20 DE ANI DE LA VIZITA ISTORICĂ A PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA ÎN ROMÂNIA

Zilele de 7-9 mai 1999 s-au înscris cu litere de aur în Analele relaţiilor României cu Vaticanul. Pentru prima dată în istorie, Episcopul Romei, urmaşul polonez în jilţul Sfântului Petru, Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005), Sfântul beatificat şi apoi canonizat în anii din urmă, a vizitat pentru prima dată o ţară majoritar ortodoxă, România. În perioada amintită, cel de al 264-lea Pontif a vizitat meleagurile păstorite de fratele Sfântului Petru, de Sfântul Andrei, Patronul spiritual al României, cel care a răspândit creştinismul în Dobrogea în urmă cu 2000 de ani. În accepţiunea mea, pentru poporul român şi pentru România, a fost o vizită unică de-o covârşitoare importanţă pe care liderul spiritual al contemporaneităţii, cea mai marcantă personalitate a secolului trecut, care contribuise din plin la năruirea imperiului răului – comunismul – o efectua într-o ţară, care îşi vindeca cu greu rănile pe care suferise din plin, timp de 50 de ani, şi care se pregătea intens pentru aderarea la structurile euro-atlantice. Avea deplină dreptate Arhiepiscopul Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, Monseniorul Ioan Robu, care în mod fericit a definit această vizită drept: „o sărbătoare a întregului neam, o frumoasă întâlnire a Bisericilor surori, o lumină în drumul istoriei noastre.”

Este îndeobşte cunoscută dragostea pe care Sfântul Părinte a nutrit-o faţă de poporul român, de cultura şi spiritualitatea românească. Ioan Paul al II-lea a fost primul Pontif care a adus în lumina altarelor un Sfânt Român, pe Eremia Valahul. A fost primul Papă care a recitat, în limba română, în Piaţa Sfântul Petru de la Roma, Ruga poetului Mihai Eminescu, era Episcopul Romei care l-a primit înainte de 1989 pe Întâi-stătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist şi cu care se revedea acum pe meleaguri româneşti. Se împlinea, la Bucureşti, cuvintele Domnului Ut unum sint – slove care poartă şi titlul enciclicei emisă de Sfântul Scaun, cu semnătura Pontifului în 1996. Îndemnurile şi aprecierile Sfântul Părinte la adresa poporului român şi a meleagurilor în care acesta trăieşte necontenit de 2000 de ani în – Grădina Maicii Domnului – au creat reverberaţii largi în rândul românilor. După slujba din Parcul Izvor, în care sutele de mii de participanţi au strigat: Unitate! Unitate, au im-presionat profund pe Potif, de vreme ca a afirmat: ”Aici am trecut pragul speranţei”! – lucru pe care îl spunea pentru prima dată în cele peste 100 de pelerinaje efectuate pe toate meridianele globului.

Creştinii români nu vor uita niciodată cuvintele de îmbărbătare rostite în timpul vizitei de Sfântul Ioan Paul cel Mare: „Prin poziţia geografică şi prin lunga ei istorie, prin cultură şi tradiţie, România este o casă unde Orientul şi Occidentul se regăsesc în dialog natural”. După această vizită, conducerea Universităţii Spiru Haret a hotărât în unanimitate acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Papei Ioan Paul al II-lea. Însemnele au fost înmânate la 13 septembrie 2004, la Castel Gandolfo, de prof. univ. dr., rectorul Aurelian Bondrea, însoţit de o delegaţie din partea universităţii. Mişcat de gestul făcut de Universitatea Spiru Haret, Sfântul Părinte a trimis rectorului român scrisoarea ataşată, mărturie a sentimentelor de gratitudine ale celui mai de seamă lider al spiritualităţii creştine, în care semnatarul subliniază că omagiul respectiv este „o expresie nu numai a Senatului Universitar şi a comunităţii universitare prezidate de Dv., ci într-un fel de întregul popor român şi, în special, a credincioşilor acestei ţări iubite. În acest sens, am apreciat foarte mult că Preafericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe din România, a fost prezent la ceremonia solemnă de conferire.

Lumea universitară a ocupat întotdeauna un loc privilegiat în preocuparea mea pastorală. Sunt foarte multumit de faptul ca am primit un certificat atât de important de la o universitate din Europa din Est, dintr-una din acele ţările care, în timpul serviciului meu Petrin, am avut bucuria de a o vedea ieşită din întunericul opresiunii şi îndreptându-se spre libertate. În realitate, numai formaţia culturală autentică poate garanta că această cale va progresa şi va deveni fructuoasă, pentru că adevărul este – căutat, cunoscut şi practicat – cel care eliberează cu adevărat şi complet omul”.
O asemenea scrisoare nu există în arhivele niciunui centru universitar din lume. (Nicolae MAREŞ)

Mult stimate Domn,
Prof. AURELIAN BONDREA
Rector al Universităţii Spiru Haret din Bucureşti
Cu profundă recunoştinţă am primit titlul de Doctor Honoris Causa, oferit de Universitatea Spiru Haret Bucureşti în octombrie 2003, cu ocazia aniversării celui de al XXV-lea pontificat, universitate care a participat personal la recenta reuniune de la Vatican.
Având în vedere publicaţiile şi documentaţia pe care universitatea a dorit să mi le ofere cu atâta amabilitate, am putut constata, cu sinceră satisfacţie, că acest act de omagiu este o expresie nu numai a Senatului Universitar şi a comunităţii universitare prezidate de Dvs, ci într-un fel de întregul popor român şi, în special, a credincioşilor acestei ţări iubite. În acest sens, am apreciat foarte mult că Preafericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe din România, a fost prezent la ceremonia solemnă de conferire.
Lumea universitară a ocupat întotdeauna un loc privilegiat în preocuparea mea pastorală. Sunt foarte mulţumit de faptul ca am primit un certificat atât de important de la o universitate din Europa din Est, dintr-una din acele ţările care, în timpul serviciului meu Petrin, am avut bucuria de a o vedea ieşită din întunericul opresiunii şi îndreptându-se spre libertate. În realitate, numai formaţia culturală autentică poate garanta că această cale va progresa şi va deveni fructuoasă, pentru că adevărul este – căutat, cunoscut şi practicat – cel care eliberează cu adevărat şi complet omul.
Cu aceasta în minte, doresc să transmit cele mai calde urări de progres pentru activităţile ştiinţifice, culturale şi educaţionale ale Universităţii Spiru Haret Bucureşti, şi, reînnoind expresia sincerei mele recunoştinţe, invoc pentru Dvs, pentru cadrele didactice, studenţi, şi pentru întreg personalul toate binecuvântările cereşti. (De la Castel Gandolfo, 24 septembrie 2004)