Această săptămână pare destinată sufletului! Ziua Internaţională a Copilului, deschiderea Bookfest, Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor. Puritate-viitor-speranţă, carte-învăţătură, Dumnezeu-credinţă, eroi-recunoştinţă.
Port al bunei speranţe – copilăria este prezentul pe care trebuie să-l sărbătorim în fiecare clipă. În primul rând cu iubire. Căci nu există educaţie mai profundă, mai utilă decât iubirea. Iubirea responsabilă, dovadă că ne creştem copiii pentru fericirea, bunăstarea şi bucuria lor, nu pentru mândria noastră. Ne binecuvântează Dumnezeu cu copii pentru a împânzi pământul cu oameni fericiţi, iubitori. Şi nu vor putea fi iubitori decât dacă-i învăţăm iubirea, respectul, recunoştinţa, hărnicia, interesul pentru cunoaştere, dacă-i învăţăm că „a fi” este mai important decât „a avea”. Aşadar, este vorba şi despre noi, despre maturii care am fost odată copii. Ideal ar fi să nu ne fi pierdut de tot copilăria. Pentru copii, un cadou frumos ar fi o carte. De la Bookfest.
Pe 1 iunie se deschide Târgul de carte Bookfest. Ni se oferă un tărâm al ideilor, frumosului, imaginaţiei, talentului în care să călătorim la adăpost de urât şi de rău. Cinci zile dedicate unor popasuri culturale găzduite de edituri consacrate sau mai tinere, întâlnirilor dintre scriitori cunoscuţi sau debutanţi cu cititorii. Va fi, fără îndoială, o sărbătoare a cărţii.
La 40 de zile după Înviere, în joia din săptămâna a VI-a după sărbătoarea Paştilor, anul acesta pe 2 iunie, este prăznuită Înălţarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi, creştinii se salută cu Hristos S-a Înălţat! şi Adevărat S-a Înălţat! Mi s-a părut foarte interesant ceea ce am citit că afirma IPS Bartolomeu Anania cu privire la acest salut, care nu este atestat de Biserică. „… noi sărbătorim Paştile cu aserţiunea „Hristos a Înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a Înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli şi necredinţă, în vreme ce Înălţarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărţire izvoritoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”.”
La Înălţarea Domnului, începând cu anul 1920, se sărbătoreşte Ziua Eroilor, sărbătoare naţională pentru comemorarea bărbaţilor şi femeilor care au murit în timp ce serveau în forţele armate. (Între 1948 până după 1989 s-a sărbătorit pe 9 mai) „Art. I. Comemorarea eroilor căzuţi în răsboi se va face, în fiecare an, în ziua înălţărei Domnului nostru Isus Christos, din luna Maiu, când Floarea este mai bogată. Art. II. Această zi se decretează ca sărbătoare naţională şi va fi serbată în toate comunele ţărei printr’un parastas, prin procesiuni şi serbări cu caracter naţional şi patriotic după un program stabilit de societatea „Mormintele eroilor căzuţi în răsboi”, şi la care vor luà parte toate instituţiile de Stat şi particulare.” (Decretul 1913 din 4 mai 1920. Monitorul Oficial nr. 24 din 4 mai 1920.) Prilej de pomenire a tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. (Mioara Vergu-Iordache)