‘70

Să te simţi liber şi puternic. Să porţi pantaloni cât mai evazaţi, centuri, brăţări şi paftale de tinichea. Să strigi cât te ţin puterile Make love not bombs!, să te împotriveşti războaielor de orice fel, să crezi în puterea versului. Să scuturi vârtos din plete, ca formă supremă a răzvrătirii. Să te abandonezi ritmurilor psihedelice, să te pierzi în iubirea de aproape, să încerci să schimbi lumea prin puterea florii şi a cântecului.
Perioadă de înflorire şi bunăstare economică fără precedent, timp al distilării nuanţelor politice şi sociale, anii ’70 rămân, în sufletul celor care i-au trăit, perioada cea mai frumoasă a vieţii. Influenţa hippie avea să ajungă şi în România acelor ani, perioadă de deschidere şi relaxare ideologică fără precedent, din păcate irepetabilă, în care avea să se nască cea mai profundă filosofie a culturii, unităţii şi creativităţii fără limite. Crezând într-o altă lume, total opusă societăţii materialist-mecaniciste a acelor vremuri, tinerii de
atunci au fost martorii unei descătuşări de forţe, ai unei uriaşe spiritualizări.
A fost epoca paradoxului, a înfruntării blânde între generaţii, a revenirii la liniştea tradiţiilor, la matca începuturilor, la răbdare, pasiune, devotament, civism, la pace.
Cine îşi mai aminteşte acum de brăduţii din beculeţe care împodobeau stâlpii de iluminat din centrul Bucureştilor, în preajma Crăciunului? Sau de Moş Gerilă care oprea copiii pentru a le oferi bomboane, în faţa magazinelor de jucării? Greu de crezut, nu-i aşa?
Se apropie sărbătorile. Să ne simţim, iarăşi, liberi şi puternici. Să credem din nou în puterea versului, să ne pierdem încă o dată în iubirea de aproape, să uităm de ură, să schimbăm lumea prin puterea florii. E timpul. (Dragoş Ciocăzan)