1918-2018: 100 de ani de comunicare juridică, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri
Data:
16 noiembrie 2018
Cea de-a şaptea ediţie a Conferinţei internaţionale Law and Social Order/ Drept şi Ordine Socială, cu titlul 1918-2018: 100 de ani de comunicare juridică, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri.
Ca în fiecare an, evenimentul este organizat de Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa, Universitatea Spiru Haret în parteneriat cu Colegiul de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Michigan, SUA. Lucrările s-au desfăşurat pe 9 şi 10 noiembrie 2018, la Constanţa şi Braşov.
Din punct de vedere legislativ, cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire au fost traversaţi de numeroase căutări ale definirii principiilor fundamentale ale statului român, fiind puternic influenţate de regimurile politice sub care s-au conturat.
Dacă Unirea de la 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit sub Constituţia şi Codurile adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, considerate printre cele mai moderne şi liberale în acea epocă, reaşezarea statului de drept sub conducerea lui Ferdinand I a adus şi primele modificări legislative. Astfel, în anul 1923, este adoptată prima Constituţie a României Unite, act fundamental care acordă dreptul de cetăţenie indiferent de religie, limbă şi etnie; garantează proprietatea privată, învăţământul primar obligatoriu şi gratuit şi trece în proprietatea statului zăcămintele subsolului. Codul civil, Codul de Procedură civilă, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, adoptate în 1864, rămân în vigoare, caracterizate prin modernitate şi stabilitate, şi îşi extind aplicabilitatea, prin Decret Regal, la nivelul întregului teritoriu.
Instaurarea monarhiei lui Carol al II-lea este dublată de instabilitatea legislativă, prilej care îi conferă Regelui momentul de a impune o nouă Constituţiei (1937), bazată pe o concepţie autoritară. Tot în această perioadă, intră în vigoare un nou Cod Penal (adoptat în anul 1936), venit să dea expresie ideii de unitate şi să transpună în practică principiile moderne ale politicii penale. Codul Civil din 1864 suferă unele modificări, rămânând însă în vigoare.
Abdicarea Regelui Mihai a dat prilejul noii puteri socialiste de a-şi impune propriile reguli, adoptând în mare grabă (1948) o nouă Constituţie, care a conturat drumul către statul comunist, definitivat prin adoptarea, patru ani mai târziu, a unei alte legi fundamentale (Constituţia din 1952), care a definitivat orientarea României către totalitarismul de stânga. În anul 1948, Codul de Procedură civilă suferă importante modificări şi este republicat.
Odată cu centralizarea excesivă a puterii publice în jurul unui singur partid, principiile juridice s-au regândit şi s-au subordonat ideii de eliminare a pluralismului politic şi a separaţiei puterilor în stat, a eliminării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Constituţia din 1965 consacră forma de guvernământ a republicii socialiste, teritoriul fiind „inalienabil şi indivizibil,” iar rolul conducător al întregii vieţi a societăţii îi revine Partidului Comunist Român. În acest context, sunt adoptate, în 1969, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, coduri care au reuşit să impună unele principii de umanism şi echitate a legii penale şi au rămas în vigoare până la 1 februarie 2014. Codul civil din 1864 a continuat să se aplice, abrogându-se doar unele dispoziţii referitoare la proprietatea privată, la persoanele fizice şi juridice, la prescripţie, la dreptul de moştenire, iar Titlul referitor la relaţiile de familie a fost reorganizat, pornind de la principiul egalităţii în drepturi dintre femeie şi bărbat, ţinând seama de egalitatea copiilor din căsătorie cu cei din afara căsătoriei şi altele. Au intrat în vigoare în perioada comunistă Codul familiei din 1 februarie 1954, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizică, Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Revoluţia din decembrie 1989 a marcat trecerea către statul democratic şi, firesc, principiile statului de drept, care se contura în România, au condus la adoptarea unei noi Constituţii în 1991, (revizuită în 2003, prin referendum), care a îmbinat valorile democratice occidentale cu cerinţele impuse de integrarea în Uniunea Europeană, însă departe de a da expresie tuturor normativelor şi situaţiilor de conlucrare între cele trei puteri independente ale statului (legislative, executive şi judecătoreşti).
Codul civil din 1864 s-a aplicat până la 1 octombrie 2011, moment care a marcat intrarea în vigoare a Noului Cod civil, având ca surse de inspiraţie legislaţia statului Quebec, dar şi reglementările civile ale Italiei, Spaniei, Elveţiei şi Germaniei. Noul Cod civil a preluat şi o bună parte a principiilor Codului civil din 1864, aşezând într-o logică europeană structura relaţiilor patrimoniale şi nepatrimoniale, relaţiile de familie, buna-vecinătate. Concomitent, a intrat în vigoare şi un Nou Cod de Procedură civilă, corespunzător noilor reglementări de drept material privitoare la relaţiile dintre particulari.
La 1 februarie 2014, au intrat în vigoare Noul Cod Penal şi cel de Procedură Penală menite să redefinească politica penală, coduri care de la momentul producerii de efecte au fost modificate, unele dispoziţii fiind până în prezent supuse de mai multe ori controlului de constituţionalitate şi declarate neconforme, ceea ce impune regândirea limitelor şi mecanismelor răspunderii penale şi a calificării faptelor antisociale cu valoare de infracţiune, în deplină consonanţă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi principiile dreptului penal european. Legiuitorul post-decembrist a adoptat şi în anul 2004 un Cod penal care nu a intrat în vigoare, fiind necesară asumarea răspunderii Guvernului pentru Codurile din 2009.
Cei 100 de ani de la Marea Unire au fost marcaţi şi de alte preocupări legislative, România având de-a lungul anilor Coduri fiscale şi de procedură fiscală, Codul muncii, Cod aerian, Cod comercial, Cod vamal, Cod silvic etc. Legislaţia internă a fost într-un continuu proces de reevaluare, dictat, pe de o parte, de Tratatele şi Convenţiile internaţionale şi europene pe care le-a ratificat, dar şi de aderarea la Uniunea Europeană. Pornind de la Codurile lui Cuza din 1864-1865, am ajuns la armonizarea legislaţiei cu cea europeană şi aplicabilitatea directă a regulamentelor şi deciziilor UE, dar şi la aplicarea prioritară a pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Aleksandra Matulewska, profesor doctor habilitat în cadrul Departamentului de legilingvistică şi limbaje de specialitate, Institutul de Lingvistică, Facultatea de Limbi şi Literaturi moderne, de la Universitatea Adam Mickiewicz, Poznań, Polonia, a vorbit pe marginea temei Istoria de un secol al unui termen juridic. Scopul conferinţei este de a prezenta istoria unui termen juridic polonez care a fost inventat în 1918, când Polonia şi-a redobândit independenţa după 123 de ani de ocupare de către Prusia, Austria şi Rusia. Autoarea a prezentat motivele filosofice ale neologismului semantic creat de juriştii polonezi care au redactat legislaţia poloneză la acea vreme. Juriştii au fost membri ai Comisiei Poloneze de Codificare a Republicii Polonia. Comisia a fost înfiinţată în scopul creării unor versiuni naţionale de legislaţie poloneză pe teritoriul Poloniei, deoarece mai multe sisteme juridice şi limbi juridice au fost utilizate până când ţara a reuşit să-şi recâştige independenţa. Prin urmare, procesul de creare a terminologiei a cuprins în mod frecvent transplantul instituţiilor de drept deja cunoscute, dar fără nume poloneze. Comisia creată a avut drept scop furnizarea şi crearea unor echivalenţe pentru termenii existenţi în limbile ţărilor ocupatoare. În cele din urmă, în cadrul intervenţiei sale, Aleksandra Matulewska a prezentat impactul traducerilor instituţionalizate făcute în scopul comunicării în Uniunea Europeană şi impactul traducerilor UE asupra termenului polonez în cauză.
Frank S. Ravitch, profesor de Drept şi Şef al Catedrei de Drept şi Religie Walter H. Stowers din cadrul Şcolii de Drept a Universităţii de Stat din Michigan, SUA, co-preşedinte al Conferinţei Internaţionale de Drept şi Ordine Socială a prezentat anul acesta lucrarea Complicitate şi discriminare: echilibrarea libertăţii religioase cu principiile nediscriminării LGBT. Această discuţie a explorat tensiunea largă dintre preocupările legate de complicitatea bazată pe religie şi discriminarea. O atenţie deosebită a fost acordată conflictelor care implică căsătoria între persoane de acelaşi sex şi accesul la băi transgender. O mare parte dintre tensiunile dintre complicitate şi discriminare rezultă dintr-un eşec în cadrul sistemului juridic de a înţelege conceptele înseşi, precum şi caracterul comun al acestora. Discuţia a sugerat că compromisul este posibil şi, de fapt, legalizat în SUA, în UE şi în alte părţi. Cea mai bună abordare a acestor aspecte se bazează pe context şi se concentrează asupra locurilor în care au loc conflictele şi a tipurilor de discriminare implicate. Decizia Curţii Supreme a Statelor Unite în Comisia pentru drepturile civile Colorado v. Masterpiece Cakeshop atrage atenţia asupra acestui tip de abordare contextuală, dar o abordează doar în opinia judecătorilor. Această opinie sugerează că o abordare bazată pe context trebuie să facă diferenţa între entităţile religioase şi entităţile cu scop lucrativ care servesc publicului larg. Această discuţie susţine o astfel de diferenţiere şi explică cum ar putea funcţiona într-o varietate de contexte.
Lawrence M. Solan, profesor de Drept, Catedra Don Forchelli şi director al Centrului pentru Studiul dreptului, limbii şi cunoaşterii la Brooklyn Law School. Cu un doctorat în Lingvistică (Universitatea din Massachusetts) şi unul în Drept (Facultatea de Drept de la Harvard), o mare parte dintre lucrările domniei sale se referă la interpretarea dreptului şi a contractelor. Printre cărţile sale se numără The Language of Judges, Speaking of Crime (Limbajul judecătorilor, Vorbind despre criminalitate) (cu Peter Tiersma) şi The Language of Statutes: Laws and their Interpretation (Limbajul actelor normative: Legile şi interpretarea acestora). Alături de Peter Tiersma a coeditat The Oxford Handbook of Language and Law (Manualul de Limbă şi Drept de la Oxford) în 2012, iar cu Janet Ainsworth şi Roger Shuy, Speaking of Language and Law: Conversations on the Work of Peter Tiersma (Vorbind despre limbă şi drept: Conversaţii despre opera lui Peter Tiersma), publicată de Oxford University Press în 2015. Solan a fost profesor invitat la Şcoala de Drept a Universităţii Yale şi la Departamentul de Psihologie şi Ştiinţe Umane de la Universitatea Princeton.
Profesorul Solan a participat pentru a doua oară la conferinţa Drept şi Ordine Socială şi anul acesta a vorbit despre un subiect foarte actual, anume Înşelăciunea şi ştirile false în ordinea socială actuală. Legea are drept scop dezaprobarea lipsei de onestitate. Dar nu toate speciile de minciună sunt create în mod egal, şi nu toate contextele sunt echivalente atunci când vine vorba de intoleranţa legii faţă de comportamentul necinstit. În prezentare s-a făcut diferenţa între tipurile de acţiuni necinstite, profesorul Sola vorbind despre domenii de drept, cum ar fi sperjurul, declaraţiile false date agenţilor guvernamentali, fraudă, cerinţe de pledoarie ale instanţelor, precum şi discursurile politice. În trecut, s-ar putea spune că legea privind afacerile economice, caz în care înşelăciunea era ilegală, indiferent dacă implica afirmaţii care erau literalmente false, a stabilit, de fapt, standarde mai înalte de onestitate decât pentru legea privind procedurile judiciare, unde era nevoie de dovedirea sperjurului şi a minciunii reale. Politicienii „roteau” faptele, pentru a evita minciuna, creând în mod deliberat impresii false, iar întreprinderile nu aveau voie să meargă chiar aşa departe. Acum, în ordinea socială „post-adevăr,” minciuna totală este din ce în ce mai acceptabilă, sau cel puţin aşa pare. Consecinţele acestei schimbări au fost explorate în timpul prezentării.
Arnaud Paturet, cercetător principal la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS UMR 7074) şi profesor la École normale supérieure (CTAD/ENS), Paris, în domeniile Istoria dreptului şi Dreptul roman, a propus auditoriului, anul acesta, o lucrare intitulată Legătura dintre ideologia socială şi soluţiile juridice: cazul sinuciderii în Roma antică. Intervenţia domnului Paturet a abordat problema morţii voluntare prevăzute în ordinea socială din antichitatea romană, dar nu numai. În societăţile noastre contemporane, moartea rămâne inamicul public numărul unu. De asemenea, alegerea unuia dintre membrii societăţii să-şi ia viaţa este, independent de reacţiile pozitive sau negative pe care le poate provoca, cel mai adesea considerată ca fiind devianţa comportamentală supremă. Lucrurile erau foarte diferite în Roma antică, în sensul că moartea era mai familiară, fiind lipsită de dramatism. Concepţiile sociale romane despre moartea voluntară au variat în funcţie de vremuri, dar nu au avut niciodată tendinţa să o condamne ca atare. Fără a crea pedepse şi fără a instituţionaliza suicidul, legiuitorii romani abordau suicidul din punct de vedere al supoziţiei că acesta putea împiedica buna desfăşurare a procedurilor judiciare, în sensul în care o pedeapsă nu putea fi dusă la bun sfârşit. Un asemenea pragmatism prevala şi în cazul tentativei, care era luată în considerare mai degrabă pentru consecinţele ei decât pentru finalitate, atunci când emana din partea unui soldat, a cărui instabilitate psihică prejudicia corpul armatei sau din partea unui sclav care devenea ineficient sau periculos faţă de alţii. Lucrurile se schimbă odată cu apariţia Creştinismului, prin vocile lui Eusebiu din Cezareea, Ioan Gură de Aur şi prin atitudinea radicală a Sfântului Augustin, pentru care „individul trebuia să-şi protejeze viaţa până când Dumnezeu îl va lua.” Aşadar, trebuie să aşteptăm venirea secolului al XIX-lea şi lucrările lui E. Durkheim pentru ca problematica suicidului să fie studiată din perspectiva unei abordări psiho-sociale şi mai puţin (i)morale. (Prof. univ. dr. Mihnea Claudiu DRUMEA, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa, co-preşedinte Conferinţă internaţională Law and Social Order/ Drept şi Ordine Socială; Conf. univ. dr. Anca Iulia STOIAN, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa, co-preşedinte Comitet de Organizare şi Program)
Numărul 808
