Apără-ne, Doamne, de competiţia dintre români!

De pe margine, toţi ştim cum se face, toţi avem dreptate. Subiectiv. Obiectiv. Fiecare poate crede că are soluţia, ba chiar, în afara frontului, câştigăm bătălii, războaie. E clar că lucrurile nu stau aşa. Nu e aşa de simplu. Noi suntem români!

Când se pare că ne-am făcut toate temele, când chiar suntem învingători, vine cineva din afară/interior şi mai adaugă o necunoscută, schimbă regula jocului, constată că nu avem unghiile tăiate, că ne intră bretonul în ochii, că avem ceară în urechi. Şi aproape instant, nişte români modern instruiţi, europeni, ce mai!, insistă, dau amănunte sordide, împotriva noastră. Şi atunci eu întreb: dacă  sunteţi invitaţi de cineva la el în familie la masă şi una dintre gazde povesteşte cât de mizerabil este în bucătărie, cât de murdară şi neglijentă este gospodina, ce ingrediente de proastă calitate a folosit la gătit… mai acceptaţi invitaţia? Poate că vă veţi duce ca să verificaţi veridicitatea informaţiilor. Sau nu vă veţi duce. Depinde de caracterul dumneavoastră dacă folosiţi sau nu, mai târziu, informaţiile „binevoitoare” sau ceea ce, din verificarea dumneavoastră, s-a confirmat sau infirmat. Cum vă pică bine! Cam aşa văd eu fata morgana intrării României în Schengen.

Nouă nu ne trebuie duşmani. Nici nu cred că avem. Ne suntem noi înşine suficienţi!. Dacă întrebi, nu-i aşa! Suficienţa şi invidia mascate în invidie… constructivă. Credeţi că mă joc cu cuvintele?! Nu. Se vede cu ochiul liber. Aproape fiecare dintre noi se vrea şi se crede „cel mai” în domeniul lui sau în cel tangenţial. Şi oricum, toţi ne pricepem la organizare, agricultură, sport, psihologie, dezvoltare personală şi… femei. (ca să nu denaturez în totalitate bătrâna zicere!) Criticăm cu osârdie aproape tot ce are putere şi curaj să se ridice! De ce?! Ca să fie şi mai sus!? Haida-de!

Nu-mi place că o serie de intelectuali excepţionali în inteligenţa lor nu par a înţelege ce rol istoric îşi pot asuma! Nu prin critică permanentă, cu un limbaj elevat, cu ironie fină, cu argumente livreşti vor contribui la scăderea numărului de analfabeţi şi analfabeţi funcţionali, nu cu pactizarea în critică cu nişte mai puţin prieteni, ci încercând să educe, să schimbe mentalităţi greşite în cadrul unui grup mic de oameni, de copii, care la rândul lor vor duce mai departe buna educaţie. Ştiu, e greu, asta ar însemna să părăsească pentru o vreme propriul confort intelectual, să consume din timpul pe care-l dedică studiului, ar însemna să fie generoşi, risipitori cu destinul lor. De înţeles, dar… 

Cred că este momentul să nu mai concurăm noi cu noi. Să intrăm în marea competiţie, concurenţii români să simtă susţinerea conaţionalilor. Împreună să ne bucurăm de succes, indiferent de domeniul de activitate. Să încetăm să ne criticăm, să încetăm să ne ironizăm, să nu ne mai urâm. Să ne ajutăm!. Vedem cum ne-a risipit concurenţa şmecheră dintre noi! (Mioara VERGU-IORDACHE)