Situl Arheologic „Curtea Domnească” din oraşul Vaslui este o destinaţie turistică şi istorică ce merită vizitată. Este considerată ca fiind un simbol al oraşului şi recent a trecut printr-un amplu proces de restaurare în anul 2015. Datează din perioada medievală şi şi-a desfăşurat activitatea amplă sub domnia a doi voievozi ai vremii: Alexandru cel Bun (domn între 1400 şi 1432 şi fiul său, Ştefan al II-lea (septembrie 1434 – august 1435).
Din cadrul Curţii Domneşti fac parte astăzi ruinele vechii cetăţi, biserica domnească Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul şi situl arheologic. Primele cercetări arheologice în acest sit încep în 1942 şi continuă până în jurul anilor ’80. Deşi o perioadă îndelungată a stat în umbră, important e că în prezent este valorificată toată zona ce aparţine de Curtea Domnească. Este o biserică ortodoxă ctitorită de domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) în anul 1490. Ea a avut rolul de paraclis al Curţii Domneşti. Avariată de cutremure, a fost reconstruită din temelie în anul 1820. (Biserica se află situată în centrul oraşului, pe str. Ştefan cel Mare nr. 58. Şi poate fi vizitată.) O lungă perioadă de timp s-a crezut că această biserică a fost construită după Bătălia de la Podu Înalt din 10 ianuarie 1475. Această confuzie a plecat de la letopiseţul lui Grigore Ureche, în care cronicarul a scris: „Şi într-acéia laudă şi bucurie au ziditu bisérica în târgu în Vasluiu, dându laudă lui Dumnezeu de biruinţă ce a făcut.” , iar Misail Călugărul a completat că „Mărgândŭ Ştefan vodă cu oştile pre apa Bârladului în sus, atuncea plăcându-i locul intre Bârlad şi intre apa Vasluiului şi într-aceia laudă şi bucurie de izbândă cu năroc ce au biruit pre turci şi pre munténi, au început a zidi bisérica sveti Ioan Predioice, în târgŭ în Vasluiu, dând laudă lui Dumnedzău de biruinţă ce au făcut, şi pre urmă case domneşti, cum să cunoscŭ şi păn’ într-acéşte vremi. Şi odihnindŭ Ştefan vodă acolo cu oştile sale şi râvnindŭ cu nevoinţă a să zidi biséreca şi alte lucruri ce arată că au făcut mai pre urmă.” În anul 1882, Teodor Burada a descoperit pisania bisericii pe zidul vestic al edificiului, într-un chenar, având o inscripţie în limba slavonă care relatează că acest lăcaş de cult a fost construit în mai puţin de cinci luni (27 aprilie – 20 septembrie 1490: „Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a zidit acest hram cu numele Tăierii cinstitului cap al sfântului şi slăvitului prooroc, înainte mergător şi botezător Ioan. S-a început în anul 6998 luna aprilie 27 şi s-a săvârşit în acelaşi an, septembrie 20”. Istoricul Gheorghe Ghibănescu a emis în 1926 ipoteza că această biserică ar fi fost construită pe locul unei alte biserici mai vechi, din lemn. El se bazează pe descoperirea unui mormânt foarte vechi: „În adevăr la 1575 Biserica Sf. Ioan din Vaslui era din piatră, zidită de Ştefan cel Mare în 1490; dar se vede că, mai înainte, fusese o alta de lemn, după mormintele aflate acum în interiorul bisericii, din care unul foarte vechi, anterior zidirii bisericii de piatră, cum reiese din poziţia mormântului aşezat nu paralel cu zidul actual, ci cu vechiul perete al bisericii de lemn, care avea direcţia răsăritului de iarnă”. Cercetările arheologice ulterioare au scos la iveală alte două temelii de bisericuţe, pe lângă actuala biserică. Aflat în trecere prin Moldova ca secretar al patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep scria în anul 1650: „În Vaslui se află palatele, băile, locurile de plimbare, precum marea şi superba biserică, cu o cupolă zveltă şi foarte înaltă. Jur împrejurul bisericii sunt bolţi şi arcuri pictate şi icoane ale tuturor sfinţilor. La uşa de la intrare, pe peretele inferior e pictată scena Judecăţii din Urmă, în aur şi azur. După ele sunt picturi în alt gen: acestea sunt figuri de turci acoperiţi pe cap, cu turbane şi cealamale albe, cu caftane lungi şi verzi, târându-se spre iad, cu mânicile lor largi şi lungi, cu învelitoarele lor de lână galbenă. În mijlocul interior al cupolei sau în baldachin e o mare strană, unde e tronul Domnului. Afară, în pridvor, e un mare clopot”. În cursul secolelor XVII-XVIII, biserica din Vaslui a avut mult de suferit. La marele cutremur din 1802, turla de pe naos s-a crăpat de sus până jos. Edificiul s-a dărâmat complet în anul 1818, fiind necesară refacerea totală a bisericii. Biserica domnească din Vaslui a fost reconstruită în anul 1820 cu cheltuiala cucoanei Maria Cantacuzino, văduva marelui logofăt Costache Ghica. Lucrările de reconstrucţie s-au făcut după planul iniţial, fiind adăugate un pridvor şi un turn clopotniţă. Biserica a fost reparată între anii 1889-1890 şi pictată în frescă în 1894 de către George Ioanid, elev al pictorului Gheorghe Tătărăscu. În 1908, Episcopia Huşilor cerea autorităţilor să aprobe restaurarea turnului clopotniţă. Comisia Monumentelor Istorice a efectuat cercetări în anul 1912 în scopul restaurării bisericii, dând jos tencuiala exterioară din anul 1820 şi scoţându-se la iveală existenţa cărămizilor, a discurilor şi butonilor cu smalţ. Lucrările de restaurare s-au efectuat în perioada 1914-1928, fiind coordonate în perioada 1923-1925 de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. S-a demolat pridvorul adăugat la 1820, în zidul său găsindu-se fragmente de piatră cioplită provenind de la uşa principală din vremea lui Ştefan cel Mare. Cu ajutorul acestor pietre s-a putut reconstitui uşa de intrare, aflată pe zidul de apus. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a dus la degradarea picturii, care a fost reparată de zugravul Sebastian Constantinescu. Picturile au fost curăţate în 1986.
În primul deceniu al secolului al XXI-lea, Biserica domnească avea nevoie de lucrări de consolidare şi renovare. În anul 2010 a fost programat să înceapă un amplu proiect, finanţat cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Cultelor, proiect ce prevedea renovarea capitală a clădirii bisericii şi amenajarea peisagistică a zonei, renovarea picturilor de pe catapeteasmă, reabilitarea şi schimbarea acoperişului, consolidarea zidurilor bisericii, reabilitarea picturilor vechi de sute de ani şi schimbarea mobilierului.
Biserica „Sf. Ioan” din Vaslui este construită în stilul arhitectonic moldovenesc din vremea lui Ştefan cel Mare. Ea are formă de cruce, cu abside laterale şi absida altarului de formă semicirculară. Iniţial avea şi o turlă deasupra naosului, dar aceasta nu a mai fost reconstruită în 1820. Edificiul a fost construit din piatră brută, ulterior adăugându-se şi piatră de talie şi cărămidă, iar ca liant a fost folosit mortarul din var alb, în amestec cu cărămidă pisată. La începutul secolului XX, pereţii de deasupra soclului au fost restauraţi cu piatră alternând cu cărămidă. Bolţile şi pandantivii sunt executate din tuf calcaros. La partea superioară a navei sunt două şiruri de ocniţe. Pe absidele laterale şi absida altarului sunt arcaturi mari şi rândul de ocniţe mici (care înconjoară biserica de jur-împrejur ca un brâu). Între brâul de ocniţe şi cornişă se află două şiruri de discuri smălţuite de diferite culori şi cu ornamente în relief (discul solar, stema Moldovei, animale fantastice ş.a.). Acoperişul este simplu, în doua ape, având învelitoare de ţiglă roşie. În trecut, aceasta era din şiţă. Printre trăsăturile care o deosebesc de alte construcţii ecleziastice ştefaniene sunt de remarcat: pronaosul este supralărgit, această lărgire fiind marcată în exterior printr-un decroş şi determinând dispariţia contraforturilor din partea de apus a absidelor laterale. În analiza arhitecturii acestei biserici există mai multe puncte de vedere ale specialiştilor cu privire la provenienţa acestui element arhitectonic. Astfel, Gheorghe Balş susţinea că supralărgirea pronaosului s-ar datora unor influenţe de la Muntele Athos, în timp ce Virgil Vătăşianu susţine că există unele asemănări cu bisericile sârbeşti, neexcluzând ca acest aspect să fie de provenienţă autohtonă, fără vreo influenţă din ţările învecinate. Mai este vorba despre lipsa contraforturilor de pe latura de vest a pronaosului şi existenţa contraforturilor de piatră cioplită de dimensiuni mari în dreptul diaconului şi proscomidiarului, marcând decroşul absidei altarului. În lăcaşul de cult se intră prin două uşi: una situată pe latura vestică şi alta prin care se intră în diaconicon. Uşa de intrare de pe latura de apus are un ancadrament cu muluri terminate în arc frânt. Interiorul este luminat prin şapte ferestre. În trecut, după cum relatează unii călători străini, Biserica „Sf. Ioan” din Vaslui a fost pictată atât în interior, cât şi pe pereţii exteriori. Pictura interioară data din vremea lui Ştefan cel Mare, în timp ce pictura exterioară pare a fi realizată, după toate probabilităţile, în vremnea lui Petru Rareş. Un călător polonez menţiona în anul 1636 că biserica din Vaslui este „zugrăvită atât în interior, cât şi pe dinafară”. În jurul bisericii a existat un cimitir, păstrat în prezent doar în partea de est a curţii. Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în 1958 pe locul vechii curţi domneşti din preajma Bisericii „Sf. Ioan” s-a descoperit o lespede funerară din anul 1515 cu următoarea inscripţie în limba slavonă: „[…] Vornicul care a fost ucis la Vaslui mai în jos de iaz şi a fost îngropat aici în anul 7023, luna ianuarie […]”. Micul cimitir aflat în partea de est a curţii conţine câteva pietre funerare din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, aparţinând foştilor proprietari şi moştenitori ai domeniului Ghica de la Vaslui.
„Curtea Domnească era de mare importanţă în Ţara Moldovei şi reprezenta nucleul rezidenţial de importanţă politico-militară a părţii de sud a Moldovei. De aceea, Vasluiul în secolul al XV-lea a devenit capitala Ţării de Jos a Moldovei. În cadrul reşedinţei domneşti de la Vaslui exista un palat domnesc, ateliere meşteşugăreşti, locuinţele curtenilor, ateliere de olărit, ateliere de confecţionat arme, grajduri şi alte acareturi”, a spus Laurenţiu Chiriac, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Vaslui. Zona a fost transformată într-un parc arheologic, în scopul îmbinării utilului cu plăcutul (bănci, zona gazonată, arbuşti etc.).
În data de 16 iunie 2015, Parohia Bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” a finalizat lucrările de restaurare, consolidare şi valorificare turistică a „Ansamblului monument istoric Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi Situl Arheologic zona Curţilor Domneşti Vaslui”.
După domnia lui Ştefan cel Mare, Vasluiul şi Curţile Domneşti pierd constant din importanţa politico-economică şi strategică, voievozii Moldovei vizitând tot mai rar centrul medieval.
Renovarea actuală a adus o mai bună înţelegere a importanţei, chiar dacă doar pe o perioadă limitată, Curţii domneşti de la Vaslui. Târgul apărut şi aşezarea s-au dezvoltat, aşezând premisele municipiului de astăzi şi reşedinţei de judeţ actual. (George V. GRIGORE)
Surse: amfostacolo.ro; biblioteca-digitala.ro; bjvaslui.ro; cjvs.eu; cimec.ro; primariavs.ro
Numărul 808
