2024. Flacăra este aprinsă!

La 19 ianuarie 1991, din iniţiativa prof. univ. dr. Aurelian Gh. Bondrea, intelectuali de marcă, Fondatorii, puneau bazele unui proiect major pentru educaţie, ştiinţă şi cultură: Fundaţia România de Mâine şi a Universităţii Spiru Haret, în cadrul ei. Prin Sentinţa civilă nr. 109 din 12 februarie 1991, Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti, admitea cererea de înscriere a Fundaţiei România de Mâine în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, prin aceasta devenind persoană juridică de drept privat. .Aprindeau astfel o flacără. Era flacăra speranţei pentru progresul real al României. În anii aceia se vorbea despre privatizare, reformă, economie de piaţă, democraţie, stat de drept, parcurs pro-occidental. Dar nici unul dintre aceste concepte nu avea valoare în sine fără educaţie. Fiecare dintre temele respective avea nevoie de flacăra educaţiei pentru a ne duce pe drumul cel bun.

Flacăra noastră a stat aprinsă în toată perioada, de la înfiinţarea Fundaţiei România de Mâine şi a Universităţii Spiru Haret până în ziua de astăzi. Din clipa în care Fondatorii au semnat actele statutare, obiectivele de progres pe calea educaţiei au devenit ţeluri pentru toţi: profesori, personal tehnic suport, studenţi şi masteranzi, absolvenţi.

Indiferent dacă au fost încă din primii ani sau au aderat ulterior la proiectul Fundaţiei România de Mâine, toţi sau aproape toţi participanţii au respectat voinţa Fondatorilor şi ţelurile lor din 1991. Pe măsură ce au trecut anii, au fost validate realismul obiectivelor şi utilitatea instrumentelor gândite atunci. Studii şi date noi au pus într-o lumină şi mai bună proiectul nostru, iar flacăra aprinsă de ei a adus tot mai mulţi „consumatori de educaţie, ştiinţă şi cultură”.

Cu ce ar putea fi asemănată istoria instituţiei noastre? Cred că cel mai bine ar putea fi comparată cu o permanentă luptă. O luptă cu inerţia sistemului, cu birocraţia publică, cu reaua credinţă a unor competitori, cu falsul elitism, care nu concepe să fie dată o şansă celor născuţi în familii modeste, cu lipsa de sancţionare a încălcării legii de către înalţi funcţionari publici, cu existenţa altor priorităţi decât educaţia.

Dacă am trecut de toate provocările istoriei noastre ca organizaţie, poate că am fost puţin mai buni decât cei care ne-au pus, intenţionat sau nu, piedici. Flacăra aprinsă în 1991 a rămas în permanenţă aprinsă. Vom fi capabili să o păstrăm la fel în viitor? Depinde de noi! Eu cred că forţele răului, văzute sau nevăzute, ştiute sau neştiute, nu pot învinge aspiraţia legitimă a oamenilor la un viitor mai bun prin educaţie şi antreprenoriat. Ei, studenţii şi masteranzii noştri viitori, oameni care vor avea nevoie de educaţie, în multe cazuri de a doua şansă la educaţie, sunt cei pentru care trebuie păstrată aprinsă flacăra.

Deşi majoritatea nu mai sunt în viaţă sau în activitate, îi vom simţi mereu alături de noi pe Fondatori. Visul lor din 1991 va reprezenta o forţă suficient de puternică să ne ţină ataşaţi de valorile pe care le-au înscris atunci în actele statutare.

Îmi doresc ca, la sfârşitul fiecărui ciclu din viaţa Fundaţiei România de Mâine şi a Universităţii Spiru Haret, cei care vor preda ştafeta să poată spune: Flacăra este aprinsă!. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)