În dialogurile ce urmează vă propunem spre reflecţie un nou mod de gândire şi acţiune practică, pe care l-am numit modul ecolonomic. Invitaţi la aceste dialoguri sunt profesorii universitari de la Academia de Studii Economice din Bucureşti: Constantin Popescu (Costică), Alexandru Taşnadi (Sandu), iar „spiritul viu al dialogului”, de la Universitatea Spiru Haret, conf.univ.dr. Miltiade Stanciu (Milti).
Milti: Dragi prieteni, ne-am gândit ca seria acestor dialoguri despre o nouă paradigmă în ştiinţa economică să fie definită sub forma Ecolonomiei, ca învăţătură despre „sănătatea întregului viu comun”, din care face parte organică şi mediul creat de om ca societate umană. În acest scop, vă propunem pentru început să definim conceptele fundamentale cu care operăm, aşa cum le-am interpretat noi în viziunea paradigmei holistice. (Popescu, 2017).
Ce părere aveţi, stimaţi domni profesori, este bine să deschidem o asemenea fereastră a dialogului nostru?
Costică: Dragă Milti, gând la gând cu bucurie, sperăm că şi cu îndeplinirea premiselor necesare interpretării acestor concepte fundamentale.
Sandu: Este adevărat că o asemenea deschidere nu este în obişnuinţa dialogurilor cunoscute; dar, dat fiind „crucea” acestei viziuni, şi eu cred că este un început promiţător pe drumul cunoaşterii şi chiar al înţelegerii demersului nostru.
Milti: Aşa stând lucrurile, să plecăm împreună, în timpul-spaţiului deschis acestui dialog, de la preocupările privitoare la ecolonomie, ca un nou mod de a gândi, trăi şi acţiona în domeniul „vieţii ca existenţă în relaţie”.
Întregul viu comun
Sandu: Dragi cititori, „Viaţa ca existenţă în relaţie” se referă la interacţiunea cu cine suntem, cu semenii şi întregul viu, cu divinitatea, în contextul celor trei imperative de care vorbeşte medicul Alfred Adler: viaţa trăită, munca şi iubirea. Primul concept pe care vi-l propunem este „întregul viu comun”. Noi l-am gândit ca fiind format din: „viul natural”, oferit de Planeta Pământ – ca „organism viu şi conştient” (Capra, 2004), şi „viul creat de om” – ca societate umană, răspuns al omului la condiţiile şi premisele oferite de astrul nostru. La baza acestuia se află valorile incertitudinii, limitării şi certitudinea morţii individului uman, aspiraţiile şi aşteptările Omului Total şi Tuturor Oamenilor la o viaţă trăită decent, în armonie cu întregul viu (vezi Giarini, Stahel, 1996).
Costică: Sandule, şi eu cred că acesta este conceptul integrator pentru interpretarea noastră. Referindu-ne la condiţiile şi premisele lui e bine să precizăm că din valoarea incertitudinii izvorăşte nevoia de cunoaştere ştiinţifică, educaţie şi credinţă în speranţă.
Sandu: De acord cu tine, Costică, incertitudinea fiind la baza tuturor căutărilor noastre, dar şi al răspunsurilor noastre.
Milti: Dar, în legătură cu celelalte condiţii-premisă, ce puteţi spune?
Sandu: Milti, noi, ca slujitori ai învăţăturii economice, spunem că din valoarea limitării s-a născut principiul raţionalităţii umane în viaţa economică şi nu numai.
Costică: Dragii mei, acum, când ne apropiem de valoarea certitudinii morţii individului uman pe Planeta Pământ, se cuvine să menţionăm că, întrucât nu luăm cu noi nimic când plecăm, elementul de învăţătură ce se desprinde este contribuţia noastră la îmbogăţirea Pomului Vieţii (vezi Adler,1996).
Milti: La ce vă referiţi când afirmaţi că „din certitudinea morţii individului se naşte nevoia de a îmbogăţi Pomul Vieţii”?
Sandu: Dragă Costică, dă-mi voie să intervin şi eu în acest răspuns subliniind prima parte a lui, aşa cum o interpretează medicul Alfred Adler: omul, după ce se naşte, poate chiar şi înainte de a se naşte, dă cu ochii de binefacerile pe care creaţia şi omenirea le-a aşezat în Pomul Vieţii sub formă de aer şi apă curată, sol fertil, câmpii mănoase, păduri, hrană, educaţie, îmbrăcăminte, medicamente, electricitate etc. Mai mult, merită să subliniem că tot ce folosim din Pomul Vieţii le dobândim ca bunuri libere şi în mod gratuit, ca urmare a eforturilor înaintaşilor noştri în domeniile cunoaşterii.
Costică: Să legăm, dragă Sandule, răspunsul la această întrebare pusă de Milti cu partea a doua a lui. Am în vedere că avem obligaţia sfântă de a contribui la conservarea şi îmbogăţirea Pomului Vieţii cu noi cunoştinţe şi frumuseţi pentru generaţiile care coexistă şi se succed la viaţă pe acest pământ.
Milti: Am putea să spunem că dobândirea şi folosirea acestor binefaceri din Pomul Vieţii, ca şi îmbogăţirea continuă a acestuia, reprezintă o lege a coexistenţei şi succesiunii noastre ca fiinţe umane pe acest Pământ?
Sandu: Nu cred că greşim dacă spunem acest lucru. Nu ştiu dacă trebuie să-i zicem lege, principiu sau o regulă de aur, ceea ce înţeleg acum, astăzi, este că, fără luarea în considerare a acestei legi, viaţa ar fi imposibilă.
Costică: Milti, să ne aducem aminte ce spunea în acest sens şi laureatul premiului Nobel pentru Medicină, Albert Szent-Györgyi, că omul şi omenirea din care face parte organică nu pot trăi fără „cunoştinţe şi frumuseţi”. Dacă ar fi să le luăm aceste contribuţii la Pomul vieţii ne-am întoarce la Epoca de Piatră (Szent-Györgyi, 1984)!
Milti: Cred că ar fi interesant pentru cititorii noştri să puneţi „punctul pe i” în această interpretare.
Sandu: E bine ce zici, dragă Milti, eu cred că am putea să integrăm cele spuse de noi în aprecierea învăţăturii desprinsă din luarea în considerare a celor trei valori-condiţii sub următoarea formă: singurul lucru care contează pentru lumea ce urmează este să îmbogăţim continuu Pomul Vieţii cu noi cunoştinţe şi frumuseţi. Acestea sunt produsul cunoaşterii ştiinţifice, educaţiei pe sensul vieţii şi credinţei în viitorul speranţei care se produc zi de zi şi ceas de ceas.
Sănătatea întregului viu comun
Milti: Să trecem, stimaţi profesori, la cel de-al doilea concept definitoriu ce formează, de fapt, substanţa învăţăturii ecolonomice: „sănătatea întregului viu comun”.
Costică: Nu ştiu dacă este al doilea sau al treilea, ca importanţă, dar sunt convins că viul natural-uman, preexistent şi creat, are ca trăsătură fundamentală sănătatea. Un viu natural sănătos, ca şi un viu creat de om, sub forma societăţii umane, are ca atribut fundamental sănătatea, adică ceea ce reprezintă solul fertil în care viaţa apare, coexistă şi se succede inevitabil.
Sandu: Costică, cred că pentru apropierea noastră spre mai bine de esenţa interpretării acestui concept este de dorit să facem precizarea că pentru sănătatea viului natural: aerului, apei, solului etc., ca şi pentru sănătatea societăţii umane, ca viaţă economică, culturală, politică, spirituală etc., este necesar să spunem şi noi că „sănătatea nu e totul, dar fără sănătate nu avem nimic”. Un aer nesănătos, o apă poluată, un sol neprielnic, o familie nesănătoasă, o comunitate bolnavă, o viaţă economică în criză etc. nu „cad din cer”, ci sunt rezultatul unui comportament uman, individual şi instituţional care le-a tulburat homeostaziile (cosmeostaziile) punându-le în pericol viaţa şi ţelurile acestora pe Planeta Pământ.
Costică: Sandule, ştim că nu e uşor să definim sănătatea întregului viu natural şi creat. Încercarea ta arată că sănătatea elementelor viului natural, ca şi al celui creat de om, este legată organic de ansamblul proceselor ce se desfăşoară la fiecare nivel pentru asigurarea propriului echilibru şi a armoniei „întregilor vii integraţi” spre a putea forma sisteme vii de sine stătătoare şi în interdependenţe continue.
Milti: Domnilor profesori, ca acela care v-am ascultat şi am dezbătut împreună elemente definitorii ale acestei gândiri, simt nevoia să simplificăm ca esenţializare conceptul de „sănătatea întregului viu comun”.
Sandu: Simţirea ta, Milti, e binevenită. E un fel de prima formă a cunoaşterii pe Pământ, cu un rol deosebit în ştiinţă, educaţie, viaţă trăită etc. În acest sens, viul natural, dar şi cel creat, se află într-o mare diversitate de sensuri, rosturi şi ţeluri care în numele sănătăţii lor reprezintă acel timp al spaţiului în care ne aflăm, în care este posibilă viaţa între cele două momente unice ireversibile: naşterea şi moartea individului uman. Întrucât pentru starea de nesănătate a viului avem mai multe interpretări în funcţie de boala de care suferă, starea de sănătate a viului are o singură interpretare: păstrarea în armonie a funcţiilor acestora în contextul asigurării echilibrelor dinamice pe sensul îndeplinirii rostului lor.
Costică: Sandule, iată cum înţeleg eu să interpretăm importanţa sănătăţii întregului viu: numai ce corespunde sănătăţii întregului viu, natural şi creat, poate fi considerat binefăcător şi pentru sănătatea fiecărei componente în parte. Spre exemplu, nu putem avea, în sens ecolonomic, oameni sănătoşi într-un mediu natural cu aer şi apă poluate, cu un sol neprielnic pentru întreţinerea vieţii, după cum şi în familii şi comunităţi dezorganizate, dezechilibrate, viaţa ca trăire împreună este tulburată, fiind contrară exigenţelor impuse de homeostazia socială a familiei, comunităţii, organizaţiei, instituţiei etc.
Milti: Cred că ar fi bine să ieşim din această complexitate a interpretării şi să ne oprim asupra unui element mai uşor de înţeles, cum este sănătatea umană.
Sănătatea umană
Sandu: Milti, cred că ai dreptate să încercăm să conturăm sănătatea umană din perspectiva gândirii ecolonomice, privind fiinţa umană ca pe un „întreg viu integrat”. În acest sens, sănătatea umană am putea să o privim ca pe o stare de armonie a funcţiilor fiinţei umane capabilă să asigure desfăşurarea proceselor homeostaziei, ţinerea sub control a riscurilor evoluţiei ce rezultă din existenţa în relaţie, manifestarea unei capacităţi active de a asigura autoreglarea în contextul interdependenţelor şi a dezvolta capacităţile creatoare necesare depăşirii situaţiilor de criză, corectării exceselor şi deficitelor ce tulbură viaţa. În sens ecolonomic, sănătatea umană este expresia şi condiţia sănătăţii aerului şi a apei, familiei şi comunităţii, organizaţiei de afaceri, vieţii politice şi spirituale a unei societăţi, educaţiei şi trăirii împreună.
Costică: Este adevărat că sănătatea umană are în centrul ei ansamblul proceselor ce definesc propria homeostazie (Selye, 1981), ce asigură echilibrele vieţii ca trăire în relaţie, dar, în sens ecolonomic, ea înseamnă mult mai mult. Spre exemplu: o minte sănătoasă este într-un corp sănătos, dar şi un întreg viu uman sănătos în sens ecolonomic este într-un mediu natural sănătos, într-o societate umană sănătoasă, în armonie cu legile sănătăţii viului preexistent. Avem de-a face cu o sănătate homeostazică biologică a fiinţei umane, dar şi cu o sănătate morală, spirituală, educaţională a acesteia, care să aibă la bază învăţătura Apostolului Matei (17; 12): „ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” (regula de aur a relaţiilor interumane).
Sandu: Costică, cred că am putea extinde această interpretare şi la sănătatea societăţii umane, care nu poate fi asigurată pe baza minciunilor, neadevărurilor, corupţiei, necinstei, încălcării regulilor de aur ale vieţii pe Planeta Pământ etc., toate acestea tulbură homeostazia vieţii sociale, împlinirea şi aspiraţiilor Omului Total şi Tuturor Oamenilor.
Milti: Să încheiem, domnilor profesori, această deschidere cum aţi numit-o, cu câteva elemente sintetice de reţinut:
1. Societatea umană este un răspuns al omului viu şi conştient la condiţiile şi premisele oferite de Planeta Pământ din perspectiva aspiraţiilor şi aşteptărilor Omului Total şi Tuturor Oamenilor, ca generaţii ce coexistă şi se succed la viaţă.
2. Este vital, esenţial şi de dorit ca acest răspuns să fie în armonie cu legile ce guvernează Planeta Pământ, Universul în care ne aflăm, ca organism viu şi conştient, în afara cărora nu poate exista nimic sănătos!
3. Omul este atât natură, cât şi societate! Natură, prin tot ceea ce există ca biologie umană. Societate, prin tot ceea ce dobândeşte ca fiinţă socială, din care face parte organică şi viaţa economică. Este esenţial ca aceste două componente să se armonizeze în viaţa trăită, în muncă şi în iubire.
4. Principiile organizării şi funcţionării vieţii sociale pe Planeta Pământ sunt expresia şi condiţia armonizării „întregilor vii integraţi” din mediul natural şi din cel creat de om.
Sandu: Dragă Costică şi Milti, este frumos şi sănătos să anticipăm conţinutul viitorului dialog spre a aprinde „aşteptările cititorilor”, dar şi pentru a ne responsabiliza din perspectiva coerenţei noastre.
Costică: Dragii mei, şi eu cred că este bine să procedăm aşa, supunându-vă atenţiei, în continuarea dialogului nostru, problematica principiilor ce stau la baza învăţăturilor ecolonomice, aşa cum izvorăsc ele din condiţiile şi premisele oferite de Planeta Pământ, din aspiraţiile şi aşteptările generaţiilor umane.
Milti: Stimaţi profesori, şi în numele cititorilor noştri, vă mulţumesc pentru acest debut al dialogurilor noastre şi vă lansez invitaţia de a-l continua! La bună (re)citire!
*Mulţumim Bibliotecii Centrale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru găzduirea dialogurilor noastre!
Bucureşti, 21 octombrie 2022
Numărul 808
