Un punct forte al Universităţii Spiru Haret, pe lângă digitalizare, antreprenoriat, proiecte europene şi conţinut practic, subiecte dezvoltate în numere anterioare ale publicaţiei Opinia Naţională, este acela că dispune de o editură prestigioasă, bine cunoscută în ţară, care a început să fie recunoscută inclusiv pe plan internaţional.
Principalul obiectiv al Editurii Fundaţiei România de Mâine este asigurarea suportului cu materiale didactice în format tipărit. Deşi cea mai mare parte a procesului educaţional din Universitatea Spiru Haret se bazează pe materiale didactice disponibile online, standardele în vigoare recomandă ca acestea să fie completate cu materiale tipărite. În acelaşi timp, există un procent de studenţi şi masteranzi care au păstrat plăcerea de a avea o carte în mână, de a face adnotări şi sublinieri pe ideile importante din text, de a studia în poziţii confortabile în care cartea este preferată dispozitivelor digitale.
Universitatea Spiru Haret are în vedere performanţa, excelenţa. De asemenea, urmăreşte formarea absolventului cu o pregătire complexă, conţinând, atât pregătirea de bază, cât şi noţiuni complementare, inclusiv cele de natură civică şi general-umană. În acest sens, Editura Fundaţiei România de Mâine are în portofoliu o serie de colecţii de carte ştiinţifică axată pe câteva domenii de largă perspectivă a cunoaşterii.
Începutul de an universitar a fost pregătit temeinic de fiecare dintre componentele grupului de organizaţii ale Universităţii Spiru Haret. Editura Fundaţiei România de Mâine a pregătit în primul rând manuale şi culegeri de exerciţii destinate diferitelor discipline din programa de licenţă şi cea de masterat. Lista acestora este recomandată studenţilor şi masteranzilor de către fiecare cadru didactic în parte, fiind indicată inclusiv pe platforma educaţională Blackboard.
Prezentăm în continuare câteva dintre lansările de carte pe care le are în vedere Editura Fundaţiei România de Mâine în cadrul colecţiilor sale ştiinţifice.
Cartea Homo Laborans. Instrumente de analiză şi promovare a bunăstării la locul de muncă este o traducere din limba italiană realizată în cadrul parteneriatului dintre Institutul TESEO din Italia şi Universitatea Spiru Haret. Ediţia originală în limba italiană are ca autori următoarele personalităţi universitare şi de cercetare: Stefano Amodio, Galliano Cocco, Isabella Carradini, Daniela Cipollone, Carla Del Gesso, Pierluigi Diotaiuti, Romeo Tigre. Ediţia în limba română a fost îngrijită de Stefano Amodio. Traducător al cărţii este doamna profesoară Alexandra Radu. Volumul ne conduce la cultura organizaţională a firmelor din Italia. Toţi cei care au sau conduc afaceri în România şi vor să aducă un suflu nou în propriile companii pe baza experienţei din Italia vor avea ce învăţa din această carte. Italia rămâne un reper pentru pasul următor pe calea progresului pe care trebuie să-l facă firmele din România. La problemele complexe pot fi găsite soluţii de tip interdisciplinar, aşa cum propun colegii de la Institutul TESEO în această carte.
Cartea Portrete cu peniţă claps a profesorului universitar dr. Ioan N. Roşca este o veritabilă contribuţie la istoria filosofiei româneşti recente sau o deschidere către ideile filosofice contemporane. Reputatul nostru coleg a avut ocazia să cunoască foarte mulţi filosofi care au trăit şi au scris la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Prima impresie a cărţii este de mândrie naţională. O adevărată mişcare de idei filosofice a existat pe pământ românesc. În acelaşi timp, cartea este utilă cititorilor cunoscători de filosofie. Vor găsi pagini de filosofie scrise cu un talent literar mai rar întâlnit. Domnul profesor Ioan N. Roşca este atât filosof cât şi un talentat scriitor. Cei care îşi doresc să adauge în profilul lor intelectual noţiuni de filosofie, cartea Portrete cu peniţă claps este o veritabilă deschidere. În această carte, ideile unei spiritualităţi înalte fac trimitere la fundamentele domeniului filosofie împreună cu descrieri de mare rafinament ale multor filosofi, din dublă perspectivă: ştiinţifică şi umană. Filosofii vor găsi în carte o contribuţie utilă şi valoroasă la cercetarea din domeniul istoriei filosofiei.
Volumul II al cărţii Calvarul românilor scrisă de Doamna Profesoară Viorica Moisuc ne va aduce noi imagini ale trecutului nostru şi ne va da noi argumente să fim mândri că suntem români. Într-o perioadă în care pe multe canale de comunicare valorile naţionale sunt negate, faptele înaintaşilor noştri sunt prezentate deformat în sens negativ, eroii nu sunt chiar eroi, iar geniile noastre nu sunt chiar genii, iată că un istoric reputat, Doamna Viorica Moisuc, vrea şi poate să arate ceva sublim şi măreţ din istoria noastră naţională.
Editura Fundaţiei România de Mâine păstrează spiritul patriotic care trebuie să însoţească educaţia universitară indiferent de specializare. Universitatea Spiru Haret vrea să pregătească nu orice fel de specialişti, ci unii care să-şi iubească ţara, să fie mândri de ea şi de trecutul lor.
Cartea Mai are resurse umane agricultura din România?scrisă de doamna Cristina Mavrodin reprezintă o analiză profundă a problemelor agriculturii contemporane, în principal cea din România. Aşa cum apare şi din titlu, principala problemă a agriculturii noastre o reprezintă resursele umane. Conţinutul cărţii este util specialiştilor cu profil economic, tehnic şi juridic interesaţi de prezentul şi viitorul agriculturii în România şi de pe plan mondial, inclusiv celor care intenţionează să dezvolte afaceri în mediul rural sau în sectoarele primare ale economiei. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)