Mai joacă ursul!

• Jocul ursului la sărbătorile de iarnă – istoric

În penultima zi a fiecărui an, obiceiurile de iarnă se serbează pe Valea Trotușului, devenind un punct de atracție și pentru turiști, în special în zona orașele Comănești și Dărmănești. Printre alte tradiții, jocul ursului, un obicei arhaic cunoscut pe scară mai largă începând cu anii 1800; la începutul secolului trecut a căpătat amploare. Erau folosiți urși dresați pentru a face divertisment. Erau crescuți, de către persoane de obicei sărace, de mici, castrați și îmblânziți, învățați să danseze, să meargă pe sârmă… Ceata care merge cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari, uneori, de irozi, fiecare dintre ei interpretând un anume rol. În ropotele tobelor, mai mulți urși, ținuți în lanțuri de către ursari, trebuiau să joace după un anumit ritm.

Ar putea fi o legătura între Jocul ursului cu perioada antică a zonei, însă fără a fi sprijinită de dovezi susținute unanim de către specialiști: „Ursul este animal-totem specific religiei tracilor, în perioada sec. VI-IV î.Hr., reprezentându-l pe Zalmoxe, iar jocul ursului, păstrat în Maramureş şi Moldova, evidenţiază capacitatea regeneratoare a naturii”. În  grotele preistoriei noastre s-au descoperit așezate într-un anumit fel osemintele urșilor de cavernă (Ursus Spelaeus), sau au fost desenați parietal, spre liniștea strămoșilor noștri sau într-un anumit ritual încă greu de descifrat. Într-o grotă din munții României s-a descoperit un astfel de aranjament al craniilor de urs de peșteră. Chiar și astăzi, în rarele alaiuri ale mascaților care vin în ajunul sărbătorilor de iarnă, pe lângă capră, barză, uncheși, babe, moși, brezaie, apare și ursul (Moș Martin). S-a mai dezbătut în mediile științifice, ideea că Zalmoxe / Zamolxe, este zeul geto-dac care după naştere ar fi fost învelit într-o piele de urs. De aici obiceiul ca noii născuți să fie „trecuți” printr-o piele de urs, spre a fi puternici ca ursul. Ca o dovadă indubitabilă avem aplica de argint cu ursul care protejează omul, ținându-l în brațe (trecerea prin pielea ursului – mitul Zamolxian), dar și aplica de argint cu ursul care ține la distanță șarpele (înșelător, schimbător). Ambele fac parte din Tezaurul funerar al Frăției Getice de la Agighiol, din anii 2500 î.Hr..

Ursul este animalul care are strategia sa în fața greutăților vieții. Iarna intră în hibernare, o moarte aparentă. Ne induce în eroare și pe noi, „ne minte”, pentru că spune „mor, mor” și nu moare, ci doar hibernează (dispare) pe tipul iernii și apare primăvara (renaștere). Nu are coadă, ca și omul, deci este „neterminat” (povestea cu ursul păcălit de vulpe). Este omnivor, ca și omul. Umblă în două picioare, ca și omul. De aici legătura sa cu omul, care îl consideră un fel de „om al pădurii” (Moș). Horele voinicești ale bărbaților războinici imitau de multe ori jocul greoi și apăsat al ursului. Dar, de cele mai multe ori, prin sate apăreau ursarii, cei care îmblânzeau urșii și îi dresau să joace la comandă, după tobă sau trompetă. „Joacă, joacă, Moș Martine, că-ți dau pâine cu măsline și ciomege peste vine…” Așa îmi povestea bunicul că se striga la asemenea jocuri. Din păcate, izvoarele istorice nu ne ajută cu argumente privind proveninența acestei tradiții din antichitate, însă întotdeauna noile descoperiri arheologice sunt în măsură să lumineze specialiștii, inclusiv din acest punct de vedere. Unii specialiști spun că jocul ursului provine cel mai probabil din Evul Mediu. Oricum, până la jumătatea secolului al XX-lea țiganii ursari colindau satele cu urși care îi călcau pe cei suferinzi de „șale”, oferind paleative la anumite dureri.

Interdicțiile privind realizarea spectacolelor cu urși au fost legiferate în întregul Bloc Estic. În România comunistă, numeroasele grupuri de artiști ursari au fost împiedicate să intre în orașe, iar țiganii nomazi au fost supuși politicilor de sedentarizare.

În prezent Dansul Urșilor se află pe lista de așteptare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial Cultural Imaterial UNESCO. La începutul anului 2019, Urşii din Asău (jud. Bacău) au făcut senzaţie la Paris. În cadrul unui eveniment înscris în sezonul Franţa-România, grupul de „urşi” a încântat mai întâi publicul de la Conciergerie, după care a traversat capitala Franţei – Sena, Châtelet, cartierul Marais – până la Muzeul Vânătorii şi al Naturii. Peste tot se auzea: „Joacă, joacă, Moș Martine…”

Pentru cei care doresc să știe mai multe despre acest obicei: masca-costumul de urs se compune dintr-o blană întreagă de urs, împodobită cu curele, cu ținte și canafi (ciucuri). În satele din zona deluroasă a văii Trotușului, masca de urs se confecționează din piei de vițel și de oaie. Acestui obicei de mascare în imaginea ursului i se mai spune și „bătaia ursului”, „încontrarea cetelor” sau „ceata cetelor”, diferind de la sat la sat pe Valea Trotușului. Jocul, apreciat pe plan național, diferă ca formă de manifestare și tematică de la un loc la altul. Pentru cei din zona de munte a văii Trotușului jocul ursului simbolizează libertatea dezlănțuită, iar, pentru cei din sud-estul bazinului, ursul în lanțuri, ce face diferite acrobații, imită și sugerează contrariul, adică lipsa totală de libertate. Prima formă de manifestare este considerată cea mai veche și cea mai valoroasă, fiind specifică satelor din Depresiunea Dărmănești și își păstrează autenticitatea. Jocul urșilor din localitățile Dărmănești, Asău, Dofteana şi din satele din jur de pe Valea Trotușului a evoluat de la un simplu obicei la spectacole de mari proporții. Cu timpul, la Dărmănești spectacolul a început să strângă spectatori și din alte județe ale țării. În timpul unei emisiuni televizate desfășurate în anii 1970, Iulian Antonescu a zis: Am văzut în acest spectacol elemente de artă ce acoperă un spațiu ce începe cu neoliticul și se termină cu prezentul. Este cea mai autentică și mai interesantă manifestare folclorică ce se poate vedea.

În Dărmănești cetele se organizează pe sate și după vârsta participanților: ursul mic, la care participă copii, ursul mijlociu, la care participă adolescenți, și ursul mare, la care participă numai bărbații între 18 şi 30 de ani. Se acordă atenție costumelor și rolului pe care îl are fiecare. „Urșii”, cel puțin 3–4 într-o ceată, poartă piei naturale frumos prelucrate și cu o montură perfectă a capului și labelor. Toboșarii sunt îmbrăcați în costume naționale cu vipușcă tricoloră, pălării de vânători, cu pene de fazan sau păun, sau chipie ornamentată. Tobele mari sunt lovite puternic cu două ciocănele, manifestându-se în grupuri a câte 8 –12 persoane. Alături de aceștia se află 3–4 fluierași îmbrăcați în costume mocănești. Apoi urmează măștile, printre care ursarii se duc și joacă ursul, acesta din urmă dezlânțuindu-se cu putere și dominând grupul, și o serie de măști comice ce-i etalează pe reprezentanții principalelor clase și pături sociale din trecut. Ordinea este până la urmă instituită de irozi, care în costume din lână fină, colorate în roșu și cu râuri de motive naționale, năframe brodate la cingătoare, coifuri strălucitoare ornamentate, benzi brodate peste umăr etc. și purtând săbii, execută, în ritmul tobelor și al fluierelor, dansul. Totul se încheie printr-un dans comun al „urșilor”, măștilor și irozilor.

În comuna Dofteana, respectiv, în satele Dofteana, Larga și  Cucuieți, sunt manifestări similare, dar amploarea lor este mai mică și rigorile jocului mult diminuate, impresionând mai mult parada măștilor. Se păstrează tematica inițială, dar simțul de conservare nu a fost suficient de riguros, manifestarea cuprinzând și multe elemente de împrumut sau fiind limitată doar la unele aspecte din spectacol. În amonte, la Comănești, jocul ursului are loc numai între Ajun și noaptea de Anul Nou, ținând aproape o săptămână. Forma de manifestare imită scamatorii ce purtau urșii în lanțuri, punându-i să joace în băț sau pe tabla fierbinte.

Bună seara gospodari!
Venim cu ursul din deal,
Dacă bine și voiți
Ursul nostru să-l primiți!
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da, nu te muia,
Că pun mâna pe nuia,
Și nuiaua-i de răchita,
Hai, Martine, la pământ,
Și ascultă-mă ce-ți cânt!
Când erai mai mititel
Erai tare frumușel,
Dar de când ai crescut mare,
Mă dai jos de pe picioare!
Na! Na! Na! Martine na!
Mai întoarce-te așa!
Joacă, joacă, Moș Martine,
Ca-ți dau miere de albine
Joacă, joacă tropotit
Ca țiganul la prașit!
Ursul meu din Spania
L-am adus cu sania!
Joacă, joacă, urs nebun
Că de nu-ți fac pielea scrum!
Merge roata prăvălită.
Na! Na! Na! Martine Na!
Joacă, joacă, nu mai sta!
Foaie verde de brăduț,
Ursul meu cu doi puiuți,
Foaie verde de dudău,
Ursul meu de la Bacău
A venit la dumneavoastră
Ca să joace-o ursarească
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da nu te muia!
Joacă, joacă, ursule,
Că s-or coace murele,
Mai tare te-i îngrășa
Și prin case vei juca.
Saltă, saltă tot mai sus,
Ca și anul care-i dus!
Ia apleacă-te în jos,
Să saluți gazda frumos!
Foaie verde de secară,
Să ieși ursule afară!
Foaie verde de stejar
Sănătate, gospodari!
La anu’ și la mulți ani!”

La mulți ani și dumneavoastră, pasionaților de obiceiuri și tradiții strămoșești, pentru că numai prin revigorarea acestora ne vom revigora și noi și vom putea privi către viitor cu speranță!  (George V. GRIGORE)

Surse: ropres.ro, omofon.com; crestinortodox.ro, artico.md, 4media.info; ziaruldevrancea.ro, roman24.ro