Fără un răspuns mulţumitor

Mă întreb de multă vreme, fără a găsi un răspuns mulţumitor, dacă românii sunt generoşi, extraordinar de îngâmfaţi sau numai umili. Suntem, cred, singura naţiune capabilă să-şi lase copilul flămând pentru a-i oferi unui străin, oaspete sau doar întâmplător trecător, cea mai bună şi cea mai multă porţie de mâncare, care-şi culcă copilul cine ştie pe unde pentru a-i oferi vizitatorului camera cea mai bună, mai frumoasă, mai curată, mai confortabilă. Suntem, cred, singura naţiune care se discreditează, care-şi caută defecte şi le expune cu o inexplicabilă satisfacţie, suntem poporul care apreciază tot ce e străin, care aşteaptă, uneori inutil, recunoaşterea străinătăţii pentru a-şi aprecia valorile. Istoria este plină de exemple! Parcă ar fi un blestem.

Evenimentele trăite de acest neam, din aceste locuri aflate la confluenţa faptelor istorice mereu sau mai mereu puţin benefice, au născut un comportament paradoxal, oricum nefavorabil. Putem face, pe termen scurt, impresie bună, adică să smulgem câteva aprecieri interesate, ca apoi să ni se speculeze cu hotărâre calităţile/defectele. Părem lesne târguiţi cu câteva parale, cu o vorbă bună, o mângâiere pe cap şi cu o invitaţie într-o vacanţă, la o destinaţie unde stăpânul este plecat, camerele cele bune sunt încuiate, iar gazde sunt administratorii clădirii, atenţi să nu dispară ceva la părăsirea locului. Contrar atitudinii noastre!

Dar suntem inteligenţi. Putem organiza, putem rezolva toate problemele lumii. Când ne aşezăm la vorbă, nimeni nu ne întrece! Avem soluţii, fiecare în parte, dar nu ne punem de acord pe care să o aplicăm, pentru că ne pierdem timpul criticând şi afurisind orice idee nu ne aparţine, nouă sau grupului nostru de interese. Şi ca să scăpăm de complexe şi de jignirea de a accepta că un român poate fi mai bun ca unul dintre ai noştri, acceptăm la unison şi fără discernământ idei străine de interesul nostru. Nu numai între noi ne criticăm (mai curând ne duşmănim!), dar o facem cu sârg în faţa străinilor, sperând că, astfel, cel care pârăşte, bârfeşte va fi mai apreciat, va fi „extras” din aprecierea nefavorabilă generală. Însă, nicio grijă!, ceilalţi au obiceiul de a nu-i lua în seamă pe lingăi, nu-i primesc la masa lor, pe holul înspre sufragerie îi cumpără ieftin şi-apoi îi poftesc afară. Pentru că nu contează numărul banilor sau al altor bunuri, efemere, de altfel, contează caracterul, cinstea,  demnitatea, interesul naţional, patriotismul, patriotism pe care ceilalţi îl au, nu se ruşinează să aparţină unui popor, să locuiască într-o ţară pe care şi-o doresc mai prosperă, mai curată, mai frumoasă. Noi?! Ne îndemnăm copiii să fugă din ţara lor, ţara în care părinţii au oferit tot ce a fost mai bun străinilor, lăsându-şi propriii copii să flămânzească. …Poate de aceea nu găsesc un răspuns mulţumitor dacă românii sunt generoşi, extraordinar de îngâmfaţi sau numai umili… (Mioara VERGU-IORDACHE)