Începutul primăverii între semn, simbol și tradiție (I)

Legenda Mărțișorului

 Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu „funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor”.

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea sa „Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti. Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele. Mărţişorul este o tradiţie existentă în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Babele

 Personaje din folclorul popular românesc, babele sunt considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii. În Dicționarul de simboluri și arhetipuri culturale, Ivan Evseev arată că „…în mitologia calendaristică sunt prezente în forma Zilelor Babelor (1-9/12 martie), marcând timpul schimbător și capricios de primavară (…) ascendența principiului feminin în viața naturii, societății și psihologiei individuale”. Baba Cloanța, Baba Hârca, Baba-Mija sunt personaje din basmele și legendele populare, având înfățișarea unor femei bătrâne și fiind considerate ființe cu puteri supranaturale. Potrivit tradiției, primele nouă zile ale lunii martie sunt considerate și babe. Este vremea în care fiecare femeie iși alege o babă pentru a afla cum îi va fi sufletul și norocul pâna la sosirea babelor din anul următor. Astfel, zilele luminoase, însorite sunt aducătoare de fericire, noroc și belșug, în timp ce vremea rece, cu ploi și ninsori înseamna lacrimi, necazuri, sărăcie, neîmpliniri.

Mitul babelor este asociat în cultura populară cu Baba Dochia. Legenda spune că Baba Dochia avea un fiu, Dragobete, care i-a dus acasă noră împotriva voinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.

Postul Mare

În această perioadă are loc și Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare, fiind cel mai aspru dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Ultima zi în care se mai poate mânca de dulce este cea de lăsat al secului. Pentru începutul postului Sfintelor Paști, există două date de lăsat al secului. Prima este ziua lăsatului sec de carne, care are loc în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (27 februarie 2022), reprezentând ultima zi în care se mai poate mânca carne înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paști, care are loc în data de 24 aprilie 2022.  Cea de-a doua este ziua lăsatului sec de brânză, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (6 martie 2022), aceasta fiind ultima zi în care se mai consumă produse lactate, ouă și pește. Din ziua următoare (7 martie 2022) se intră în Postul Sfintelor Paști.

Săptămâna dintre cele două date de lăsat al secului se numește Săptămâna albă sau Săptămâna brânzei, pentru că, în această perioadă, se mai pot consuma lactate, ouă și pește. Este vorba despre o intrare treptată în Postul Mare, după ospețele din „Câșlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun și Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunți etc. De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor și ca Săptămâna Nebunilor, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002). Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privațiuni și, prin urmare, poate fi un răstimp de agitație, nebunie, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna Nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la Echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”. Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare. Prima zi este Lunea albă/Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză. În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul. În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu. În Joia nepomenită /Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii. Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. În Sâmbăta albă se fac plăcinte, care se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume. Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză. Săptămâna nebunilor se încheie cu duminica de lăsatul secului de brânză, ultima zi de petrecere înaintea postului Sfintelor Paști. (George V. GRIGORE)