taft Benson: „Dumnezeu lucrează dinăuntru în afară. Lumea lucrează din afară înăuntru. Lumea vrea să scoată oamenii din mocirlă. Hristos scoate mocirla dinăuntru oamenilor, şi ei ies singuri afară din mocirlă. Lumea ar vrea să modeleze oamenii schimbându-le mediul. Hristos schimbă oamenii şi ei îşi schimbă singuri mediul. Lumea vrea să formeze comportamentul uman, Hristos poate schimba natura umană”. (Covey, 2006).

Costică: Acest lucru înseamnă că oriunde şi oricând schimbarea în bine începe cu tine, se produce prin respiritualizarea fiinţei umane spre dezvoltarea şi maturizarea ei ca libertate iubitoare în responsabilitate şi credinţă în visul din speranţă (Popescu, Taşnadi, 2011). În concordanţă cu această viziune, adaptarea şi schimbarea presupun ca fiecare dintre noi să devină o personalitate de tranziţie, capabilă să înţeleagă înainte de a fi înţeleasă, să acţioneze proactiv, cu gândul la finalitatea procesului care urmează să fie construit, să sesizeze priorităţile şi să raţioneze de tipul „câştig-câştig” şi nu „câştig-pierdere”, cum se întâmplă în prezent.

Milti: Împreună cu doi doctoranzi, Iustin Emanuel Alexandru şi Petru Ciprian Bradu, aţi conceput, cu ocazia venirii Papei Francisc în România, un ansamblu de „Reflecţii asupra gândirii social-economice la Papa Francisc I”, pe care Editura Eco Print din Satu Mare le-a publicat. Să subliniem şi faptul că drumul de la o economie nesănătoasă, bolnavă, la o economie sănătoasă se construieşte pas cu pas, de la individ spre societate şi nu invers, având în vedere ce spune şi Papa Francisc, de la partea sănătoasă a lucrurilor, salvând valorile şi realizările pozitive, înlăturând cauzele care au provocat contrasensuri şi au încălcat regulile rostuirii vieţii în societate. Aceasta nu înseamnă că nu avem concomitent şi efectul de antrenare, pe care îl produce societatea asupra indivizilor umani.

Sandu: Doar o asemenea viziune ne poate apropia de legile „sănătăţii întregului viu comun”, aşa cum le concepe Ecolonomia – în calitate de cunoaştere şi credinţă a spiritului uman, că numai ceea ce corespunde exigenţelor „sănătăţii întregilor vii integraţi” este benefic pentru Om şi Tot omul, „timpul este superior spaţiului”, „întregul este superior părţii”, „realitatea este superioară ideii” şi „unitatea este superioară conflictului”. Expresia şi condiţia acestor principii derivate se află în ceea ce Ştefan Odobleja numeşte consonanţa şi armonia lumii în care trăim (Odobleja, 1982).

Costică: Iată de ce, pentru noi şi nu numai, Papa Francisc, ca şi alte spirite luminate în ale cunoaşterii şi credinţei ca „trăire în armonie”, este un Homo Ecolonomicus, adică un Om-Părinte, iubitor de Naturalitate şi Adevăr, de Oameni şi de Frumos. Crezând în acest spirit care gândeşte, trăieşte şi făptuieşte din perspectiva „sănătăţii întregului viu comun”, de fapt, gândim la viaţa în Dumnezeire, adică la viaţa în iubire de Tot şi toate, ce convieţuiesc şi se succed pe planeta Pământ. În legea iubirii de Tot şi de toate, se află, de fapt, întreaga energie pe care o consumăm spre a trăi în armonie, ca „întregi vii integraţi”, şi a alina suferinţa şi a dobândi fericirea – ca ţeluri nobile, comune, veşnice şi imposibil de substituit, dacă nu vrem să plecăm la timp.

Milti: Discutând despre aceste principii derivate din principiul fundamental universal, să prezentăm câteva exigenţe care se impun din înţelegerea şi transpunerea lor în viaţa socială.

Principii în acţiunea de respiritualizare umană şi instituţională

Sandu: Eu cred că înţelegerea principiului timpul este superior spaţiului ne ajută să gândim pe termen lung, fără obsesia rezultatelor imediate. Să suportăm cu răbdare şi înţelepciune situaţiile dificile care pot să apară şi să concepem transformările din viaţa socială având în vedere procesele care trebuie să se întâmple, tendinţele lor, legătura organică cu exigenţele „sănătăţii întregului viu comun”. Prioritatea timpului nu înseamnă neglijarea spaţiului, ci doar privilegierea acţiunilor care pornesc de la partea sănătoasă a lucrurilor, ţinând seama că doar ce ne avantajează pe termen lung şi foarte lung se poate armoniza cu  spaţiul existent formând un sol social fertil victoriei vieţii. Deşi, viaţa persoanei umane este scurtă, să nu uităm că ea este şi sfântă, şi, deci, asigurarea continuă a victoriei vieţii, în cât mai multe văzduhuri, presupune să gândim ecolonomic, pe termen lung şi foarte lung, asigurând condiţiile pentru „sănătatea întregului viu comun”.

Costică: Ideea că întregul este superior părţii, şi în viziunea ecolonomică, luarea în considerare a acestui principiu are în vedere că în orice sistem viu integrat întregul este cel care luminează evoluţia părţilor. O rostuieşte potrivit unui ţel sănătos, nobil şi frumos, care odată împlinit antrenează o funcţionare armonioasă a părţilor, a sistemului în ansamblul său. Deşi, fiecare parte a unui întreg viu integrat are funcţii specifice în homeostazia vieţii individului, familiei şi comunităţii, societăţii, esenţa interacţiunilor lor se joacă după comanda întregului viu integrat spre a fi mereu şi mereu pe rostul exigenţelor exprimate de sensul vieţii. Un asemenea principiu derivat, dar organic integrat, are în vedere că, întotdeauna şi oriunde, întregul nu înseamnă doar suma părţilor componente, ci mult mai mult, adică şi spiritul funcţionării acestora potrivit regulii „minte sănătoasă într-un corp sănătos”. În fond, cooperarea dintre părţi şi nu concurenţa dintre ele conduce la „efectul de întreg”, denumit în fizică „efectul sinergetic”! Un asemenea principiu concretizează una dintre formulele filosofiei Hwa Yen: „Totul e în Unu şi Unul e în Toate”. În acest context, e bine să interpretăm şi să ţinem seama de tensiunea dată de relaţiile dintre global şi local, dintre abstract şi concret, dintre plinătate şi limitare etc., atunci când concepem politici macroeconomico-sociale şi ecologice care să ne ajute să vedem pădurea fără să ne lovim de copacii căzuţi. Frica de a nu face greşeli, fiind în acest context mai periculoasă decât greşelile făcute, deoarece nu ne duce în stadiul de a învăţa să ne dezvăţăm de greşelile făcute. Să reţinem vorbele unui înţelept: „cea mai mare greşeală în viaţă este să nu existe greşeli”!

Milti: Să evidenţiem câteva înţelepciuni şi din perspectiva celorlalte două enunţate anterior.     

Sandu: Şi totuşi, la principiul anterior permiteţi-mi să mai adaug că întregul, Biblia, Evanghelia încorporează învăţătura sa în „părţile” ce-i transmit mesajul în forme diverse: rugăciuni, luptă, sărbătoare, dreptate etc. Evanghelia este ca o lumină ce străluceşte în cetatea de pe înălţimea muntelui iluminând toate popoarele. Să reflectăm la frumoasele versete: „voi sunteţi lumina lumii; nu poate aflată în vârf de munte să se ascundă/nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeştnic, şi luminează tuturor celor din casă/aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să se vadă faptele voastre cele bune(…)”-Matei (5;14-16).

O interdependenţă magică, între cele 5, C-uri şi D-uri!

Costică: În legătura cu relaţia gând-idee-realitate, merită să subliniem următoarele: în timp ce realitatea ca mediul natural preexistă, ideea-sămânţă se elaborează, este creată de gândirea umană curajoasă, critică şi creativă, coerentă şi constructivă (5C). Nu pot fi elaborate idei creative fără o gândire curajoasă şi critică. Prin modul în care gândeşte, trăieşte şi acţionează, omul poate să sfinţească realitatea, o poate pune în slujba vieţii şi sănătăţii întregului viu, dar o şi poate urâţi, în sensul că o pune în dezacord cu aspiraţiile şi aşteptările sale, cu exigenţele întregilor vii integraţi. Superioritatea realităţii trebuie să o înţelegem nu în sensul că poate exista în afara ideii al cărei timp a sosit, ci în sensul că ea validează gândirea legată de schimbare, transformare, ducând-o în zona sensului firesc sau în zona contrasensurilor nefireşti. Tocmai de aceea, ideea-sămânţă trebuie să pornească de la realitatea necosmetizată, nefalsificată, aşa cum este ea, şi să o introducă în procesul de transformare a realităţii interioare şi, de aici, în lumea exterioară a omului. În baza paradigmelor interioare, prin care omul se raportează şi înţelege realitatea, urmează modelarea după regula armoniei „întregilor vii integraţi”, astfel că, odată venindu-i timpul, să producă acele transformări, schimbări de sens. În fond, potrivit Cărţii Schimbărilor, calea Omenirii presupune: dragoste, demnitate umană, dreptate socială, decenţă, dumnezeirea vieţii. Cele 5 D care se acordează cu cele 5 C şi formează un întreg viu comun pun în evidenţă, atât relaţia reciprocă, biunivocă realitate-gândire, cât şi rolul extraordinar al unei revoluţii, chiar rebeliuni a conştiinţei umane.

Sandu: Ştim că unitatea şi lupta contrariilor este o lege firească a evoluţiei, evidenţiată de dialectică, ce nu trebuie nici ignorată, nici ocolită şi nici subestimată. Nu poate să existe unitate în afara luptei contrariilor, dar nici lupta contrariilor în afara rostuirii ei pe sensul unităţii. În timp ce unitatea arată tendinţa proceselor ce definesc stabilitatea în timp, contrariile mişcă această tendinţă spre a se acorda cu exigenţele fundamentale ale armoniei cu solul fertil al păcii sociale. În lipsa acestui context apare criza, care face parte organică din viaţă, dincolo de capacitatea sistemului viu-natural sau creat de a se autoregla. Ea tulbură, prin dezechilibrele de contrasens provocate, procesele homeostazice, cu consecinţe grave asupra vieţii „întregilor vii integraţi”. În cazul sistemelor natural-sociale, unde integrăm viaţa omului, economică şi socială, viaţa politică etc., este esenţial să folosim o altă minte (gândire), fundamental diferită de cea care a generat cauzele conflictuale. Nu putem soluţiona conflictul folosind aceeaşi gândire care l-a generat, spunea Einstein! De aceea, este esenţial ca depăşirea situaţiilor de criză să se realizeze cu o altă gândire curajoasă, critică şi creativă, coerentă şi constructivă, subordonată transformării realităţii.

Costică: Partea sănătoasă, pe care se poate rezolva orice conflict, cu o gândire diferită de cea care l-a generat, are la baza armonia vieţii ca trăire în relaţie cu cine eşti, cu semenii şi întregul viu, cu Divinitatea. Este vorba, în acte şi fapte de comportament, de o armonie vie, conştient-responsabilă şi iubitoare de Naturalitate, de Oameni şi Adevăr, de Frumos. Este o armonie a vieţii în Dumnezeire, în iubire de Tot şi de toate, de care vorbeşte şi Tolstoi.    

Milti: Să formulăm Regula de Aur pentru înţelegerea acestor principii întru binele Omului şi tuturor Oamenilor, sănătăţii întregului viu comun.

Sandu: Eu cred, dragi cititori ai gândurilor noastre, că nu putem trăi pe sensul vieţii fără înţelegerea şi aplicarea acestor valori-principii, deoarece ne-ar lipsi esenţialul: lumina înaintării noastre în cât mai multe văzduhuri, căutând ascensiunea şi nu circumferinţa, cum grăia Eliade! Este vorba de o lumină spiritual-ştiinţifică care vine din interiorul fiinţei umane spre a înţelege nu numai ce se întâmplă şi de ce se întâmplă, ci, mai ales, ce-i de făcut. În fond, ne comportăm în spiritul înţelepciunii lui Hristos: „eu sunt lumina lumii. Cine-mi va urma Mie nu va umbla prin întuneric”.

Costică: Fără această lumină pe care o emană valorile şi principiile în care credem şi sperăm nu putem construi viaţa sănătoasă a unui popor, care să fie în armonie cu aspiraţiile acestuia, dar şi cu exigenţele lumii vii. Experienţa omenirii arată că, ori de câte ori au fost încălcate aceste valori-principii, mai devreme sau mai târziu, s-au produs dezechilibre grave de contrasens, tulburări sociale, războaie, spre a restabili ordinea impusă de exigenţele armoniei întregilor vii integraţi.

Milti: Dragi profesori, să-i anunţăm pe cititori că vom continua să abordăm învăţătura ecolonomiei şi din perspectiva principiilor acţiunilor practice, pragmatice, spre a face din acest demers precum grăia Brâncuşi: „pe Dumnezeu nu-l ajungem niciodată, dar ceea ce este important este curajul de a porni la drum”! Şi în numele cititorilor noştri, vă mulţumesc! La bună (re)citire!

*Mulţumim Bibliotecii Centrale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru găzduirea dialogurilor noastre!

Bucureşti, 11 noiembrie 2022